Actualitate

Diana Morar: Mai multe infracțiuni grave nu se mai prescriu

Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, prin care se stabilește caracterul imprescriptibil al răspunderii penale pentru o serie de infracţiuni grave: trafic şi exploatarea persoanelor vulnerabile, agresiune sexuală, tortură, pornografie infantilă. Camera Deputaților este for decizional, astfel că proiectul merge la președinte pentru promulgare.

”Practica judiciară arată că în situații precum trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism sau chiar în situaţii de pornogafie infantilă, autorii acestor fapte acționează în cadrul unor grupuri infracţionale organizate care sunt foarte greu de pus sub acuzare și se ajunge la situații în care termenul de prescripţie se scurge înainte ca dosarele să poată fi finalizate, iar autorii acuzați în mod oficial.

Declararea acestor infracţiuni ca fiind imprescriptibile este necesară nu doar pentru a face dreptate fiecărei victime, ci mai ales pentru mesajul clar pe care îl transmite în societate, și anume că autorii acestor infracțiuni nu se vor mai putea ascunde în spatele trecerii timpului și vor plăti pentru faptele lor.

De asemenea, se vor majora pedepsele pentru infracţiunea de nedenunţare a infracţiunilor de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile sau a infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, săvârşite faţă de un minor sau care au avut ca urmare moartea unui minor.

Având în vedere că astfel de fapte afectează în mod iremediabil integritatea fizică și psihică a persoanelor care le cad victime, trebuie să sporim măsurile pentru protejarea victimelor acestor infracțiuni”, spune deputatul PNL Diana Morar.

https://www.facebook.com/moraroliviadiana/posts/355913836093290

2 comentarii

  • dpoamna luptati pentru drepturile femeilor, a copiilo si a sufletelor fara vina. Sunt batute, ucise, umilite…..iar cei care la maltrateaza sunt bine mersi….inclusiv prin parlament unii. Cum sa dai o lege sa iasa femeile la 63 de ani dupa ce toata viata lor acasa mai au un serviciu? dupa ce aduc pe lume copii si se ingrijesc de ei? pe bune? vreti sa murim in campul muncii???? unde este protectia fata de femei?????????????????????degeaba dati legi care nu prescriu fapte, daca nu dati legi sa ne apere de aceste fapte, daca ministul de interne nu mai exista, politia nu se baga, etc…degeaba!!!!!!!!!!!!!! praf in ochi!!!!!!!!!!!!!!

    • Sabrina esti de tătă coma…te plăteste bine psd-ul…
      dar ia mai bine , dacă tăt esti femeie, poarta-te fain să nu te mai bată nimeni si să nu te mai umileasca .Poate atunci vei fi corecta si nu vei mai ataca.
      Io te inteleg, ca ranita , ce sa faci? iei bani de la psd si ataci cu praf in ochi.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.