În curând va fi lansat ”Programul național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM”, pus în transparență decizională de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului. Se estimează că aproximativ 5.000 de femei antreprenor vor beneficia de acest program, spune deputatul PNL Diana Morar.
Bugetul estimat pentru perioada 2022-2027 este de 1.000.000.000 lei, iar bugetul alocat schemei de minimis pentru acest an este de 157.624.000 lei.
Se vor acorda maxim 100.000 lei/beneficiar pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea unui singur loc de muncă și maxim 200.000 lei/beneficiar pentru cei care își asumă crearea și menținerea a două locuri de muncă.
Schema va fi valabilă până în 31 decembrie 2027, plățile în cadrul schemei de minimis urmând să fie făcute până la 31 decembrie 2028.
Obiectivul principal al schemei de minimis îl constituie stimularea şi sprijinirea înființării şi dezvoltării structurilor economice private înfiinţate și conduse de către femei, îmbunătățirea performanțelor economice ale acestora, realizarea unei creșteri economice inteligente, sustenabile și incluzive, bazate pe digitalizare, dezvoltare durabilă, inovare și pregătire antreprenorială, în contextul problemelor legate de menţinerea echilibrului dintre obligaţiile familiale şi cele profesionale şi ale prejudecăţilor existente încă la nivel local.
http://turism.gov.ro/web/2022/06/24/proiect-de-procedura-2/
Adaugă comentariu