Consilierul local PNL Diana Morar i-a cerut primarului Bistriţei, Ovidiu Creţu, să îi pună la dispoziţie devizul de lucrări şi procesul verbal de recepţie finală a lucrării de reabilitare a ştrandului municipal. „Personal, nu mă declar având competenţele profesionale pentru a aprecia astfel de lucrare făcută din banii publici, la fel ca şi mine sunt cetăţenii care m-au rugat să fac acest demers”, şi-a motivat consilierul PNL solicitarea adresată primarului Bistriţei.
„Aş avea o solicitare legată de proiectul de reabilitare a ştrandului. Iniţial proiectului i-a fost alocată suma de peste 4 milioane de lei, în 2016 s-a suplimentat suma cu 529.000 de lei pentru lucrări suplimentare. Firma câştigătoare a demarat lucrările care s-au întins mult peste termenul agreat, punându-vă în situaţia ca, înaintea recepţiei finale, să găsiţi nereguli la lucrări, aşa cum dumneavoastră aţi declarat să fiţi nevoit să acceptaţi lucrările de proastă calitate pentru a nu vă ridica bistriţenii în cap întrucât era debutul sezonului estival. Îngrijorările manifestate de dumneavoastră s-au dovedit a fi reale. În scurt timp, ştrandul a început să se deprecieze din cauza lucrărilor făcute de mântuială creându-se în spaţiul public un fel de aversiune faţă de proiectul de reabilitare a ştrandului. În acest context, au apărut discuţii discuţii mai mult sau mai puţin calificate. În 17 septembrie, antreprenorul a făcut o serie de clarificări. A declarat că s-au făcut mai multe lucrări, dar cine nu se pricepe nu le vede, iar unii nu sunt interesaţi nici să vadă, nici cât costă astfel de lucrări şi volumul lor. Personal, nu mă declar având competenţele profesionale pentru a aprecia astfel de lucrare făcută din banii publici, la fel ca şi mine sunt cetăţenii care m-au rugat să fac acest demers. Pentru a clarifica situaţia, în baza articolului 6 şi 7 din Legea 544 vă solicit să îmi puneţi la dispoziţie în termen legal procesul verbal de recepţie finală a acestei lucrări, precum şi devizul de lucrări primit de municipalitate de la antreprenor”, a spus Diana Morar.
Cristian Șirlincan, directorul firmei bistrițene Record, care a făcut lucrările de modernizare la Ștrandul Codrișor, a explicat pentru Timp Online ce lucrări s-au făcut, de ce au apărut probleme și ce se va întâmpla în continuare. ”Singura problemă care a apărut acolo este vopseaua cu care s-a dat. S-a folosit această soluție cu vopsea deoarece s-a considerat că întreținerea este mult mai ieftină. Toate lucrările au fost de bună calitate. Proiectul prevedea inițial doar mici reparații și vopsire, dar ulterior s-a constatat că betonul a fost carbonatat, nu mai avea rezistența necesară și s-a refăcut identic. Deci s-a demolat tot ce a fost beton, toate bazinele, tribunele, plajele și s-au returnat în forma inițială”, a spus el.
Sunt curios care sunt cetatenii care te-au rugat sa faci acest demers? Balan Marius zis ecologistul frustrat? Sa mai fie celalalt frustrat pe nume Chereji? Alt demers nu te-au rugat sa le faci? Un 8L0U J08 de exemplu?
Atât te duce pe tine singurul neuron, conform cu Învățăturile ce vi le da PSD
Rabinule !
Chestia aia o poti face tu ca esti mare expert . Probabil ca aata te-a facut sa te remarci in viata . Asa ca, scumpule , treci la treaba , lasa povestile si atentie la gurita .
Un demers care are culoare politic… asta trebuie sansibfaca opoziția, opoziție… însă sa rămână la ideea de opozitie nu sa bată câmpii după cum dictează cei de la conducerea partidului:( e păcat ca un partid istoric ca PNL a ajuns istorie… atât timp cât nu erau aliat cu PD-L ul parca aveau un Dumnezeu acum… ma lasă rece Ludovic, Sigartău sau Doamna asta Morar de care nici nu am auzit!!!
Mda….are tot dreptul blonda de la drept sa ceara devize si justificari pentru ca ea e perfect corecta. Atata timp cat noua personal nu ne e teama sa cerem…inseamna ca nu ne e teama nici sa ni se ceara. Da. De oameni dinastia super-corecti avem nevoie in tara. Pe bune??? Ai trecut de la bietul nuc la strand? :-))
Vrei sa spui ca dictatura PSD nu e o poveste ci e realitate? Nu avem dreptul de a fi informați ca sa nu deranjam caracatița? Suna a Amenințare comentariul tău Draga luca. Poate fi luat in considerare
Ce insinuezi bre, nu avem dreptul să știm pe ce dăm banii sau cum? Nu vezi că scăldătoarea aia arată ca naiba?
Spre cunoștința ta luca, banii din care s-a reabilitat cică ștrandul nu sunt din cotizațiile voastre de partid strânse la PSD, ci sunt din banii tuturor bistrițenilor, așa ca orice cetățean poate cere devizul oricărei lucrari făcute din bugetul local. Deci si a ștrandului.
E ceva neinregula cu acel deviz de va agitati toți?
Nu confunda bugetul Bistriței cu pusculita voastră de la PSD ca muriți pe capete altfel.
Nu uita primarul și toată clica PSD din administrația locală bistrițeană sunteti doar temporar in acele funcții.
Bistrita nu este mosie a PSD!
Bravo Diana nu te lasa ai multe de aflat.
Sunt si eu curios cine o sa verifice procesul verbal de receptie si calitatea lucrarilor avand in vedere ca domsoara nu are competentele necesare…
Eu propun ca d-ul Marius sa verifice procesul verbal .