Actualitate

Dispută Dolha – Niculae pe tema gunoaielor. Prefectul cere amenzi mari, șeful ADI vrea conștientizare

Prefectul Stelian Dolha și directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADI) Cristian Niculae au avut o dispută pe marginea responsabilității celor care trebuie să asigure păstrarea curățeniei în județ. În timp ce prefectul Stelian Dolha a arătat cu degetul spre ADI care ”nu a făcut nimic” timp de 10 ani, Cristian Niculae a acuzat jocurile de imagine ale celor care merg în ”haite, câte 6-7 instituții” ca să se fotografieze în cizme de cauciuc.

”În privința sănătății mediului, mesajul a fost foarte clar din partea mea chiar de la început: fără mângâieri pe creștet că vremea lor a trecut. Astăzi putem face curățenie într-un singur fel în județul Bistrița-Năsăud: amenzi mari și intransigență. Pe primari îi asigur eu, prefectul județului BIstrița-Năsăud, că vremea în care președintele Consiliului Județean coboară la etajul întâi și face agenda, a trecut, e PA! E PA! Astăzi am spus tuturor instituțiilor că le cer să schimbăm modul de abordare în județul Bistrița-Năsăud. Valea Someșului astăzi arată ca un pom de Crăciun și mă bucur că Sângeorz-Băi a început să-și facă curățenie, că și Rodna – dau și exemple pozitive de la social-democrați – și bravo Tinu Grapini. Noi trebuie să intrăm parteneri cu ei. Avem trei ani de grație -2021, 2022 și 2023 – în care nu mai sunt alegeri – în care pot să-și permită și primarii să ia la rost cetățenii pentru că nu o să le mai ceară votul. Sunt singurii ani de grație pe care îi avem la dispoziție”, a spus prefectul.

Stelian Dolha a explicat că a reușit să vadă un model de bune practici al unui depozitiv de gunoi la Deva.

”Diferențele sunt foarte mari comparativ cu Bistrița. Au acolo un ciur pentru selectarea de început, cei de la noi nu știu dacă își vor permite vreodată să facă achiziția respectivă fiindcă ea costă 500.000 de euro. Acolo am văzut ce înseamnă colectare și depozitare la un nivel ridicat, iar aici am văzut un scenariu de amatori cu care nu o să facem nimic. Deși, per ansamblu, colectarea la noi e mai bună ca acolo. Am văzut ce ajunge acolo și ce ajunge la noi. Am văzut că ADI are planuri mărețe. Era și cazul! Deși am fost printre primii care am implementat managementul integrat al deșeurilor, nu prea am văzut să facă nimic, nici la capitolul de informare, campanie de lămurire, implicare din partea primarilor iar nu a fost. Sper ca poliția gunoaielor să fie pe lege și să o poată face chiar dacă le cer UAT încă circa 50% în plus taxă pentru ADI Deșuri. O să reușim împreună dacă suntem consecvenți și dacă ne ținem de treabă să transformăm județul Bistrița-Năsăud într-unul mai curat pentru că un județ mai curat înseamnă unul care are și pretenții turistice. Acestea două se leagă. Indiferent dacă ne place sau nu de Traian Ogâgău, aici are dreptate: cum să faci turism în Sângeorz-Băi dacă e plin de gunoaie? Ce stațiune e aia? La fel este peste tot în județul Bistrița-Năsăud”.

Prefectul a spus că nu va mai ține rețeta influenței politice în care primarul amendat cere ajutorul partidului:” Nu ne mai salvează șeful. Eu garantez că șeful nu mai salvează în momentul în care a încălcat legea, dar pentru asta le cer responsabilitate!”

În replică, directorul ADI Deșeuri, Cristian Niculae, a spus: ”Am dat curs invitației la această întâlnire pentru că efortul rezolvării acestei probleme – poluarea cu deșeuri – trebuie să fie unitar, al autorităților locale și județene, al autorităților de mediu, al autorităților de menținere a ordinii publice. Cu trei poze făcute pe malul apei, încălcați în cizme de cauciuc, pentru a le pune pe Facebook și a arăta că ne pasă, nu vom rezolva niciodată problema abandonului de deșeuri și nu vom rezolva acest flagel național și mondial. E o problemă de mentalitate care se poate rezolva doar în timp. Aveți în coordonare, domnule prefect, cel puțin 5 instituții cu atribuții și competență de control pe domeniul deșeurilor. Sunteți prefectul județului de aproape doi ani și mie mi-e greu să cred că doar acum conștientizăm cu toții acest fenomen. Începând din acest an, și ADI Deșeuri vine cu un corp de control, iar eu vă asigur că facem toate demersurile ca acest corp de control să fie unul legal constituit pentru că, pe Legea salubrizării, autoritățile publice locale își pot desemna reprezentanți pentru a efectua control în acest domeniu al respectării regulamentului deșeurilor și al Legii 211 privind regimul deșeurilor, dar rolul Corpulului de control al ADI va fi acela de a-i învăța și corecta pe cetățeni, pe generatorii de deșeuri la sursă, îi vom învăța cum să separe corect deșeurile la sursă, cum să le predea operatorului de salubrizare și vom veni alături de instituțiile de control pentru a sprijini și controlul pentru prevenirea abandonului de deșeuri și poluării cu deșeuri a apelor și mediului în care trăim. Cetățenii trebuie să conștientizeze că, atâta timp, cât oricum prin lege sunt obligați să plătească o taxă de salubrizare care este obligatorie, dacă separă corect deșeurile și le predau în mod corect, nu mai are rost să le care la apă să le adandoneze și vom face toate demersurile ca ei să înțeleagă acest lucru. Controlul pentru prevenirea și combaterea poluării e foarte important, dar el trebuie făcut într-un mod permanent după un grafic bine stabilit și respectat de toate instituțiile abilitate în control. Experiențe de genul comisia prefecturală formată din 6-7 instituții care merg cu haita în control pe capul oamenilor timp de o lună și apoi nu mai fac nimic s-au dovedit că nu au niciun folos. Trebuie să eficientizăm controlul, să facem echipe de control comune pentru a avea o capacitate cât mai mare de control, de genul: reprezentant ADI- Jandarmerie, Gardă de Mediu – Poliție, ADI- Poliție Locală”.

Prefectul a intervenit și a întrebat: ”Cine v-a împiedicat timp de 10 ani să faceți asta? Cine?”

Cristian Niculae: ”Eu am conștientizat acum acest fenomen. Vin în sprijinul acestui fenomen, i-am făcut pe primari să înțeleagă că avem nevoie de acest corp de control pentru că cinci echipe de la Garda de Mediu nu sunt în stare să acopere toată raza județului cu control pentru prevenirea și combaterea poluării cu deșeuri. Problematica pe care o are Garda de Mediu care e un corp subdimensionat în ce privește activitatea de control. Dacă nu ne reunim cu toții, dacă nu dăm mâna și nu discutăm concret și nu facem ce trebuie peste 2 sau 3 ani ne vom întâlni la aceeași masă și vom vorbi discuții. Pe mine mă pierdeți, eu vreau să facem acest lucru, insist, vin ca partener, pun la dispoziție acest corp de control pe care primarii au înțeles că trebuie să-l finanțeze. Până la urmă tot ei sunt cei care trebuie să salubrizeze. Nu facem curățenia de primăvară cu control. Curățenia permanentă o fac primăriile, cum am făcut la Primăria Bistrița deținuții. Da, cetățeanul nu face ce trebuie, nu a fost informat, nu a fost învățat. Nu ADI face informare, Supercom face informare printr-o campanie de informare avizată de ADI. De când am venit la ADi Deșeuri, am penalizat deja Supercom pentru că, prin contractul de delegare, trebuia să facă campanie de 800.000 de lei și a făcut în primul an doar de 140.000 de lei și lucrul acesta se simte. Am sancționat Supercom cu 10% din suma necheltuită, adică a primit o sancțiune de 66.000 de lei, urmând ca, dacă în două luni, nu face această campanie, să ne vireze banii în cont și o facem noi. Pun la punct un plan de acțiune referitor la campanie care va bubui, de genul Farmaciei Catena, adică toată lumea va fi informată cum se separă deșeurile la sursă, ce trebuie să facă, pe toate canalelele media și rețelele”.

Stelian Dolha a completat: ”Aveți al ADI 11 oameni, de 10 ani inexistenți, cu salarii încasate din bani publici. Mai angajați 6, mai cumpărați 4 mașini și spuneți că de acum veți fi eficienți. Să dea Domnul. Problema este că rezultatul de 10 ani. Ați avut la dispoziție 100.000 de euro pe an, bani puși la dispoziție de Supercom ca să faceți informare și trebuia să o faceți prin proiecte de informare (Cristian Niculae a negat informația -n.r.) . Dacă nu înlăturăm cauza, degeaba facem curățenie. Sunt de acord cu partea de conjugare, ar trebui să facem un efort comun, dar nu sunteți străin de ce s-a întâmplat până acum. Când ați dat examen pe postul respectiv, ați luat tot ce înseamnă ADI. Eu în locul dumneavoastră aș fi schimbat măcar jumătate dintre angajații ADI dacă tot nu au făcut nimic timp de 10 ani, adică să se vadă management acolo, dar nu vin să vă dau eu indicații cum să vă gestionați. Eu vă spun că și eu, și dumneavoastră, și Garda de Mediu, Apele Române, Poliția, Jandarmeria, suntem responsabili de acest județ”.

Etichete

37 comentarii

  • Are dreptate Niculae. Prefectul umblă să își facă reclamă . De când e prefect ce a făcut pt curatenie in județ ? Poze ?
    Cum a sancționat Primăria Bistrița pt problemele de la Sărata ? Nicicum.
    Bla bla bla.
    Niculae a dat amenzi cât a fost la Garda de Mediu
    A fost singura perioada când apele erau curate in județ
    Lăsați campaniile de imagine la prefectura, faceți ceva ca suntem îngropați in gunoaie.

    • Pana acum nu vazut prefectura gunoaiele? Vine acum Dolha si zice ca da amenzi la primari? Face pe intransigentul?
      Dar anul trecut cand se gudura pe lînga primari sa-l sustina in demersul de a ajunge presedinte la Consiliul Judetean, nu erau gunoaie pe Somes? Atunci totul era perfect?

    • Prefectul Dolha are la indemana o gramada de institutii de control, Politie, Jandarmerie, Garda de Mediu, Apele Romane, Sanepid. De ce nu-i pune la treaba?
      Doar acum vede gunoaiele?
      S-au montat acele casete la containerele de menajer din oras, sunt sparte si vandalizate toate, unde a fost Politia si Jandarmeria? Au prins pe cineva?
      Dumneavoastra sunteti seful acestor institutii domnule prefect. Ce ati facut in acest sens?

    • Prima amenda mare sa si-o dea lui domnul Dolha! Pentru ca doar acum vede deseurile din ape.
      Asa cum si-au dat spor de 30% pentru pandemie cei din prefectura, asa sa plateasca si amenda pentru ca nu au luat masurile necesare pana acum.

    • Domnul prefect a cazut din lac in puț. S-a trezit sa vorbeasca despre deseuri, pentru că deh…, e trendy, fără să realizeze ca are in subordine atatea institutii de control de doi ani si nu au facut absolut nimic in acest sens.
      Merg in control cate 7-8 inspectori in echipa la amaratii din HORECA, zi de zi sunt pe capul lor cu amenzi pentru ca acolo e simpu. Pe malul apelor NIMIC, NIMIC!

    • Prefectule când începe ancheta despre construcția ilegală a wc-ului primarului , că și chestiunea aceea este tot un gunoi ?!!!!!!!!!!!!!!!!!

    • De nu erau cele 100 de strazi asfaltate de Niculae, era vai mama noastra acum! Circulam pe aratura. Uitati-va cum sunt celelate strazi din oras, sparte, nereparate, murdare.
      Astia nu sunt in stare sa intretina ce a facut Niculae! Asa ceva nu s-a intamplat in administratia trecuta. Niculae era zi de zi pe strazi.
      Prefer sa vad unul care face treaba , chiar daca ne bombardeaza cu poze.

    • Esti un mincinos Vasile! Du-te pe Republicii că-i asfaltat deja de doi ani si vezi ca e perfect drumul. Ati sarit in sus atunci, toti comentacii, ca nu va tine asfaltul nici macar o iarna.
      Verifica si nu mai minti!

  • Bătrâne Someș, noi nu te merităm. Atât de mult ne-am bătut joc de tine că pur și simplu nu te mai merităm. Și atât de mult ți-am schimonosit înfățișarea în ultimul timp că nici numele dat de cei bătrâni nu ți se mai potrivește. Așa că de acum înainte te vei numi simplu, Râul Mocicoș. Indicatoarele rutiere puse la trecerea peste poduri vor fi schimbate în consecință: Mocicoșul Mare, iar în gara CFR din Beclean va fi inscripționat pe tăblița albastră: Beclean-pe-Mocicoș. În rest, Cununa de pe Mocicoș, Învârtita de pe Mocicoș etc.
    Atenție, că cele mai importante știri le auziți doar la Radio Mocicoș:
    1. Pește mort pe Mocicoș
    2. Poluare cu resturi animale și plastic pe Mocicoș
    3. Presa maghiară a publicat recent un articol: Mocskos – fasz kultúra
    Așa că mocicoșeni, ascultați doar muzica postului de Radio Mocicoș!
    Pe Mocicoș în jos, lai, la, lai, la
    Pe un mal jegos, lai, la, lai, la
    Gunoiul tot trece, lai, la, lai, la
    Cu tovarăși zece, lai, la, lai, la

    • Trebuie făcută precizarea că nu-i vorba de Partidul Social Democrat, așa cum s-ar putea crede la prima vedere, ci pur și simplu de Partidul Social de Mocicoși.

  • Despre gunoie numai de bine .Este un subiect inepuizabil. Amandoi , cei doi sefi , au mare dreptate , fiecare in felul sau . Sunt convins ca intentionat s-au impartit functiile , ca in cazul in care rezultatele „manegementului integrat ” al deseurilor va da rateuri in continuare , sa se dea vina pe un partid sau altul. Liberalii vor spune ca PSD-istii nu sunt gospodari si nu iubesc curatenia (care este un atribut liberal , nu-i asa ?) iar cei din urma vor spune ca liberalii le-au taiat fondurile cuvenite si asta ar fi cauza nereusitei.Ce cred eu in legatura cu deseurile am spus-o de nenumarate randuri si pe moment nu e cazul sa dezvolt. Intransigenta DA , AMENZI DA , dar numai dupa CONSTIENTIZAREA cetatenilor. Numai din colaborarea autoritatilor cu cetatenii pot sa iasa lucrurile asa cum ni le dorim . Apropo (s) , ciurul minune nu se poate procura pe acel POIM mult asteptat prin care se doreste renuntarea la sistemul actual de colectare ? Poate (zic si eu) , daca s-ar pastra containerele semiingropate (existente si functionale , dar exploatate PROST) pentru colectarea selectiva a fractiilor uscate , ar mai ramane niscaiva pitule si pentru ciur.Sper ca nu am deranjat niciun MARE PARTID. Cu acelasi dezinteres si bune intentii , al D-vs. Leo.

  • Dolha este faza declaratiilor politice de fatada – este de 2 ani prefectul judetului si nu a facut nimic in privinta deseurilor.
    Niculae vine cu solutii concrete, este doar de 1 luna director la ADI si deja a sanctionat SUPERCOM.
    Cititi declaratiile fiecaruia si apoi judecati care face politica si care vrea sa rezolve problema.

  • Niculae a zis foarte bine! Dolha e cam papagal in momentul asta adica povesteste ca sa se auda. Da el exemple de la.Dwva, el ii intransigent, bla bla dar nu face nimic..sa fim seriosi.
    Hai baieti la treaba, lasati vorbele

  • Dolha ar fi trebuit sa-i dea amenda la Turc pentru toate depozitele de gunoaie de la Sarata. Prefectul a fost acolo, si-a facut poze cu deseurile, s-a postat pe Facebook cu cizme de guma, iar cand a fost faza de sanctionare, s-a facut ca ploua.
    Cum putea oare sa-i dea amenda sefului de partid??
    Iar acum vine cu declaratii sforaitoare si politice.
    Un demagog.

  • Macar in urma pozelor lui Niculae ramanea ceva – o strada asfaltata, o scoala reabilita, blocuri anvelopate….
    in urma pozelor lui Dolha nu ramane nimic.
    Prefectul nu intelege ca trebuie sa schimbe ceva in urma problemelor pe care le vede si se fotografiaza.

  • Ca sa dezbati cu atata inversunare problema deseurilor , mai intai ar trebui sa cunosti legislatia in domeniu , sa vezi ce poti face si ce nu , care ar fi parghiile si cum trebuiesc folosite( parghiile) pentru a avea rezultatul scontat .
    Apoi trebuiesc depistate cauzele care duc la acest fenomen si gasirea de solutii pentru optimizarea si elimunarea acestor cauze .
    La noi nu : Majoram taxa UAT-urilor cu 50% , schimbam sistemul de colectare , infiintam comisii etc . (de parca nu ar fi suficiente cele existente ). Pai stimabililor , toate astea inseamna costuri iar UTU-rile nu sunt fabrici de bani !!
    Am citit multe articole pe tema deseurilor si multe comentarii , dar nimeni nu isi pune problema cauzelor care conduc la acest dezastru . Sunt lucruri simple dar trebuiesc gandite.
    Oare amplasarea containerelor semiingropate pe malul apelor sau lizierele padurilor este corecta ? Oare accesul masinilor de salubrizare se poate face pana la fiecare producator de deseuri ? Oare tariful perceput de operator este suportabil ? Oare fiecare UAT nu poatre infiinta in localitatile componente un centru de primire a materialelor din constructii si demolari care sa preaia aceste materiale contra unei sume modice ? Oare agentii economici isi conduc gestiunea deseurior asa cum prevede legislatia (somn lin garda de mediu)? Oare ….oare…(HG 856)
    Una este dorinta prefectului sau a directorului de la ADI si alta este sa te preocupe intradevar problema . Eu le propun sa citeasca legislatia din doasca’n doasca (incepand cu Legea protectiei mediului) sa-si ia notite , sa afle care sunt obligatiile fiecarui ,,actor” implicat in gestiunea deseurior ( autoritati publice centrale si locale – operator-generator de desuri ) si sa ia masuri in consecinta !

  • Nimeni din toti cetatenii judetului nu l-a batut la cap pe Prefect cum am facut-o eu. D-le Cristian Niculae ! Lasati constientizarea la mama dracului ca de 30 de ani numai din astea facem, si la scoala si printre noi. Cand constientizarea nu se leaga trebuie umblat cu procesul verbal si chitantierul.

    • Da , ai dreptate . Sa lasam constiientizarea la mama dracului !!?! Pai stimate coleg , constientizarea este o parte a invatamantului , adica tot ce nu a reusit invatamantul in Romania – educatie- se poate realiza prin constiientizare . Adica , mai pe intelesul matale , populatia trebuie sa fie constiienta indisciplina in colectarea si depozitarea gunoiului poate avea efecte catastrofale. Si cum putem fi constienti ? Prin … picatura chinezeasca . Omului trebuie sa’i explici ceea ce doresti sa faci , de ce doresti sa faci asta si ce trebuie sa faca el si asta pana intelege . Asta inseamna constientizare , stimate coleg.

  • Care conștientizare? Toată lumea știe că nu trebuie sa dai gunoaiele la Someș și cu toate astea cu multa răutate o fac.Sa se aplice legea,s-a dus vremea aburelilor.Dupa ce ia 15.000 lei de amendă și i se confisca rabla nu îi mai arde de jeguri.Cat sa te rogi de nesimțiți sa nu mai arunce?Cât despre Bistrița în continuare scormonitorii in gunoaie își lasă fecalele lîngă containerele semiingropate și nimeni nu face nimic.Bistritenii sunt oameni rafinați,cum sa calci in rahat când dai plasticul și hârtia la semiingropate?

  • Domnule Prefect. Pe surse se aude ca noul director isi doreste cumpararea a 4 GIPANE 4×4 pentru ADI si acoliti. Cum nu a facut nimic ? Ba face , se gandesc cu totii la confortul personal. In loc sa se gandeasca la cumpararea camerelor de supraveghere atat de necesare si la pregatirea perimetrelor pentru preluarea civilizata a desurilor din constructii sa cumpere un CONCASOR sa practice ECONOMIA CIRCULARA privind folosirea acestor desuri estia umbla dupa GIPANE . Pai nu ?

    • Bălan ai uitat iar de BMW-ul primarului bideu care ocupă nejustificat un loc pentru vizitatori din parcarea din fața primăriei ?!
      Dacă ai orbul găini și te faci că nu-l vezi pot să-ți dau numărul de înmatriculare ?

    • Balane, te-au cumparat astia! Dumneata erai mereu antisistem. Ce ti-au dat de-i pupi atat in dos?
      Cum vrei sa faca control pe deseuri in tot judetul, mergand cu autobuzul, cu trenul sau la ocazie?
      Intreaba-l pe Dolha cate masini si cati soferi au la prefectura, ce fac cu ele si ce salarii au?

  • Iar conștientizare? Iar slujbașii statului scoși la strâns gunoaie, elevii, pompierii? Cum să scoți slujbașul statului la strâns gunoaie, scrie asta pe fișa postului? Curtea de Conturi nu verifică treaba asta? Păi eu de asta plătesc bugetarul, ca să strângă gunoaie în timp ce polițistul local cumpără plăcinte cu varză pentru doamnele din primărie? Ce să conștientizezi, la un popor care huiduie ambulanțele și medicii din spitale? Dă-o dracului de conștientizare, că de 30 de ani tot așa o ținem și tot nesimțiți am crescut. Puneți biciul pe dobitoace, băgați amenzi la greu și într-un an de zile o să intre frica în oameni, că altfel nu se poate cu poporul ăsta!

  • Oricine își dă seama când vede politicieni plantând copaci sau lângă grămezi de gunoi că își fac imagine și cerșesc capital electoral. De ce ar face Dolha excepție și dacă poaTe să mai pună și placa aia uzată cu PE-SE-DE! PE-SE-DE! atunci totul e minunat!

  • Măi Dolha ăsta și în poză dă din mâini ca un ventilator stricat, bine și Turc dă din mâini dar nu are aceeași amplitudine , deh Dolha are o amplitudine județeană la datul dim mâini. :o)

    • Era o vorbă că numai vorba este de ei dar acum după ce au venit cu bazaconile cu wc-ul personal al primarului, demolarea fostului cinematograf 23 August, alpin coaster pe pârtie , mașinuțele electrice și reabilitarea parcului reabilitat, distrugerea și a pădurii codrișor, acum de primar și prefect nici măcar vorba nu mai este de ei acum doar dau din mâini aiurea ca niște roți știrbe.

  • Primarul BIDEU, nu iese și el la strâns de gunoaie? Nu trebuie să meargă pe cine știe ce coclauri, sunt o grămadă de străduțe în Bistrița pline de gunoaie!

  • Ba psd-isti tampiti gunoaiele sunt o chestiune de administrare locala. Il platim pe Niculaie si turma lui de idioti lingai psd-isti ca sa rezolve problema prefectul? Bai ciumatilor nesimtiti noi platim Supercom-ul sa adune gunoaiele iar voi nu sunteti in stare nici sa verificati daca le-au adunat? Prostilor, latratul este interzis ( nu se pot tine animale in intravilan)!

    • Petre, Scuze nu se prea înțelege ce zici : îi ataci pe primari și PNL-ul cu administrația locală și Supercomul după aceea latri la PSD-u ?

    • După lozincile tale îmi dau seama că ai ADN-ul modificat de la gazele din 10 august ! Partea bună e că poți să-ți faci rapelul la demonstrațiile din seara asta.

    • Da, se vede de ce l-a pus Raducu șef pe Niculae la ADI. A venit cu gașca care băga commenturi în campanie. Mai răsfirați, băieți, mai răsfirați!

    • Bălane tu ești consegvent ca și baștanul de la federația de fotbal vede că echipa merge în gard dar tot pe antrenori ăia îi susține, așa și tu vezi că orașul și județul merge în gard dar tu tot pe Turc și Dolha îi susți !!!!!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Parasca F. Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS