Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud anunță că începând cu data de 27 februarie, pe un tronson important din Drumul Naţional 17, mai exact între Bistriţa și Mureşenii Bârgăului, se revine la limita maximă de viteză în localităţi, de 50 km/h, prevăzută de art. 49 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Măsura a fost luată împreună cu administratorul drumului respectiv, ca urmare a creşterii numărului de accidente rutiere, cu victime, înregistrate în ultimii ani.
”Principala cauză a producerii acestor accidente de circulaţie în zonă a fost identificată ca fiind viteza de deplasare, urmată de indisciplina pietonală (favorizată şi de lipsa trotuarelor din aceste localităţi)”, se arată într-un comunicat.
trotuare cand se fac pe bargau? la 50 km/h , daca lovesti un copil, tot e grav.
Eu propun sa se faca 20 km/h. Nu mai trebuie reparate drumurile (ai timp sa ocolesti gaurile) si poti sa iesi din masina si sa-ti cumperi un sandwich fara sa opresti… GENIAL! Iar accidente la viteza asta…. 0. Sunt curios accidente din cele care au dus la decizia din articol au fost facute de soferi care circulau cu 60 km/h. Fac pariu ca 99% erau cu mult peste limita legala admisa. Au gasit astia motivul accidentelor si solutia ideala … Felicitari!
Astia nu mai stiu din ce sa faca bani. Stau ca niste hoti de cai la colt si urmaresc masinile dupa care le opresc si le amendeaza. O intreb pe una care mi-a dat amenda si a spus ca asa previn accidentele… Atunci propun ca sa-si de-a amenda in fiecare zi
Limotarea vitezei la 50km/h pe DN17 între Bistriţa și Mureşenii Bârgăului este o solutie de compromis. Avand in vedere ca satele de pe Valea Bargaului au o dezvoltare tentaculara unindu-se intre ele practic de la Josenii Bargaului si pana dincolo de Tiha, circulatia auto pe DN17 are un regim de „interiorul localitatii”. De aceea, solutia pe termen lung este un drum ocolitor pentru toata portiunea de la Bistrita pana la Tiha Bargaului. De altfel si in Master Planul de Transport este prevazut drumul Trans Regio „TR Bucovina” care include si tronsonul Vatra Dornei – Bistriţa in lungime de 71 km.
Nu zau si pana atunci (adica anul 2051+) trebuie sa reduci viteza in fiecare an, pentru ca politia sa aiba mai putine evenimente si sa promoveze mai repede pe scara ierarhica, nu? SA NU UITAM ca planurile de transport sunt = 0. Praf in ochi pentru creduli! Nimic de acolo nu se va realiza. Poate se va realiza ce este planificat in maxim 2 ani, restul va fi intins la (opt culcat) din varii motive.
Hotararea de aici este luata de o suma de retarzi care nu sunt in stare sa ia decizii bune pentru cei care ii voteaza (si care din pacate au o mare lipsa de educatie civica – cel putin cei din acea zona). Aceasta minunata masura va avea efect 0. Majoritatea accidentelor s-au intamplat in zonele de viteza , mai putin in interiorul satelor. Luati doar articolele aparute aici si veti vedea. Ce s-a facut pentru a limita aceste probleme? NIMIC! Pot sa arat eu cateva zone rosii (doar din articolele citite) in care trebuiau facute limitari de viteza, introdus radar fix etc, orice altceva pentru a limita pierderile, dar este de preferat sa arunci praf in ochi la fraieri sa le arati cat esti de implicat. Veti vedea in urmatoarele luni!
Ma bucur ca am de circulat foarte rar pe acolo! 🙂
Solutie simplista tipic Politia Rutiera din Romania. Pana cand vom fi in stare de solutii eficiente de management al traficului, se va mai schimba o generatie. Nu inteleg de ce in alte tari se pot instala radare fixe presemnalizate in zona scolilor si la noi nu.
Partea cu trotuarele si responsabilitatea autoritatilor locale + CNADNR este strigatoare la cer!
Atat timp cat nu se ofera o alternativa…adica o sosea de mare viteza sau autostrada acum in secolul vitezei ,noi suntem nevoiti sa ne miscam cu 50/ora …normal ca politistilor le comvine sa si faca targhetele dand amenzi.De ce statul si legea nu i executa pe cei care au furat banii alocati pentru autostrazi,se face doar arest la domiciliu??????