”Ca reprezentant al Senatului, îmi exprim tristețea pe care o resimt astăzi, când imaginea lui e mai terfelită ca oricând. Am intrat în Parlament căutând să nu dezonorez cu nimic pe cei care m-au trimis acolo și să respect instituția în care am intrat, principala instituție democratică a unei țări. Uneori parcă lucrăm la distrugerea ei. A trebuit să plec capul doi ani de zile la toate reproșurile pe care populația sau unii dintre noi i le fac acestei instituții. Când astăzi trebuie să dau dreptate celor ce spun că e o clădire în care mulți își ascund libertatea pentru faptele pe care le-au făcut, constat cu amărăciune că ei au dus această instituție acolo unde este acum. Am intrat cu vise și idealuri într-o instituție în care agenda e făcută de alte interese”, a spus Dorin Dobra într-o conferință de presă.
El a afirmat că toți senatorii ar trebui să facă ceva pentru a lăsa în urma lor o instituție credibilă. ”În 10 decembrie ne vom afla la jumătatea mandatului nostru și lansez de la Bistrița un apel tuturor colegilor mei: să facem ceva să lăsăm o instituție cât de cât credibilă după noi. Niciunul dintre noi n-a renunțat la idealurile cu care am mers acolo”.
Dobra a vorbit despre imunitatea parlamentarilor: ”Jucăm la muchia unei lame. Imunitatea unui parlamentar se referă la incapacitatea cuiva de a-i crea dosare penale cu care ulterior să-i impună agenda. O minimă protecție în fața rea credinței, rea voinței, trebuie să avem. M-aș simți dezgolit dacă oricine, în orice moment, ar cere suspendarea statutului meu, că imunitatea asta înseamnă, iar agenda mea să nu mai fie problema oamenilor pe care îi reprint. Propunerea făcută de ACL de stabilire a unor termene mai precise, că aici jucăm de fapt, pentru aceste cereri de ridicare a imunității pare a fi soluția în acest moment. Să nu poți veni în fiecare zi cu o nouă plângere penală, fondată sau nu, să stabilești agenda unui parlamentar. Aici văd eu necesară imunitatea. Discuția pe care o aruncă unii într-un populism ieftin nu face decât rău Parlamentului. Din ziua în care devin parlamentar, devin potențiala țintă a oricăruia pe care îl deranjez prin vot, declarații sau inițiative. De asta imunitatea, de care unii se folosesc, e adevărat”.
Dorin Dobra a menționat că parlamentarii opoziției nu au fost de acord cu suspendarea activității timp de șapte săptămâni pentru că e incorect. ”Poate asta e o explicație pentru ce se întâmplă azi. Poate că unii știau și reprezintă în mod nedrept acea instituție. Strategic, au avut dreptate, în ghilimele, în interesul lor, pentru că Dorin Dobra nu se mai poate urca la tribuna Parlamentului să spună lucrurile astea
Haz de necaz! In vitrina unei carmangerii din Gherla au fost lipite mai multe afise electorale, cu Victor Ponta, sub inscriptia PORC; Elena Udrea sub inscriptia VITĂ si Klaus Iohannis sub inscriptia PASĂRE.
Vezi: index-stiri.ro/…/imaginea-zilei-vine-din-gherla-unde-au-fost-lipite-afisele- candidatilor-la-prezidentiale-1583130
Care vise domnule Dobra? Ala cu mall-ul tineretului, cu locomotiva si alte fantezii de astea? La alea va referiti? Da ce se mai aude cu brand-ul turistic al judetului? Pana una alata vad ca singurul dumneavoastra vis, devenit realitate de cand sunteti in Senat, este limuzina de luc pe care o conduceti.
un prostanac….cu ochelari!!!
No bine ca te sacrifici tu si ramai in parlament cu toata jena…Da cine te tine acolo legat? Daca tot te incurca fonctia,tu ai auzit de demisie?Meri acasa ca oricum esti degeaba si tu si ala cu nume de cal,pardon , de martoaga!