Actualitate

Din lumea celor care nu cuvântă. Cele mai frumoase exemplare de păsări şi animale mici, în expoziţie pe pietonal (FOTO)

51 de proprietari din şapte judeţe au venit la Bistriţa cu superbe exemplare de cocoşi, găini, porumbei şi iepuri, care pot fi admirate până duminică inclusiv în cadrul unei expoziţii organizate de Federaţia Crescătorilor de Păsări şi Animale Mici de Rasă (FCPAMR) ”Petru Rareş”.

Expoziţia poartă numele lui Cristian Filip, în memoria bistriţeanului căzut la datorie acum doi ani în Afganistan, fost columbofil şi membru al federaţiei. De altfel, trofeul ”Memorialul Cristian Filip” a fost înmânat tatălui său de viceprimarul George Avram şi de preşedintele FCPAMR ”Petru Rareş”, ing. Cornel Hetrea, cu ocazia festivităţii de deschidere care a avut loc joi. Tatăl eroului a fost cel care a tăiat şi panglica inaugurală.

Cei care trec pragul expoziţiei pot vedea peste 30 de rase de porumbei de frumuseţe, multe dintre ele autohtone, aproape 100 de iepuri din 13 rase şi tot atâtea găini din 14 rase.

Nu lipsesc porumbeii jucători ardeleneşti, cocoşii campioni, iepurii uriaşi, găinile din rasa Gât Golaş de Transilvania, renumită încă din anii 1900, sau Araucana din Chile, ale căror ouă nu conţin colesterol.

Taxa de intrare la expoziţie este 3 lei, iar vizitatorii care vor să intre în posesia unui porumbel sa a unui iepure o pot face participând la o tombolă contra sumei de 2 lei. Grupurile de elevi (mai mult de zece) însoţite au reducere 50%, iar copiii care vin împreună cu părinţii au intrare gratuită.

Expoziţia este deschisă zilnic între orele 9.00 – 21.00, până duminică inclusiv.

Pe pagina noastră de facebook puteţi vedea o galerie foto!

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.