Actualitate

”Demonstrație de forță” pe străzile Bistriței. Cum se va implica Primăria

Primarul Ovidiu Crețu spune că ”semnele sunt extrem de pozitive” pentru firma care salubrizează de la 1 martie străzile Bistriței, Supercom București: a făcut ”o demonstrație de forță impresionantă”. ”Și-au creat o bază la intrarea în oraș, au venit cu mașini noi nouțe, cu multe mașini pentru măturatul stradal, deja se vede că e o firmă nouă. Supercom e o firmă puternică la nivel național, am văzut cu ce echipamente au venit și am fost impresionat. Oamenii sunt echipați cu o salopetă corespunzătoare, dacă vezi că e în salopetă și se uită la cer știi că omul respectiv trebuie să măture, nu să facă altceva. Au venit cu dotări importante. Am încredere că lucrurile vor merge foarte bine. Sunt foarte mulțumit de cum au luat startul și de ce au adus la Bistrița”.

Municipalitatea va veni în sprijinul operatorului de salubritate stradală: ”Deocamdată sunt în teste, o să vedem după două luni cum stau lucrurile. Vom vedea ce putem face, să parcăm într-o seară mașinile pe stâmga, într-o seară pe dreapta, ca să se poată asigura măturatul până lângă bordură pe fiecare stradă. Vor fi niște colaborări”.

”Între 15 martie și 15 aprilei declanșăm curățenia de primăvară. Este implicată Primăria, dorim ca și cetățenii să se înscrie în luna curățeniei. Vom distribuie plante, semințe, arbuști pentru cei care doresc, vom face ecologizarea malului râului, avem contract cu Penitenciarul pentru curățarea tufărișurilor, vom apela la grupurile eco din școli pt ecologizarea zoneleor de agrement. Vom organiza colectarea deșeurilor mari cu societățile de salubritate, vom avea programe pe străzi, pentru cetățenii care au deșeuri mai mari, ramuri, resturi vegetale”, precizează Crețu.

Contractul de delegare prin concesiune a gestiunii activităţii de măturat, spălat, stropirea şi întreţinerea căilor publice şi a activităţii de colectare a cadavrelor animalelor de pe domeniul public şi predarea acestora către unităţile de ecarisaj sau către instalaţiile de neutralizare a fost câștigat de SC Supercom SA Bucureşti. Prevederile contractuale au intrat în vigoare începând cu data de 1 martie 2016, iar contractul are o durată de 8 ani.

Tarifele (fără TVA) pentru activitățile de salubrizare practicate de Supercom: măturat manual: 14,98 lei/ 1.000 mp, măturat mecanizat: 6,94 lei /1.000 mp, transport deșeuri stradale: 228,64 lei/tonă, curățat rigole: 52,78 lei/1.000 mp, stropit carosabil: 4,14 lei/1.000 mp, spălat carosabil: 30,27 lei/1.000 mp, colectare cadavre animale de pe domeniul public: 47,11 lei/kg.

Grupul Supercom îl are acționar majoritar pe omul de afaceri Ilie Ciuclea, fost senator PSD în 2004-2008.

12 comentarii

  • Corect romaneste este ” nou noute” nu „noi noute”!!! M-am saturat de greselile de exprimare si de cele de ortografie!

  • Mergeţi şi vedeţi ce curat este pe B-dul Republicii în faţa casei cu magnolii, pe trotuarul dinspre case şi vă piere imediat entuziasmul!

    • si printre blocurile din Stefan cel Mare este „mirific”.
      deci asta este explicatia, a venit un smecher care nu mai da cu matura pentru ca are „spate”

  • Grupul Supercom îl are acționar majoritar pe omul de afaceri Ilie Ciuclea, fost senator PSD în 2004-2008.
    Păi cum altfel, specialisti în curătare, înălbire, scos pete, deratizat, ce mai ! Exact de ce avem nevoie, nu-i aşa majore ?

  • Inseamna ca domnul Ciuclea a fost coleg in Senat, in mandatul 2004-2008 cu domnul Cretu ?
    Hmm…
    Ce coincidenta, sa castige contractul cu Orasul Bistrita in mandatul de primar al fostului sau coleg de senat.
    Adevarat coincidenta …

  • N-am înțeles deloc ce a vrut să spună primarul cu „…Vom vedea ce putem face, să parcăm într-o seară mașinile pe stâmga, într-o seară pe dreapta, ca să se poată asigura măturatul până lângă bordură pe fiecare stradă…”. Asta e aproape la fel de absurdă ca aia cu gunoiul pe care zicea că trebuie să-l ducem înapoi în casă dacă tomberoanele sunt pline… Domnule primar Ovidiu Teodor Crețu sunteți bine? sunteți în regulă? Pare că v-au epuizat, v-au consumat rău acești 8 ani de zile de când faceți pe șefu în oraș…

    • mai era unul inainte de 89 care ne lasa sa circulam o zi cu sot si o zi fara sot la numarul de inmatriculare. nu e mult pina acolo.

  • Socialistii de la PSD pot fi mandri, copiaza de la mic la mare sistemul oligarhic verificat, al tov. Putin, iar scolarizarea politica a smecherilor se face in Parlamentul Romaniei, care le asigura si o structura de partid pe termen lung…. noroc ca exista DNA-ul .
    Tovarasul Cretu a fost scolarizat in Senat licenta si-a dat-o la Prefectura B-N iar practica o face la Primaria Bistrita.
    Ce-i lipseste tov. Cretu ? Probabil doctoratul ( copy paste ) !
    Dixit !

  • Propun sa nu ne ambalam asa tare ca imediat vine si marirea de tarife…ca deh…asa fac bucurestenii! praf in ochi de la cretu…is strazi care nu o vazut nici macar umbra Supercom(ediantilor)!

  • ”Deocamdată sunt în teste…”.
    Cum adica domn premar? Faci teste pe banii nostrii? Credeam ca trebe sa faca ce scrie in contract si nu teste.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.