”Ziua de 3 decembrie, Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi, reprezintă un prilej de a promova înţelegerea problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități și susținerea demnității, drepturilor și a bunăstării acestora.
Toţi oamenii sunt născuţi liberi şi egali în demnitate şi drepturi. De aceea, persoanele cu dizabilităţi nu trebuie să fie discriminate, ci să beneficieze de şanse egale. Pentru a putea atinge aceleaşi condiţii de trai ca şi ceilalţi cetăţeni, persoanele cu dizabilități au nevoie de mai mult sprijin din partea comunităţii.
Este important să conștientizăm că fiecare dintre noi trebuie să aibă o conduită care să contribuie la eliminarea barierelor si să ducă la o mai bună integrare în societate a persoanelor cu dizabilități. Ne exprimăm solidaritatea şi respectul pentru aceste persoane.
Adresăm sincere felicitări acestor persoane care, prin exemplul lor de curaj și voință atât morală cât și fizică, ne oferă o adevarată lecție de viață despre cum să treci peste orice greutate.
Dorim persoanelor cu dizabilităţi, părinţilor, membrilor de familie, tuturor persoanelor implicate, multă sănătate şi toate cele bune!
La mulți ani!”
Conducerea DGASPC Bistrița-Năsăud
Adaugă comentariu