Actualitate

DGASPC: Posturi scoase la concurs

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud, organizează în 12.01.2021 – proba scrisă concurs de recrutare pentru 2 funcţii publice de execuţie vacante, din cadrul aparatului de specialitate al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud, astfel:

I. Inspector, clasa I, grad profesional asistent în cadrul Serviciului Financiar-Contabil, Buget, Salarizare, un post pe perioadă nedeterminată, cu normӑ  ȋntreagӑ de  8 ore/zi, 40 ore/săptămână.

1. Data organizării concursului – 12.01.2021 ora 10.00, proba scrisă, la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud, strada Horea, nr. 20.

2. Depunerea dosarelor- în termen de 20 zile de la data publicării anunţului de concurs respectiv din 09.12.2020-28.12.2020 inclusiv.

3. Condiţii generale: cele prevăzute de art. 465 din Ordonanța de Urgențӑ nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ cu modificǎrile și completǎrile ulterioare.

4. Condiţii specifice prevăzute în fişa postului:

 – condiţii de studii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul: economic.

 – vechime în specialitatea studiilor necesare exercitǎrii funcției publice, potrivit art. 468 alin. 1 lit. a) din Ordonanța de Urgențӑ nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ – 1 an.

II. Consilier, clasa I, grad profesional asistent – în cadrul Serviciului Management de Caz pentru Copii și Evaluare Inițialǎ, Compartimentul Plasamente Rezidențiale, la Rude, Alte Familii, un post pe perioadă nedeterminată, cu normӑ  ȋntreagӑ de  8 ore/zi, 40 ore/săptămână.

1. Data organizării concursului – 12.01.2021 ora 10.00 – proba scrisă;

2. Depunerea dosarelor: în termen de 20 zile de la data publicării anunţului de concurs respectiv din 09.12.2020-28.12.2020 inclusiv.

3. Condiţii generale: cele prevăzute de art. 465 din Ordonanța de Urgențӑ nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ cu modificǎrile și completǎrile ulterioare.

4. Condiţii specifice prevăzute în fişa postului:

– condiţii de studii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul: asistențӑ socialӑ  sau psihologie.

– vechime în specialitatea studiilor necesare exercitǎrii funcției publice, potrivit art. 468 alin. 1 lit. a) din Ordonanța de Urgențӑ nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ – 1 an.

Condiţiile de participare la concurs, bibliografia şi actele necesare pentru dosarul de înscriere sunt afişate pe site-ul (www.dgaspcbn.ro) şi la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud, loc. Bistriţa, str. Horea, nr. 20, județul Bistrița-Nǎsǎud.

Informații suplimentare se pot obţine la adresa sus-mentionată sau la telefon 0263/230502 sau 0263/232384, interior 132, Compartimentul Resurse Umane, Sănătate şi Securitate în Muncă.