Consilierul municipal PDL Alin Seserman a transmis o adresă Primăriei Bistriţa în atenţia Direcţiei Comunicare, de Servicii Publice şi Tehnice, prin care a cerut ca să-i fie prezentate adresele transmise Primăriei Bistriţa cu situaţia lucrărilor executate la şcolile din municipiu aflate în subordinea administraţiei locale pentru a putea să-şi fundamenteze propunerile la rectificarea bugetară.
„Toate aceste solicitări ale unităţilor de învăţământ vă rog să le prezentaţi de urgenţă pentru a-mi putea argumenta şi fundamenta propunerile şi proiectele aşa cum prevede legea”, a cerut Alin Seserman.
„Am rugămintea ca adresa respectivă să fie transmisă şi conducătorilor şi consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ amintite pentru o cât mai bună colaborare”, a adăugat el în final.
Deşi solicitarea a fost adresată funcţionarilor municipalităţii, răspunsul l-a dat primarul care se preface că nu înţelege despre ce este vorba: „La solicitarea dumneavoastră de a vă prezenta o serie de documente adresate instituţiei noastre de către unităţile de învăţământ din municipiul Bistriţa vă rog să precizaţi ce înţelegeţi prin formulările adresa respectivă şi unităţile de învăţământ amintite„, a scris primarul.
În şedinţa Consiliului Local Bistriţa de joi, consilierul local Alin Seserman i-a cerut primarului să nu îşi mai pairdă timpul să dea răspunsuri la adresele consilierilor, ci să-i lase pe funcţionari să-şi facă treaba pentru care sunt plătiţi cu bani publici.
În replică, primarul i-a răspuns în aceeaşi şedinţă: „Nu am înţeles ce trebuie să vă dăm. Avem mult de lucru, iar ingerinţa în activitatea noastră nu face altceva decât să ne îngreuneze ritmul. Răspund la telefon, dacă doriţi documente nu aveţi decât să mă căutaţi”.
Domnule ,oare cine reprezinta primaria toti functionarii sau Primarul ce spune Legea 215 sau nu stiti,sau vreti sa scrie si sa semneze toti functionarii< la dumneavoastra in familie scrie pe usa toti locuitorii din familie sau numai Alin Seserman .Va faceti ca nu stiti ca sa aveti motiv sa atacati.Jenant pentru persoana dumneavoastra parca pareti diferit de altii??????