ANUNȚ Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud, cu sediul în Bistrita, str. Sucevei nr. 1-3, organizează în intervalul 29.05.2018-04.06.2018 concurs pentru ocuparea următoarelor posturi contractuale de execuţie vacante, în cadrul centrelor din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud:
1. Educator, (S), grad debutant – două posturi în cadrul Casei de Tip Familial Bistrița;
2. Educator, (S) – două posturi în cadrul Casei de Tip Familial Bistrița;
3. Psiholog, (S), practicant – un post în cadrul Centrului pentru Protectia Copilului Beclean;
Pentru a putea participa la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele CONDIŢII SPECIFICE:
1. Pentru funcţia de Educator, (S), grad debutant – două posturi în cadrul Casei de Tip Familial Bistrița;
– studii universitare de licență, absolvite cu diplomă, respectiv superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul Psihologie și științe ale educației;
– vechime în specialitatea studiilor – 0 ani;
2. Pentru funcţia de Educator, (S) – două posturi în cadrul Casei de Tip Familial Bistrița;
– studii universitare de licență, absolvite cu diplomă, respectiv superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul Psihologie și științe ale educației;
– vechime în specialitata studiilor necesare ocupării postului – cel puţin 1 an;
3. Pentru funcția de Psiholog, (S), practicant – un post în cadrul Centrului pentru Protecția Copilului Beclean;
– studii universitare de licență, absolvite cu diplomă, respectiv, superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul Psihologie;
– Specializarea – Psihologie;
– vechime în specialitata studiilor necesare ocuparii postului – cel puţin 1 an;
Pentru a putea participa la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 3 din HG nr. 286/2011 privind pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
CALENDARUL DESFĂŞURĂRII CONCURSULUI ESTE URMĂTORUL:
PERIOADA DE DEPUNERE A DOSARELOR: 07.05.2018-18.05.2018, de luni până vineri între orele 08.00 – 16.00, respectiv vineri, între orele 08.00 – 13.30, (ultima zi de înscriere este 18.05.2018, orele 13.30), la sediul DGASPC Bistriţa, str. Sucevei, nr. 1-3, Compartimentul resurse umane, sănătate şi securitate în muncă, telefon: 0263/230502.
PROBA SCRISĂ: 29.05.2018, ora 10.00 la sediul DGASPC BN, adresa sus-menţionată.
INTERVIUL: 04.06.2018, ora 10.00 la sediul DGASPC BN, adresa sus-menţionată.
Informații suplimentare se pot obţine la adresa sus-menționată sau la telefon 0263/230502, Compartimentul resurse umane, sănătate şi securitate în muncă.
Adaugă comentariu