Actualitate Social

Depuneri de coroane şi spectacol de Ziua Unirii

Vineri 24 ianuarie, când se aniversează 155 de ani de la Unirea Principatelor Române, în Piaţa Unirii din Bistriţa sunt programate un ceremonial-militar religios cu depuneri de coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi un moment artistic oferit de Centrul Cultural Municipal ”George Coşbuc”. Manifestările se vor încheia cu tradiţionala Horă a Unirii.

Unirea Principatelor Române sau Mica Unire – unificarea vechilor state Moldova şi Țara Românească – este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi alegerea sa ca domnitor al ambelor principate: la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.

Împlinirea a 155 de ani de la acest act istoric, care reprezenta primul pas pe calea înfăptuirii statului naţional român unitar, va fi marcată la Bistriţa printr-un ceremonial militar-religios şi un spectacol, programate vineri 24 ianuarie, în Piaţa Unirii.

Astfel, ceremonialul militar-religios va începe la ora 12.00 şi va cuprinde acordarea onorului militar, salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului Naţional al României, oficierea serviciului religios, alocuţiuni, depuneri de coroane şi jerbe de flori la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, defilarea gărzii de onoare.

Artiştii centrului Cultural Municipal ”George Coşbuc” vor susţine un spectacol, iar festivităţile organizate de Instituţia Prefectului, alături de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Primăria Bistriţa şi Garnizoana Bistriţa, se vor încheia cu tradiţionala Horă a Unirii, în care se vor prinde toţi cei prezenţi.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.