În comunicatul publicat pe site-ul oficial al FRF la finalul ședinței, se precizează următoarele:
”A fost modificat și completat, în conformitate cu Statutele FIFA, UEFA și FRF, Regulamentul Național de Licențiere a Cluburilor și de Fair-Play Financiar, astfel încât, cu intrare în vigoare imediată, hotărârile Comisiei de Apel a sistemului național de licențiere a cluburilor, în ceea ce privește licența necesară participării în competițiile interne, să poată fi atacate la Tribunalul Arbitral al Sportului de la Lausanne. Totodată, licențiatorul (însemnând Administrația de licențiere și Comisiile) nu va mai ține cont, în evaluarea cluburilor începând din următorul ciclu de licențiere, de eventualele datorii ale acestora față de stat”.
Astfel, Gloria Bistrița va trebui să își caute dreptatea la Tribunalul de Arbitraj al Sportului de la Lausanne.
Președintele Gloriei Bistrița, Jean Pădureanu, a declarat la televiziunea Dolce Sport: ”E nebunie totală. După prima decizie, știam că rămânem în Liga I. Am vorbit însă cu Dumitru Dragomir, care nu mai știa ce să mai creadă. A venit la mine la masă, și, în cele din urmă, ne-a trimis la TAS. Decizia finală este că Timișoara, Bistrița și Bihor rămân retrogradate, până la decizia TAS. Este o treaba cusută cu ață albă și care nu face bine nimănui. Trebuie să mă dezbrac de haina Lordului. De aici, fiecare trage ce concluzii vrea. Mircea Sandu a încălcat abuziv toate regulile democrației. N-am crezut că voi spune vreodată așa ceva”, a spus Pădureanu.
UPDATE
Ulterior, Jean Pădureanu a vorbit și la GSP TV. ”Dimineață am plătit statului pînă la ultimul leu. Am scăpat de toate datoriile. Dragomir mi-a spus crispat că trebuie să apelez la TAS. E de competența Comitetului Executiv să schimbe regulamentul. Acesta a fost motivul pentru care s-a realizat ședința de azi. Nu știu dacă merg la TAS. Trebuie să consult oameni care cunosc regulamentele. Voi vedea ce voi face. Peste 3-4 zile am înțeles că vine verdictul final. Asta mă cam îngrijorează”.
Antrenorul Gloriei, Nicolae Manea, a spus la Radio GSP: ”Nu e normal cum se procedează, nu e absolut deloc normal ce s-a întâmplat cu Timișoara și Bistrița. Noi am fost retrogradați în urma unui abuz. Vezi Doamne, am plătit toată datoria de 7 milioane și astfel am recunoscut că avem datorii. Cine plătește e scos și cine are milioane de plătit scapă. Nu trebuia să se ajungă aici, suntem o țară mică. 3-4 echipe cred că sunt bune de Liga 1, restul vă spun eu că nu ar trebui să primească licența. Ce s-a întâmplat e o măgărie și o prostie. Nu mai înțeleg nimic. Nu e posibil ca o echipă care nu și-a făcut baremul și care nu și-a plătit jucătorii de 9 luni, Sportul, să aibă dreptul să joace în Liga 1, iar alții care muncesc să fie retrogradați”.
Președintele FRF, Mircea Sandu, a declarat la Sport.ro că deși în Comitetul Executiv al FRF s-a votat ca Timișoara și Gloria Bistrița să rămână în Liga 1, Mircea Sandu spune că o decizie finală va fi luată de TAS, deoarece hotărârea de supunere la vot era greșită: ”Greșeala de decizie a fost îndreptată, am intervenit după ce am fost informat. Mi-am făcut datoria față de Comitetul Executiv și am anunțat că nu avem atribuții în procesul de licențiere. N-o să mă dau niciodată pe mâna vreunui membru și nu o să pun pe cineva să voteze într-o direcție sau alta. Mitică, săracul, vrea să ajute, dar trebuie să ajuți cu legea în mână. E bine că am îndreptat o greșeală care era să fie comisă. Echipele se pot adresa TAS-ului fără nici un fel de problemă, asta este prevăzut în statutul FIFA. Timișoara și Bistrița sunt retrogradate, azi și-au câștigat dreptul de a merge la TAS. Am atenționat Comitetul Executiv că nu avem prerogative să luăm această decizie. Nu am avut atribuții în acest proces și n-am făcut altceva decât să respect legea. Eu am fost informat că s-a votat anularea manualului de licențiere pe 3 ani de zile. Comitetul Executiv are prerogative în completare, modificare sau constituire de regulamente”, a spus Sandu.
Adaugă comentariu