Actualitate

DGASPC Bistrița-Năsăud: Posturi scoase la concurs

ANUNȚ Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud organizează în perioada 23.07.2018 – proba scrisă, respectiv 26.07.2018 – interviul, concurs de recrutare pentru următoarele funcţii publice de execuţie vacante, din cadrul aparatului de specialitate al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud astfel:

I . Referent, (M), clasa III, grad superior în cadrul Serviciului Financiar-Contabil, Buget, Salarizare, un post pe perioadă nedeterminată;

1. Data organizării concursului – 23.07.2018 ora 11.00 – proba scrisă; – 26.07.2018 ora 11.00 – interviul;

2. Depunerea dosarelor: în termen de 20 zile de la data publicării concursului în Monitorul Oficial, partea a III-a

3. Condiţii generale: cele prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999*** Republicată privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

4. Condiţii specifice prevăzute în fişa postului:

– condiţii de studii: studii liceale, respectiv studii medii liceale finalizate cu diplomă de bacalaureat în domeniul economic;

– vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, potrivit art. 57*) alin. 5, lit. “c” din Legea nr. 188/1999*** Republicată privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare – minim 9 ani.

II. Consilier, clasa I, grad debutant în cadrul Serviciului de Evaluare Complexă a Copilului, un post pe perioadă nedeterminată;

1. Data organizării concursului – 23.07.2018 ora 11.00 – proba scrisă; – 26.07.2018 ora 11.00 – interviul;

2. Depunerea dosarelor: în termen de 20 zile de la data publicării concursului în Monitorul Oficial, partea a III-a.

3. Condiţii generale: cele prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999*** Republicată privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

4. Condiţii specifice prevăzute în fişa postului:

– condiţii de studii: universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv, superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul: psihologie sau asistenţă socială;

– vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, potrivit art. 57*) din Legea nr. 188/1999*** Republicată privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare – 0 ani.

III. Consilier, clasa I, grad asistent în cadrul Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap, un post pe perioadă nedeterminată;

1. Data organizării concursului – 23.07.2018 ora 11.00 – proba scrisă; – 26.07.2018 ora 11.00 – interviul;

2. Depunerea dosarelor: în termen de 20 zile de la data publicării concursului în Monitorul Oficial, partea a III-a.

3. Condiţii generale: cele prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999*** Republicată privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

4. Condiţii specifice prevăzute în fişa postului:

– condiţii de studii: universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv, superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul: psihologie sau asistenţă socială;

– vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, potrivit art. 57*) alin. 5, lit. “a” din Legea nr. 188/1999*** Republicată privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare – 1 an.

IV. Consilier, clasa I, grad asistent în cadrul Serviciului de Management de Caz Asistenţă Maternală, un post pe perioadă nedeterminată;

1. Data organizării concursului – 23.07.2018 ora 11.00 – proba scrisă; – 26.07.2018 ora 11.00 – interviul;

2. Depunerea dosarelor: în termen de 20 zile de la data publicării concursului în Monitorul Oficial, partea a III-a.

3. Condiţii generale: cele prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999*** Republicată privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

4. Condiţii de studii: universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv, superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul: psihologie sau asistenţă socială;

– vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, potrivit art. 57*) alin. 5, lit. “a” din Legea nr. 188/1999*** Republicată privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare – 1 an.

Condiţiile de participare la concurs, bibliografia şi actele necesare pentru dosarul de înscriere sunt afişate pe site-ul (www.dgaspcbn.ro) şi la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa Năsăud, loc. Bistriţa, str. Sucevei nr. 1-3.

Perioada de înscriere este 22.06.2018-11.07.2018;

Informații suplimentare se pot obţine la adresa sus-menționată sau la telefon 0263/230502, Compartimentul resurse umane, sănătate şi securitate în muncă.

1 comentariu

  • Muzeul judetean de ce nu posteaza locurile vacante pt care vor fi concurs saptamana viitoare???? Se angajeaza doar cu pile din psd? ca doar ei sunt la putere. Sora mea a auzit de concurs asa pe sustache, doar pe la colturi. E clara treaba cu concursul.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.