Consiliul Judeţean şi-a dat OK-ul pe documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului ”Modernizare DJ 172 C, km 17+760-19+240, Ilva Mică – Leşu”.
Valoarea totală a investiţiei, care va fi realizată în doi ani, este de 12.418.731 lei (2.827.837 euro).
Sectorul de 1,49 km care va fi reabilitat este la ora actuală în stare avansată de degradare, pietruirea are numeroase denivelări, şanţurile de scurgere a apelor sunt necolmatate sau inexistente, iar la podeţe lipsesc parapeţii. Pe lângă asfaltare, lucrările presupun şi şanţuri, sprijinire, amenajarea torenţilor, realizarea de podeţe noi.
CJ a aprobat şi cofinanţarea obiectivului de investiţie ”Amenajare şi consolidare DJ 172 H, KM 14+043-25+593, Matei – Fântânele – DJ 151“, finanţat prin Programul naţional de dezvoltare locală al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Valoarea totală a lucrărilor este de 20.256.699 lei (circa 4,5 milioane euro), din care partea de cofinanţare a CJ – 293.970 lei, care va fi prevăzută în buget la secţiunea cheltuieli de dezvoltare, eşalonat, corelată cu execuţia obiectivului, până la acoperirea tuturor cheltuielilor.
Tronsonul de drum are 11,5 km, iar lucrările vor fi realizate în trei ani. Sectorul care va fi modernizat reprezintă singura legătură rutieră între Moruţ şi Fântânele, localităţi componente ale comunei Matei. Drumul este acum din material pietros, cu numeroase degradări şi văluriri. O mare parte din drum trece prin zone împădurite şi va fi lăţit.
Adaugă comentariu