Actualitate

DGASPC BN: La mulți ani de Ziua internațională a persoanelor vârstnice!

”În 1 octombrie, se sărbătoreşte Ziua internaţională a persoanelor vârstnice, o dovadă sinceră de respect şi preţuire, pe care naţiunile lumii o datorează persoanelor vârstnice. Ea a fost stabilită în mod oficial în sesiunea ONU din decembrie 1991, la propunerea lui Arghir Anastasios, profesor la Universitatea din Atena. 

Cu această ocazie, conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud doreşte să transmită, expresia unor sentimente pline de respect şi gratitudine, pentru rolul major pe care l-au avut şi îl au persoanele vârstnice, în dezvoltarea societăţii noastre.

Cu speranţa că vom reuşi prin acţiunile şi măsurile promovate, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, oferirea de servicii publice de calitate, şi nu numai, vă urăm un sincer La mulți ani cu multă sănătate! 

Amintim, de asemenea, că Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud cu sprijinul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud dar şi al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, organizează la Centrul pentru Persoane cu Handicap și Persoane Vârstnice Nușeni un eveniment dedicat Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice”

Director general, Delia-Claudia Fontul

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.