Cultură

Desperado şi Aurel Tămaş cântă la Teaca de zilele comunei. ”Rapsodia trişcaşilor” la Leşu

Sâmbătă 27 şi duminică 28 iulie comuna Teaca e în sărbătoare. Aici vor concerta trupa country-rock Desperado (foto), interpreţii de muzică populară Aurel Tămaş, Florentina şi Petre Giurgi, Cornelia Ardelean Archiudean. Duminică, la Leşu, are loc Festivalul interjudeţean ”Rapsodia trişcaşilor”.

afis teacaConsiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Centrul Judeţean pentru Cultură, Primăria şi Consiliul Local Teaca organizează sâmbătă şi duminică ”Zilele comunei Teaca”.

Sâmbătă, de la ora 19.00, vor cânta Rozalia Fucă Tomescu şi trupele Desperado şi Reea – Cover Band.

Duminică de la ora 16.00 este programat un spectacol la care participă formaţiile Liceului ”CR Vivu” din Teaca, formaţia de dansuri ”Cununa de Sânziene” din Dipşa, Cornelia Ardelean Archiudean şi formaţia de dansuri ”Cununa Grâului” din Ocniţa, Olimpia Deneş, Florentina şi Petre Giurgi, Aurel Tămaş, ansamblul profesionist ”Dor Românesc”, ansamblul ”Mureşul” din Tg. Mureş, Ionela Moruţan.

AFIS lesuTot duminică, la Leşu, începând cu ora 12.30, are loc Festivalul interjudeţean ”Rapsodia trişcaşilor”.

Pe scena amenajată în aer liber vor urca ansamblul profesionist ”Dor Românesc”, ansamblurile folclorice ”Rapsodia Trişcaşilor” – Leşu, ”Învârtita Dorului” – Vaideeni (Vâlcea), ”Păuniţa” – Sîngeorz-Băi, ”Datina” – Prundu Bârgăului, ansambluri folclorice din Italia şi Israel.

Solişti vocali (fii ai satului): Mărioara Precup, Anton Todică, Mărioara Dragotă, Sabina Leonte Alb, Veronica Bălan, Anuţa Gălan, Ancuţa Irimie, Ionela Dragotă.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.