Anterior, în Monitorul Oficial au fost publicate Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului şi Decretul pentru numirea Guvernului.
Doina Pană a depus ultima jurământul, vineri după ora 22.00, şi a rostit, la fel ca şi ceilalţi miniştri, textul prevăzut în Constituţia României: ”Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.
Preşedintele Traian Băsescu i-a urat succes, iar preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a îmbrăţişat-o.
”Sunteţi obligaţi, condamnaţi să aveţi succes şi, dacă veţi avea succes, va avea succes România şi cei 4,5 milioane de cetăţeni care şi-au pus încrederea în dumneavoastră. Aveţi premise să trageţi, să tractaţi România către creştere economică. Şi nu am să emit niciun fel de păreri ce ar trebui să faceţi, ştiţi mai bine, aveţi o experienţă de şapte luni de guvernare, a fost o încălzire foarte bună pentru o guvernare de patru ani”, le-a spus Băsescu noilor miniştri la finalul ceremoniei care a durat circa 35 de minute.
Noul Guvern este format din: Victor Ponta – prim-ministru, Liviu Dragnea – viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării regionale şi Administraţiei publice, Daniel Chiţoiu – viceprim-ministru, ministrul Finanţelor, Gabriel Oprea – viceprim-ministru, Daniel Constantin – ministrul Agriculturii şi Dezvoltării rurale, Titus Corlăţean – ministrul Afacerilor Externe, Radu Stroe – ministrul Afacerilor Interne, Mircea Duşa – ministrul Apărării Naţionale, Mona Pivniceru – ministrul Justiţiei, Rovana Plumb – ministrul Mediului şi schimbărilor climatice, Varujan Vosganian – ministrul Economiei, Dan Nica – ministrul pentru Societatea informaţională, Eugen Nicolăescu – ministrul Sănătăţii, Remus Pricopie – ministrul Educaţiei naţionale, Mariana Câmpeanu – ministrul Muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Eugen Teodorovici – ministrul Fondurilor europene, Relu Fenechiu – ministrul Transporturilor, Daniel Barbu – ministrul Culturii şi cultelor, Nicolae Bănicioiu – ministrul Tineretului şi Sportului, Liviu Voinea – ministrul delegat pentru buget, Lucia Varga – ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultură, Dan Şova – ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, Maria Grapini – ministrul delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediu de afaceri şi turism, Constantin Niţă – ministrul delegat pentru energie, Mihnea Costoiu – ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, Mihai Voicu – ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, Cristian David – ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Doina Pană – ministrul delegat pentru dialog social.
Foto: presidency.ro
Adaugă comentariu