Actualitate

Doi bărbați au ajuns la spital în urma unui accident la Livezile

Pompierii militari au intervenit azi-noapte la un accident rutier produs pe raza localității Livezile, pe Drumul Național 17.

În urma accidentului au fost transportați la spital doi bărbați, în vârstă de 20 respectiv 53 de ani.

Ambele victime prezentau multiple traumatisme, informează ISU Bistrița-Năsăud.

”Din primele date, un autoturism care circula pe direcția Bistrița – Suceava, condus de un bărbat de 53 de ani din Iași, a acroșat o autoutilitară ce tracta o remorcă, condusă de un bărbat de 47 de ani din Botoșani. Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului de 53 de ani și a unui pasager de 20 de ani din autoturismul condus de acesta. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Foto: ISU BN

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.