Greva pe tocuri de la Fisc

Îmi cer iertare finanţiştilor adevăraţi, celor care au făcut facultăţi de finanţe-bănci, absolvenţilor de studii economice, oamenilor care s-au pregătit ani buni ca să muncească onest într-o instituţie a statului român. Ce voi scrie în continuare nu îi vizează pe ei, ci pe restul, balastul adus în Fisc de toate partidele politice fără excepţie.

Să fiu în locul acestor domni şi, mai ales doamne, mi-ar fi extrem de ruşine să fac grevă, fie ea şi spontană. Mi-ar fi jenă să fiu solidară cu oameni ai căror locuri le-am ocupat intrând pe uşa din dos şi ale căror salarii le-am luat în mod cu totul şi cu totul necuvenit doar pentru că sunt nevasta nu ştiu cui.

Aşa cum bine se ştie, ani la rândul angajaţii de la Fisc au fost plătiţi cu nişte salarii uriaşe, cu stimulente de toate felurile şi cu sporuri numai de ei ştiute. Aşa se face că instituţia a devenit prima pe lista de interes a tuturor partidelor care au luat puterea. S-au bătut pentru Fisc toţi aliaţii, toţi iubitorii de dreptate şi adevăr, toţi uniţii şi unificaţii. Şi nu fără motiv. Odată ce au pus mâna pe ea, toate partidele au avut grijă să umple birourile cu neveste şi amante, cu fii şi fiice, neamuri până la a zecea spiţă şi sămânţă, nişte tăietori de frunze la câini şi încurcă lume. Profesioniştii nu au avut loc de ei nici cu Poliţia, mai ales cu Poliţia! E de ajuns să ne amintim de şefia de tristă amintire a lui Bin Landen că ştim exact cam cu ce s-a ocupat şeful cel mare al IPJ: cu plasatul soţiei într-un birou luxos de la Fisc (dacă tot nu i-a ieşit să o facă şefă a Trezoreriei) şi retribuirea ei cu un salariu potrivit pentru alimentarea unui X3, alb, mai precis cu multe zerouri. Despre restul politrucilor ce să mai spunem? Toţi şi-au îndesat nevestele prin ce birouri au putut. Şi niciuna nu e pălmaş, ştaţi liniştiţi, toate sunt retribuite aferent funcţiei cu salariul de bază de 1500 de lei şi cu încă vreo două trei salarii în plus după cât de important e în partid cel care le-a propulsat.

Să lăsăm etajele superioare în care nu calcă nimeni cu funcţie fără pantofi de firmă, parfum de 100 de euro, ultimul răcnet de Iphone şi să ne întoarcem la parter, ca tot contribuabilul. Indiferent ce treabă am avut la Fisc, m-am confruntat cu următoarea situaţie: din spatele unor geamuri, nişte femei cu feţe acre m-au împuns cu privirea şi cu vorba. Nu mi-a zâmbit niciuna nici mie, nici altora, nu mi-a dat niciun sfat bun, nu m-a lămurit orice am avut de întrebat. M-au trimis în schimb de la Ana la Caiafa, din biroul 1 în biroul 2 şi viceversa. Asta în cazul în care nu m-au tratat ca şi cum nu aş fi existat, timp în care şi-au văzut de numărat banii lor cu maşini învechite.

Pot să înţeleg că au salarii mici, mult mai mici decât doamnele pe tocuri – despre care am vaga impresie că nici bani nu ştiu număra – pot să pricep că au, ca tot omul, probleme, dar nu înţeleg de ce eu, contribuabilul, sunt vinovat şi pedepsit pentru ele. În ce mă priveşte, m-am dus la Fisc doar să plătesc. Am primit acasă tot soiul de somaţii şi hârtii indescifrabile din care nu reieşea nimic pe înţelesul omului de rând, nici dacă am de primit bani, nici dacă am de dat. Ca să mă lămuresc ce e cu „accesoriile” alea, am îndrăznit să calc pragul templului ANAF. De fiecare dată, am ieşit mai nelămurită şi, în plus, extrem de nervoasă. Şi cum naiba să fii după ce ţi-a picat faţa când te-ai uitat în cutia poştală şi ai văzut un nou plic cu însemnele ANAF, ai stat la cozi să afli dacă ai de plătit sau nu, ai înfruntat o figură aspră, ai pierdut timp degeaba, ai plecat şi mai nelămurit? Nu ştiu de ce nimeni nu înţelege că, într-o astfel de instituţie care îşi bagă adânc mâinile în buzunarele noastre şi ne tot ia bani, măcar un zâmbet am merita toţi cei care plătim şi nu ştim de ce. Ca să nu mai zic că ar trebui făcut un sistem cu numere de ordine, amplasate nişte măsuţe şi fotolii la parter să poţi aştepta civilizat, nu la rând în picioare, chiar un sistem în care, ca şi la companiile de telefonie mobilă, să primeşti un SMS cu zece minute înainte că îţi vine rândul la ghişeu. Chiar nu înţeleg de ce le place tuturor să umilească omul care plăteşte, contribuabilul. Parcă e ceva ce se face cu dedicaţie.

Azi a fost grevă la Fisc şi, în momentul în care am mers acolo să fac nişte fotografii, nişte doamne pe tocuri au fugit de mine ca de un ciumat, mi-au întors spatele făcând nişte semne ciudate din care să înţeleg că ar trebui să le las în pace. Le-am întrebat şi pe ele, vă întreb şi pe dumneavoastră: cum ar fi să stăm şi noi cu spatele în faţa lor şi să dăm din mâini când ne cer bani? Din ce şi-ar mai lua ele, bietele, salarii şi stimulente, din ce şi-ar cumpăra pantofiori cu toc de 15 cm şi ultimul model de iphone? Cum ar fi dacă toată ţara aceasta de contribuabili ar face puţină grevă spontană şi nu ar mai plăti nimic la stat? Că oricum şosele nu avem, spitale nici atât, şcoala e mai nou tot pe bani. Să protestăm şi noi neplătind nimic să vedem cum se vor descurca şefii cei mari de la partide, cu ce vor trăi nevestele lor şi pe ce bani vor mai face şcoli înalte prin străinătăţuri progeniturile lor.