Actualitate

Diana Morar: Cât ne costă în realitate această distracție?

”A-nceput de ieri să cadă câte-un fulg, acum a stat. Pe pârtia din Wonderland, bineînțeles. Conform declarațiilor edilului șef al Bistriței, pârtia este dotată cu patru tunuri de zăpadă care în 24 de ore pot pune un strat de zăpadă de 30 cm, mai mult mijloacele de producere a zăpezii artificiale funcționează la temperaturi ridicate, iar estimările de funcționare a pârtiei sunt de trei-patru luni pe an. Înainte să ne luăm noi schiurile și să ne îndreptăm de urgență spre pârtie, pentru că cel puțin jumătate din sezonul estimat a trecut deja și anul acesta, noi cetățenii suntem îndreptățiți să cunoaștem cât ne costă în realitate această distracție, în afara biletului de acces plătit individual”, a declarat într-o conferință de presă consilierul municipal PNL Diana Morar, președinte OFL Bistrița-Năsăud.

Ea a adăugat: ”Întrucât fiecare cetățean al Bistriței este împovărat pe zece ani la restituirea creditului bancar de 26 de milioane lei, contractat de conducerea primăriei fără o consultare prealabilă a bistrițenilor, în condițiile în care există priorități precum asfaltarea a 70 de străzi de pământ din Bistrița europeană, extinderea și modernizarea iluminatului public, realizarea integrală și modernizarea rețelei de apă-canal inclusiv în cartierele Bistriței europene în care oamenii încă folosesc ca principală sursă apa din fântână, cred că acestea ar fi constituit necesități primordiale ale municipiului”.

”Noi adresăm întrebarea publică și așteptăm răspuns în termenul legal din partea primarului sau viceprimarului Niculae, care mai nou este răzpunzător pentru tot ce se întâmplă în acest oraș, uneori erijându-se în edil șef: Pentru sezonul 2017-2018, la care am dori să cunoaștem perioada de început și de sfârșit, care sunt veniturile estimate din exploatarea pârtiei, care sunt cheltuielile cu întreținerea și funcționarea, care este valoarea de amortizare a creditului contractat pentru această perioadă?” – Diana Morar.

10 comentarii

  • Putea-i să adresezi această intrebare domnului primar în ședința de consiliu local și ai fii primit răspuns mult mai repede. Părerea mea.

    • Lenuța, atenție la cratimă! Nu trebe pusă oriunde. mai Învață o țâră de gramatică i apoi mai comentează.

  • Atata esti de desteapta si tu blondo….daca tu nu schiezi fa-te nevazuta fato! Cauta alt subiect mai interesant cu care sa apari si tu „tzop” in presa. Ai terminat cu pomii? Vine primavara. Poate o iei de la capat :-)))))))

  • Fruntașii postaci PSD la ataca la persoana, ca nici măcar ei nu mai pot produce vreun argument sa își apere stăpânii.
    Ar fugi și ei undeva, doar ca lanțul e prea scurt.

  • Daca da zapada de ce da, daca nu da huo ca ii frig si nu faci zapada. cam asa stiu politicienii sa latre, indiferent la care gard, pardon partid

    • Pe voi votanții PSD nu va interesează cât costa acea zăpada ce va dura doar doua zile pana încep ploile? Normal ca nu, la cât v-ați mărit salariile va permiteți sa susțineți zăpada la preț de metale pretioase

  • Puteţi aştepta mult şi bine răspunsurile solicitate, deoarece şi alţii i-au adresat întrebări şi i-au solicitat răspunsuri, dar şi aceia aşteaptă de foarte mult timp. Să ştiţi că nici nu vă bagă în seamă, sfidându-i pe toţi aceia care l-au ridicat în scaunul acela cald în care se lăfăie de zor, neţinând cont de prevederile legii. Şi aşteaptă cu nerăbdare să ajungă şi primar, peste doi ani!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.