Senatorul PNL Dorin Dobra a declarat, referitor la o candidatură a sa pentru funcția de primar al Bistriței, că va intra în sondaje, urmând să respecte evaluarea cetățenilor, și că indiferent dacă va fi desemnat sau nu în această postură va fi dedicat obiectivului de schimbare a actualului edil.
”Înainte de intenție e în orice caz solidaritatea cu colegii mei și cu partidul meu. În cazul meu, până la ajunge la intenție privitoare la măsurători, e aproape din oficiu evaluarea aceasta prin sondaj. Vin informații esențiale cu un astfel de prilej. Îmi respect foarte mult mandatul, voturile și condiția. Sunt câtyeva clarificări pe care trebuie să le facem între noi, colegii din organizația județeană PNL, n-am înțeles referirile la jocuri de culise, nu sunt jocuri de culise, sondajele sunt pure și dure. Trebuie să facem diferența între decizie politică și jocuri de culise, dacă n-o facem înseamnă că nu înțelegem politica. La aceste decizii politice mă refer și vorbesc de solidaritate cu partidul și colegii. Voi intra așadar în sondaj și voi respecta evaluarea pe care concetățenii mei o vor face privitoare la propria persoană”, a spus Dobra într-o conferință de presă.
El a adăugat că va fi dedicat obiectivului de schimbare a actualului primar: ”Nu mă refer la candidatură, pot să vă spun însă că din orice poziție de candidat sau nu la algerile locale, voi fi fi la fel de dăruit unui scop. În legătură cu mine se vorbește referitor la sondajele municipale. Voi fi nu doar solidar, ci și dedicat obiectivului de a schimba primarul municipiului Bistrița”.
Dorin Dobra a menționat că își dorește ”în cel de-al optulea an de mandat al primarului Ovidiu Crețu, în care lucrurile sunt mai mult decât clare, un primar care să iubească în primul rând bistrițenii”. ”Automat, iubind în primul rând bistrițenii, să fie mult mai atent la opiniile și dorințele lor, îmi doresc să încheiem o perioadă de opt ani în care n-am reușit să configurăm dezvoltări fundamentale pentru Bistrița și ne-am menținut într-un comportament prin care am vopsit la propriu un patrimoniu învechit, degradat și n-am reușit să deschidem orizonturi pentru viitorul acestui oraș. Când spun că doar vopsim o spun la propriu, ne place să vopsim blocuri dar nu începem cu ceea ce e esențial și n-am să înțeleg niciodată de ce prima etapă nu a vizat acoperișurile, știe oricine că de acolo vine sănătatea lor, n-am să înțeleg niciodată de ce vopsim de două ori pe an carosabilul în loc să o facem o dată și bine. Singurul lucru remarcabil în acest oraș sunt florile și frumusețea lor. Una peste alta, am făcut un oraș plăcut trecătorilor dar nefuncțional locuitorilor. Și spun asta rapid uitându-mă pe pietonal și strada Dornei, e suficient, sunt niște lucruri emblematice pentru acest mandat în care nu s-au făcut lucruri esențiale”, a comentat senatorul PNL.
Mereu vor exista lucruri care necesita rezolvare, mai ales intr-un oras de 70.000 locuitori. La fel cum mereu vor exista persoane nemultumite, pentru care problema lor e cea mai mare si care nu inteleg ca primarul e al tuturor, al majoritatii bistritenilor si nu al lui Ionescu, de pe Parcalabului, nr, 6, scara B.
Cand esti al tuturor, risti sa fii al nimanui.
Noroc ca Dobra nu e cel mai slab lider PNL… mai este unu …campion…dar el se vede presedinte de CJ…tot ceva cu D….parca Dolha…
Pacat…sunt si membri liberali competenti si buni in domeniul lor, dar care nu incap de lichelele astea ce functioneaza pe principiul „conteaza cat de frumos sti sa minti pana ce treci podul, nu conteaza ce esti capabil sa faci”
Mai trebuie ca noul primar sa iubeasca si sa fie interesat de crearea unui climat prietenos, mult verde pt. oras si sanatatea urbana sa fie asigurata . Asta se poate intampla doar daca pe aceasta functie va fi ales un ECOLOGIST. La intreaga administratie romaneasca, omul si mediul este tratat cu mare indiferenta. Nici un partid nu a dus la bun sfarsit o agenda care sa rezolve in bine aceste aspecte. Doar PER se zbate cu asemenea aspiratii, insa nu este sustinut la nici un nivel. Daca sanatatea locuitorilor si deplina armonie cu mediul nu intereseaza pe politicieni, celelalte proiecte nu vor ajuta cu nimic o populatie tot mai bolnava si nefericita.
Si care va fi acel ecologist?Si dece oare nu este sustinul PER la nici un nivel domnule Belan?
PER nu este sustinut pentru ca nu are hoti si mincinosi cum are PSD si PNL
Pai, cine sa-l sustina pe unul ca mos Balan?? Asta cu „climatul prietenos” imi aminteste de unul pentru care eram „dragi tovarasi si preteni”.
In perioada ploilor primarul este tot timpul cu „frigiderul plin”. Il umplu pietonii care nu mai au trotuare si sunt stropiti de soferii care trec in viteza.
pietonii asteapta parcarile etajate promise in prima campanie?
D-le VASILE. Este multa lipsa de cultura pe acest domeniu. Nu suntem sustinuti datorita prostiei cu care suntem descrisi, cum ca ne impotrivim progresului. Nimic mai fals. Dorim progres de ori ce fel, dar in schimb suntem precauti la ditrugerile de MEDIU. Cerem doar o abordare mai blanda fata de frumusetile care ne inconjoara si protejarea acestora. Daca nu vom intelege aceste aspecte , tara noastra si locuitorii ei vor fi tot mai nefericiti si bolnavi. Trebuie sa stim sa ne bucuram din nou de lucruri simple asa cum faceau bunicii si parintii nostrii. VIATA LUNGA !
ce vrei tu?
te trece lipsa mare?
da????
si…?
fa!!!!
Domnule Balan,va sugerez sa va infintati un ziar online si sa scrieti
toata ziua in el,pana va plictisiti! Daca va intereseaza o eventuala
candidatura,la Sirioara este locul potrivit pentru dumneavoastra.
D-le Andy , am in vedere si SIRIOARA satul bunicilor mei, si dupa ce am plantat sute de fire de brazi si molizi care acuma sunt mari, pregatesc alaturi de primarul Sfintean din ODORHEI un proiect cu finantare pt. modernizare a parcului SIRIOARA dupa un concept ECO. Stati linistit ca nu ma plictisesc, cand nu am totusi ce face din cauza ploii cum este astazi, fac educatie ECO pe acest online sa priceapa si altii, cum sunteti D-vs. cat de importante sunt aceste aspecte. Va astept sa faceti si D-vs astfel de lucruri. VIATA LUNGA STMATE DOMN !
mister balan pina una alta ia-l de mana pe sfintean si pe maghiar cei vice si sa repare portile de la parc ca rid ele si lumea de tot ce inseamna parc in sirioara administrat de niste puturosi ce conduc comuna Odorhei.
Daca dv. domnule Balan aveti in planurile de viitor un
proiect alaturi de primarul Sfintean,sunteti marea mea
dezamagire pe ziua de azi.
Vi se vad copacii plantati din iarba necosita? By the way!
ma andy atit balan cit si sfintean sint pe o forma…numai ……niste badi….uuuciiii
D-le ANDY: abordarea subiectului de D-vs este total gresita. A venit si randul acestui parc sa fie amenajat..Un alt primar , un si mai bun amic, DUMNEZEU sa-l ierte, fostul primar VIOREL CHIRLEJAN, nu a mai apucat sa faca un asemenea proiect. Pt. mine ca Ecologist, nu conteaza ce culoare politica este la primaria ODORHEI. Poate sa fie si un TURCO-TATAR, important este sa urnesti impreuna pt. sateni o lucrare care ramane zeci poate sute de ani pt. comunitate. Va comunic ca aproape zilnic sunt cu ochii spre parcul din SIRIOARA, s-a finalizat si cositul, primul din acest an. Dupa amenajare, fiti sigur ca va fi numit un cetatean sau mai multi care sa-l intretina. Vor dispune si de un TRIMER cu snur pe benzina ca treaba sa mearga ca unsa. Ma rog numa la DUMNEZEU sa ne ajute sa fim sanatosi si sa putem sa ne tinem de treaba si de cuvant. Va scrie un om indragostit de satul bunicilor lui, care este prezent acolo aproape tot timpul.
Balane povesteti basme si niste lucruri elementare din acel parc nu se pot rezolva .cati bani din buget a cheltuit prietenul tau sfintean pentru satul bunicilor tai?Este primar de cinci ani si vice primar a fost sase ani.te lauzi ca iti este prieten sfintean.mie imi este rusine sa spun ca este primarul comunei noasre.si bunici mei sint din comuna sieu-odorhei.