Actualitate Recomandări

Demolare sau clasare ca monument istoric? Ce reacții virulente a stârnit în Consiliul Local Bistrița

Clădirea de pe strada Gării, în care a funcționat Biblioteca Județeană, a fost tema unor dezbateri aprinse în ultima ședință a Consiliului Local Bistrița în care Marius Bălan, de la Asociația Bistrița Civică, a cerut administrației locale să o salveze de la demolare prin clasarea ei ca monument istoric.

Activistul a invocat un soi de urgență și a trecut la acuzații în special la adresa liberalilor, ceea ce a inflamat cumva spiritele și i-a adus totodată și avertismentul că, pe viitor, nu va mai fi acceptat să ia cuvântul în plenul ședințelor legislativului local.

Spre finalul ședinței de joi, Marius Bălan a venit al microfon și le-a cerut aleșilor locali să înscrie, de urgență, clădirea de pe strada Gării în care a funcționat Biblioteca Județeană în registrul monumentelor istorice arătând că a strâns semnături – inclusiv de la instituții publice – pentru salvarea ei.

”Actul de voință (pentru înscrierea imobilulului în lista monumentelor istorice – n.r.) ne lipsește nouă. În ce privește clădirile în care a funcționat Spitalul Județean pe Bulevardul Independenței, și acolo procedura s-a blocat. Trebuie plătită expertiză și nu se știe cine plătește: Direcția Județeană pentru Cultură sau Primăria Bistrița. Și mai amintesc și de Hanul Bistrița, o clădire rămasă în mentalul bistrițenilor, una foarte puternică, pe cuburi de bazalt, care e păcat să fie demolată. Trei zile vă trebuie ca să faceți posibil ca biblioteca să fie salvată: nu dați PUZ de construirea unui bloc cu 10 etaje, nu eliberați autorizația de demolare”, a cerut Marius Bălan, fluturând o fotografie cu imobilul.

Președintele de ședință Florin Urîte a salutat existența oricărui ONG care apără ”valorile culturale și de patrimoniu”, însă a ținut să-i adreseze lui Marius Bălan și două întrebări: ”De exemplu, în ce privește clădirile de pe Bulevardul Independenței, Bistrița Civică a încercat vreun dialog cu Uniunea Comunelor Grănicerești în scopul de a găsi o soluție de a fi redate imobilele Primăriei sau oricărei alte entități cu scop cultural? Aveți o situație cam câte clădiri cu valoare istorică din Bistrița au fost demolate și transformate în blocuri?”.

La ambele întrebări, răspunsul lui Marius Bălan a fost negativ.

”Timp de 20 de ani, clădirea acestea a fost în paragină, nu a fost nicio inițiativă de cumpărare și acum, după ce a ajuns de la fostul proprietar la cineva care are un scop imobiliar, acum o cumpărăm la mâna a doua. Din moment ce se aude că administrația locală vrea să cumpere ceva, proprietarul vrea de trei ori mai mult decât valorează imobilul respectiv. În ce privește clădirea de pe Independenței au fost negocieri făcute de Consiliul Județean de a o prelua și transforma în campus universitar, dar atunci nu am văzut nicio inițiativă civică. Atunci aș fi vrut să văd Bistrița Civică sărind la gâtul reprezentanților legali ai fondurilor grănicerești. Atunci trebuia acționat și spus că nu pot lua hotărâri cei de acum în numele celor care au murit în războaie, trebuie redat societății actuale imobilul respectiv”, a spus Florin Urîte.

”Am stat o dată pasivi, acum nu mai stăm. Administrația are bani suficienți și pe mine mă miră cum de nu putem lua un imobil de genul acesta. Bine că avem 80.000 de euro să cumpărăm o multifuncțională veche de 16 ani. Pentru mine asta spune totul”, a adăugat Marius Bălan.

Deranjat de observația făcută, viceprimarul Sorin Hangan a ripostat: ”Iar sunteți obraznic”.

”Ce nu înțeleg eu este: Direcția pentru Cultură care poate iniția procedura în regim de urgență de a declara imobilul monument istoric pune semnătura pe petiția Asociației Bistrița Civică și o trimite la noi când poate iniția lucrul acesta în procedură de urgență? Cum vi se pare că sună povestea asta? Mi se pare de-a dreptul hilar. Noi acum trebuie să facem o cerere către Direcția pentru Cultură ca să claseze monumentul. Cum vi se pare? Întreb că poate nu înțeleg eu. Eu îmi doresc ca acea clădire să fie monument istoric, doar că văd că o multitudine de persoane și instituții au tăcut mâlc până în ceasul al 12-lea, deși au avut la îndemână posibilitatea să o declare monument istoric încă de acum 20 de ani de când unii au lăsat-o în paragină. Acum vin să arunce pisica în grădina noastră. Sigur că poate că unii chiar se folosesc de domnul Bălan. Îmi pare rău pentru dânsul fiindcă are o anumită vârstă, dar, într-un fel, mă bucur și pentru ce s-a întâmplat astăzi pentru că întotdeauna l-am tratat cu respect, iar când se laudă cu cele 4000 de semnături și la Pădurea Codrișor și la toate celelalte, îi reamintesc că vreo 2500 i le-am adunat noi, câțiva, dar știți cum e cu facerea de bine. Ziceau bunicii noștri, Dumnezeu să-i ierte!”.

Secretarul general Floare Gaftone a luat cuvântul ca să facă precizări de natură legală. Ea a menționat că legiuitorul nu mai face trimitere la autoritățile publice locale și schimbă sintagma astfel: ”Clasarea în regim de urgență – și aici ar trebui să recunoaștem că este vorba de clădirea în care a funcționat Biblioteca Județeană și care este în situație de risc – este procedura excepțională prin care un bun imobil aflat în pericol iminent de distrugere în vederea luării măsurilor urgente, necesare, pentru salvarea sa. Dacă se acționează în procedură de urgență, atributul este al Direcției pentru Cultură”.

”Vă destăinui că am luat legătura cu conducerea Direcției Judeșene pentru Cultură, iar firma Actor Assets SRL a cerut de șapte ori aviz pentru desființare. Comisia Zonală a Monumentelor Istorice a respins de fiecare dată cu mențiunea că niciun membru din comisie nu a votat pentru desființare. În Comisia Zonală, cât și în cea națională se votează nominal. (…) Proprietarul are dreptul să acționeze în instanța de contencios administrativ clasarea bunului. Cred că 90% din bunurile din lista monumentelor istorice sunt proprietate privată, deci nu înseamnă că fiecare clădire care este apreciată drept valoroasă de către specialiști trebuie să urmeze regimul juridic al proprietății publice. Pe rolul Tribunalului Cluj există un proces deschis de societatea Actor Assets împotriva Direcției Județene de Cultură pentru a fi obligată să emită avizul pentru desființare. În data de 7 martie 2023 există un alt termen, instanța a admis efectuarea unei expertize de către experți agreați de către Ministerul Culturii și i-am ajuta dacă noi vom comunica cererea prin care societatea Actor Assets SRL cu sediul în Cluj din 6.02.2023 prin care abrupt au cerut demolarea clădirii. Serviciul de Monumente Istorice și Serviciul de Urbanism au făcut o notificare prin care anunță că nu susțin desființarea”, a spus Floare Gaftone.

Procesul la care se referă secretarul Gaftone a fost inițiat în 2021 și a avut peste zece înfățișări până acum, dar ea a menționat că nu privește clasarea clădirii ca monument istoric: ”Este vorba de un aviz pentru desființare în baza unui aviz de oportunitate pentru edificarea unor blocuri, un aviz de oportunitate cu P plus 10 și P plus 8”.

În dezbatere a intervenit și Nicolae Pavelean (USR) a amintit că a inițiat și el o petiție pentru salvarea acestei clădiri și anul trecut a luat legătura cu Direcția pentru Cultură, ocazie cu care a aflat și el despre procesul pe rol. ”Mi s-a spus că, până când acest proces nu va fi soluționat, nu se poate face nimic. Tocmai de aceea, petiția a strâns doar puțin peste 200 de semnături”.

Floare Gaftone a mai spus că respectivul

33 comentarii

  • Ar putea lua ca exemplu sediul din Bucuresti al Uniunii Arhitectilor din Romania, fostul sediu al Directiei 5 a Securitatii. Un arhitect bun ar putea sa imbine o cladire veche cu una noua intr-un mod in care sa multumeasca pe toata lumea.

    17
    5
    • Ceea ce spui nu se aproba decat …in strainatate!!
      Cand le arati la bosorogii aia din comisie ASEMENEA BOROBOATA (un ou de sticla intr un cuibar vechi) care nu au semnat desfiintarea , acun o sa faca si spume la gura….pe principiul OARE DE CE NU M AM GANDIT EU PRIMUL LA SOLUTIA ASTA!!!!

      10
      6
  • Aceste clădiri sunt un pericol public în caz de cutremur. Sunt foarte multe astfel de situații atât în oraș, cât și în țară și trebuie găsite soluții pentru asta. După părerea mea, decât să zacă într-un astfel de hal de degradare, mai bine demolate. Proprietarul clădiri trebuie să decidă asupra acestui aspect și nu altcineva, el știe dacă își permite să reabiliteze clădirea sau o vinde pur și simplu. Sute de clădiri se descompun și riscă să cadă peste mașini și pietoni. ONG-urile trebuie să înțeleagă că acest pericol trebuie eliminat urgent.

    17
    51
  • Marius Balan a vorbit corect trei minute cat i s-a acordat si din filmulet reiese ca a fost provocat de cei doi edili iar viceprimarul a fost iritat de numarul mare de semnaturi si stampile catalogandu-le hilare , adica de ras si de neluat in calcul.
    Una peste alta am vazut o atitudine de respingere a unui cetatean luat la misto de asa zisii liberali care nu s-au dezis de apucaturile vechi din cons. local infestat de comunism.

    76
    5
    • Acest caz încă este pe rol, se judecă, vedem ce spun judecătorii, și apoi dacă este sentința definitiva sau nu se poate ataca, pana atunci sunt vorbe în vânt. Sa demolam sa nu demolam……

      11
      3
  • Cladirea ar trebui daramata, iar pe acel spatiu ar trebui construita o cladire moderna, care sa fie data spre folosinta catre UBB si UTCN, cu scopul de a infiinta o extensie a facultatii de Matematica si Informatica(UBB), respectiv extensii ale facultatilor de Inginerie Electrica, ETTI, Automatica si Calculatoare.

    Am mai scris si-am insistat cu ideea ca in locul magazinului Lidl de pe Andrei Muresanu, s-ar fi putut construi un campus pentru UBB si UTCN. Se pare ca acum iar vrem sa dam cu piciorul unei oportunitati, mai reduse ce-i drept, de dezvoltare al orasului.

    13
    40
    • Un hîrb de clădire o dapănătură ,ca fost închiriată pe o gramada de bani ca bibliotecă ,acumai monument istoric ,si pe zona centrului fațadele sunt varză pavajul la fel ,parcarea de la trezonerie si camera de comerț neasfaltate ,parcul migaieminescu se putea face sub El parcare subterană și apoi amenajat un parc frumos ,asa acuma sunt masini si trotuare de parcul e numai 30% ,inteligenții ,la autogară e centru comercial plin de magazine sală de asteptare infectă ca si wc la comun ,toată platforma neasfaltată de 45 de ani ,in zona gări 8,6 mil Euro nerambuldabili se putea face parcare supra etajată di trecete peste ,dar interesul politic si rîca între partide ,nu ține cont de interesul Cetățeanului ,uitațivă numai la ce vreau să facă un pasaj suptetan cu o grămadă de Euroii care va da si traficul peste cap în aveea zonă

      18
      20
  • Exista o solutie sa i impacam pe comunistii din capitalism: mutarea pe sine a cladirii in Parcul Mihai Eminescu asa cum s a facut cu o biserica in Bucuresti acum vreo 50 de ani!!!
    Costa cam cat au alocat pe stadion , masina second si mecanica!!!!

    11
    11
  • Iancule se vede ca nu esti bistritean. Hai sa demolam tot centrul vechi impreuna cu istoria de frica drobului de sare din povestea pentru copii.
    Aici nu este cazul de vreun cutremur, intreaba specialistii.

    28
    4
  • Toti politicienii stiu ce nu se poate face . Din pacate aproape niciunul nu vrea sa se faca ceva fara ca el sa obtina un castig personal. Asa ca este mult mai usor sa se „spele pe maini” , precum Pilat din Pont , decat sa se straduiasca (impreuna) sa rezolve problema in folosul comunitatii. Pentru d-l Balan , nota 10 cu felicitari , cu mentiunea ca insistenta nu este nicidecum obraznicie iar perseverenta este o mare calitate umana.

    33
    6
    • Dacă ar fi după Bălan și Gaftone nu s ar construi nimic la Bistrița, am fi tot în epoca de piatra și am sta în hrube, ca nu cumva sa deranjam mediul înconjurător. Pentru DOMNU BĂLAN ( DACĂ TOT E ASA MARE ECOLOGIST,…… O ARUNCAT O PRIVIRE PE RÂU SA VADĂ DEZASTRUL ECOLOGIC PRINS ÎN VEGETAȚIE…… E PE LÂNGĂ SUBIECT, DAR NU L AM AUZIT NICIODATĂ SA RIDICE ACEST SUBIECT) SE PARE CA ȘI ECOLOGIA ASTA E PE INTERESE.

      17
      36
  • Clădirile medievale si clădirile construite in jurul anului 1900 dau farmec, elegantă, clasă si personalitate orașului.
    Sa demolezi aceasta clădire, ar fi ca si cum ai demola Palatul Culturii, Palatul Liviu Rebreanu, Palatul Andrei Muresanu.
    Fără clădirile mai vechi de 100 de ani, din perioada când Transilvania făcea parte din lumea buna central europeană, o lume culturală, cu muzee cu muzica clasica, cu scriitori, cu clădiri impunătoare cu orașe fantastice precum Viena, Budapesta, Praga, Bratislava, Rzeszow, Tarnow, Lvov, (orașe pe care le-am vizitat, si care au un aer boem, elitist, aristocrat, Bistrița rămâne un oraș “low cost” gri, monoton, cu blocuri ca-n orasele miniere din Siberia. Un oraș proletar, fără puncte de referință, fără clădiri simbol.
    Un oraș anonim, de duzina, ca multe altele din fostul lagăr comunist.
    Nu iti dai seama daca ești in Bistrița, in Ferentari sau orașul minier Petroșani.
    Casa poate fi restaurată! Am văzut case si mai distruse, care au fost restaurate.
    Este important sa fie restaurată si sa-si păstreze aspectul ORIGINAL. Fără modificări.

    48
    6
  • 30 de ani v-a durut pe toti in dos de soarta clădirii iar acum cand vrea cineva sa faca ceva din ruina aia , sariti ca mușcați de cur !
    Daca v-a fost atat de draga trebuia s-o cumpărați , daca e monument istoric trebuia declarată monument istoric de zeci de ani !
    Lasati omul sa construiască daca voi n-ati fost in stare de nimic !

    14
    32
  • Ecologistu planetar si baietzzi care il trag de sfori si au luat tzeapa de la Neluzzu .Dupa doi ani de slefuit la bideu ,la sedinta hotaratoare ,Neluzzu s a dat lovit si nu a paricipat la sedinta pe motive medicale,dar…s a simtit răutz doar pana seara la chermeza seniorilor liberali la care a paricipat cu entuziasm.Ecologistul planetar a fost mazilit de catre vice si de presedintele de sedinta ba chiar vicele i a spus sa nu se mai dea mare cu miile de semnaturi ,ca alea ei i le au strans.Asa s a dovedit inca o data ca puternicii zilei folosesc slugile si dupa aia le transforma in shosete.Sa vedeti de acum atacuri dinspre Bistrita cinica prin trompeta de serviciu.Dar asta i soarta slugilor si a lingailor.Acum vor trece in alta tabara.

    20
    6
  • In urma cu câteva zile citeam că Primăria Bistrița va cheltui 11.350.000 lei (adică 2.300.000 €) pe creșterea eficientei energetice a clădirilor comuniste, construite din betoane prefabricate de la fabrica care exista cândva.
    Și nu are 1.000.000 euro sa cumpere aceasta clădire de patrimoniu, simbol al orașului?
    Are bani pt piste pt biciclete si nu are pentru frumoasa clădire a fostei Biblioteci Județene?
    După cum vedeți, banii europeni, sunt alocați greșit. Când se ia hotărârea la 1000 km distanță, la Bruxelles, de către politicieni rupți de realitate, banii se risipesc pe lucruri mai puțin importante.
    Democrația Locală, civică, stie mai bine ce e prioritar si ce e risipa.
    In unele tari se organizează campanii de strângere de fonduri pentru salvarea unei clădiri, unui club de fotbal, al unei mori de apa.
    100.000 € de la CJ
    100.000 € de la Primărie
    100.000 € de la Ministerul Culturii
    700.000 € de la bistrițeni (câte 10€ fiecare) sau cât poate, mai mult sau deloc.

    25
    5
    • Am uitat sa precizez ca cei 11.350.000 lei (2.300.000 €) sunt doar pt Colegiul Tehnic Infoel.

      11
      2
  • Felicitări, domnule Marius Bălan!
    Oare cum își permite viceprimarul Sorin Hangan să folosească apelativul de obraznic la adresa unui cetățean?!

    21
    7
    • Zii hangan și trage apa.
      Din păcate va fi în capul listei la alegeri și uite așa n am sa mi mai pun nici eu nici neam de neamul meu stampila pe hangan.
      Nu asi mai face o astfel de greșeală.
      Felicitări domnule Balan.
      Din păcate primăria n are specialiști arhitecți care sa le pese de oraș.
      Interesele primează iar orașul arata tot mai rău.

      19
      1
  • Aproape toata tara este condusa de indivizi care nu sunt curiosi de interesele cetatenilor… totul este dupa cum bate vantul.

  • Domnule Bălan, chiar dacă uneori nu am fost de acord asupra rezolvării unor probleme ale urbei, vă felicit și vă aplaud prestația vizavi de acest subiect. Un club al elevilor dotat cu tot ceea ce are un CDI modern ar putea fi viitorul acestei clădiri.
    Cât despre prestația domnului Hangan vizavi de Dvs , cu toată simpatia, aici reprezentantul liberalilor a greșit. Nu apelezi cu astfel de cuvinte și nu afișezi această superioritate asupra unui cetățean al orașului , indiferent cine este acesta. Atenție, în sintagma membru al Societății Civile ne identificăm mult mai mulți, iar opinia publică nefavorabilă nu face bine niciunui partid sau om politic!

    16
    5
  • Asa ca sa mai descalcim lucrurile un pic – cladirile de „importanta instorica” nu pot fi „transformate” in nimic altceva, exista lege in acest sens si primaria are control absolut. Iar daca pe cineva ar fi interesat una din cele 2 cladiri, ar fi cumparat-o in ultimii 20 de ani. Cum vine un investitor care vrea sa reconditioneze o cladire sau sa o puna intr-un circuit economic, cum isi dau toti cu parerea.

    Baaaai ati fost careva in cladirea bibliotecii sau in spitatul de pe independentei sa vedeti cum cresc buruienile si pe holurile de la intrare si ciupercile pe pereti? Si acuma va treziti toti ca-s importante si nu trb atinse.

    Hai sa fim seriosi – apoi ori ai 2 oua si te prezinti cu ele ori lasi pe alti sa faca ce au de facut.

    4
    4
  • Revin din nou poate că administratori orașului și județului nu știu însă trăim în epoca online. Unde putem vedea lista online lista monumentelor istorice din Bistrița ?! Dacă clădirile acestea sunt private și nu sunt pe lista monumentelor istorice singura soluție este ca un alt privat din Bistrița să cumpere și renoveze clădirea, privat ca Teraplast, Rombat, RAAL sau IPROEB. Să declari acum în plin proces că ar fi clădire istorică cam este un abuz de care se feresc toți!
    Despre Han am îndoieli că ar fi clădire istorică.

    7
    11
  • Transparenta confunda doua aspecte.
    O cladire ca sa fie clasificata nu este obligatoriu sa fie una istorica de categorie A , iar Bibloteca prin infatisarea ei este una de categoria B adica face parte din Patrimoniul Cultural local cu valente de neoclasic romanesc si art -nouveau .
    se icadreaza cu succes la o astfel de clasificare ca si mai toate cladirile din centrul vechi dar si de pe alte strazi importante din oras.

    4
    1
    • @sica-vasilica,
      Revin cu întrebare unde putem vedea online lista tuturor clădirilor istorice A, B de și care or mai fi ele pentru a ști fiecare dacă va cumpăra sau nu asemenea clădire ?
      Este deja cam tardiv chiar riscant când deja se judecă să vi retroactiv să declari clădirera istorică.
      Soluția rămâne ca un privat de important de prestigiu ca Teraplast, Rombat, RAAL, IPROEB, să fie sfătuit să cumpere el clădirea să o renoveze și să facă acolo un sediu de PR și club al angajaților și clienților.

    • @ Transparență, Nu se publică intenționat această listă fiindcă atunci nu ar mai cumpăra nimeni o casă istorică asta din mai multe motive. Zona Veche este moartă economic, după realizarea tâmpenilor cu pietonalizarea străzi Liviu și Linia Verde pe perete. Casele de acolo au încăperi mici și sumbre , au ferestrele în stradă, nu ai voie să faci nimic pentru a le face cât de cât utilizabile, vei avea niște vecini dubioși. Primăria a scos la vânzare case din aceea zonă si nimeni nu a fost interesat să le cumpere. Un particular demult a scos spre vânzare Casa Ioan Zidarul și nimeni nu vrea să o cumpere. Ca tâmpenia să fie completă primarul vrea să mai facă un culoar verde în Centru Vechi ca falimentul să fie complet.

      12
  • Bălane voi ați vrut să demolați Cinematograful 23 August să faceți o parcare și să demolați Stadionul pentru nu știu ce altă năzbâtie. Acum cum este nu este aceeași situație ?

    https://timponline.ro/sa-fie-acum-cu-noroc-primaria-incearca-de-13-ani-sa-preia-cinematograful-23-august-ca-sa-l-demoleze/

    https://timponline.ro/primaria-bistrita-pregatita-sa-cumpere-anul-viitor-stadionul-jean-padureanu-si-sa-demoleze-o-parte-din-el/

    29
    3
  • Cu asta cu democrația nu ai nimerito păi dacă se face un bloc cu 100 de apartamente și în bloc vor sta 2 oameni rezultă 200 oamenii față de 0 persoane cât stau acum în casă clar că cei din bloc sunt majoritari . Aici este vorba de statul de drept și dreptul la proprietatea privată nu de alte povești cu zâne medievale și cavaleri.

    1
    3
  • Blocuri trebuie construite în Centru acolo unde sunt străzi și utilități nu în cartierele frumoase de case de peste linie sau pe toate dealurile care o iau la vale.

    12
    2
  • Parcarea etajată supraterană Eminescu este singura soluție care rezolvă problema gravă a lipsei locurilor de parcare din zona centrală a orașului.

    9
    2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.