Actualitate

Doina Pană, aleasă vicepreşedinte PSD pentru Regiunea de Nord-Vest

Doina Pană, deputat PSD, a fost aleasă, sâmbătă, vicepreşedinte pentru Regiunea de Nord-Vest la Congresul extraordinar al partidului care a avut loc la Sala Palatului din Capitală. O funcţie similară în aceeaşi regiune va ocupa şi Gabriel Zetea.

Rezultatele alegerilor din Congresul extraordinar al PSD de sâmbătă au fost anunţate în sala aproape goală. Prim-ministrul Viorica Dăncilă este noul preşedinte executiv al partidului, iar Marian Neacşu şi-a păstrat funcţia de secretar general. Viorica Dăncilă a obţinut 2.880 de voturi, în timp ce contracandidaţii săi, Ecaterina Andronescu și Nicolae Bănicioiu au primit 541 respectiv 292 de voturi.

Marian Neacşu a fost reales secretar general cu 3.063 de voturi. Contracandidatul său, Codrin Ştefănescu, a obţinut 668 de voturi.

 

”Este o echipă nouă. Sunt mulţumit pentru că am atins cele două obiective pe care le-am expus colegilor mei şi anume în conducerea partidului să fie o reprezentare echilibrată a întregii ţări – câte doi vicepreşedinţi în fiecare regiune – şi paritatea de gen, bărbaţi/femei, la care eu ţin foarte mult”, a declarat liderul PSD Dragnea la finalul reuniunii.

Noii vicepreşedinţi:

Gabriela Firea şi Robert Negoiţă (Regiunea Bucureşti-Ilfov)

Carmen Dan şi Adrian Ţuţuianu (Regiunea Muntenia)

Doina Fedorovici şi Gabriel Vlase (Regiunea Nord -Est)

Doina Pană şi Gabriel Zetea (Regiunea Nord-Vest)

Roxana Mînzatu şi Bogdan Trif (Regiunea Centru)

Mirela Furtună şi Marian Oprişan (Regiunea Sud-Est)

Lia Olguţa Vasilescu şi Paul Stănescu (Regiunea Sud-Vest)

Natalia Intotero şi Mihai Fifor (Regiunea Vest).

Anunţul rezultatelor votului a fost făcut în sala aproape goală, delegaţii grăbindu-se să plece spre case, unde având de mers multe ore cu autocarele, scriu agenţiile de presă.

Tot sâmbătă, noul preşedinte executiv al PSD, premierul Viorica Dăncilă, a anunţat că o susţine pe Rovana Plumb la şefia organizaţiei de femei a partidului. ”Organizaţia de femei este una dintre cele mai puternice din Europa şi cea mai puternică din România şi am considerat că în calitatea de preşedinte interimar trebuie să fie cineva care este devotat. (…) Propunerea pe care o fac domnului preşedinte (Liviu Dragnea, n.r.) este Rovana Plumb”, a spus Viorica Dăncilă, la Sala Palatului.

gROwth, România 2040

Preşedintele partidului rămâne Liviu Dragnea, pentru această funcţie nefiind organizate alegeri. De asemenea, deşi iniţial Liviu Dragnea a susţinut că doreşte să ceară un vot de reconfirmare în funcţie la congres, în cele din urmă a spus că nu mai are de ce să ceară acest vot, pentru că organizaţiile judeţene, inclusiv PSD Bistrița-Năsăud, au adoptat rezoluţii de susţinere a sa.

Cu toate acestea, Liviu Dragnea i-a întrebat pe cei 4.000 de delegați: ”Vreţi să continuăm? Aveţi curaj? Aveţi curaj să rezistaţi la ceea ce se va întâmpla în continuare? Nu aveţi ezitări? Vreţi să mergem împreună? Şi pun o ultimă întrebare – unii mi-au zis să nu o pun, alţii mi-au zis să o pun. Până la urmă suntem între noi: Vreţi să mai fiu în continuare preşedintele vostru?”. Au urmat aplauze prelungite din partea celor peste 4.000 de delegaţi. ”Atunci, aşa va fi. Şi să nu vă îndoiţi niciodată!”, a spus Dragnea.

Social-democraţii prezenţi sâmbătă la Congresul extraordinar al PSD au votat în unanimitate pentru cinci convenţii naţionale, care vor fi supuse dezbaterilor la care vor fi invitate să participe Preşedinţia, BNR, Academia Română, partidele politice, mediul universitar, sindicatele, patronatele şi societatea civilă. Aceste convenţii au ca teme adoptarea monedei euro până în 2024, stabilirea priorităţilor pentru preşedinţia română a Consiliului UE, egalitatea de gen, cultura și proiectul ”România 2040”.

Liviu Dragnea a prezentat marele proiect de țară, în viziunea PSD. Acesta se numește ”gROwth” și, conform lui Dragnea, este ca o foaie de parcurs pentru ceea ce trebuie să facă statul. El a precizat că, după dezbateri, proiectul va fi supus aprobării Parlamentului și, indiferent de cine va guverna pe viitor, aleșii trebuie să țină cont de acesta și să respecte programul.

23 comentarii

  • Felicitări doamnei Doina Pană, recent aleasă vicepreşedinte a PSDragnea pentru Regiunea de Nord-Vest. Erau trei într-o barcă și-au mai rămas doi.

  • M-am amuzat joi la Jurnalul de seară când CTP a spus că Liviu Dragnea se adresează pitecantropilor din PSD – niște inși cu brațele mai lungi decât genunchii – pentru că turma pesedistă înghite acum orice. Și asta vine după chestia pavianului cu mantie. Este ca în cântecul lui Bob Dylan de pe vremuri:
    Man gave names to all the animals
    In the beginning, in the beginning.
    Man gave names to all the animals
    In the beginning, long time ago.
    Îl știți? Dacă da, haideți să cântăm împreună.

    • C T P dă nume animalelor
      De la partide, de la partide.
      C T P dă nume animalelor
      De la partide, după ciolan.
      Văzând un animal, un securist
      Din fostul partid comunist,
      Că-i cel mai mare reptilian, a zis:
      „Tu trebuie să te numești varan.”
      C T P dă nume animalelor
      De la partide, de la partide.
      C T P dă nume animalelor
      De la partide, după ciolan.
      Văzând un animal mai rozaliu
      Cu rang de fost mare spahiu
      Furând tot codrul băcăuan, a zis:
      „Tu trebuie să te numești guzgan.”
      C T P dă nume animalelor
      De la partide, de la partide.
      C T P dă nume animalelor
      De la partide, după ciolan.
      Văzând o doamnă coafată
      Cu tunsoare foarte ciudată
      Purtând și mantie cu raglan, a zis:
      „Tu trebuie să te numești pavian.”
      C T P dă nume animalelor
      De la partide, de la partide.
      C T P dă nume animalelor
      De la partide, după ciolan.
      Astfel, vede și-un cimpanzeu
      Care se crede Dumnezeu…
      (Adaptare după Bob Dylan)

  • A fost exact ca la un congres de pe vremea comunistilor….tot comunisti am ramas chiar si dupa 28 de ani…din pacate ne ingropam singuri cu asa oameni politici(aici ma refer la toti indiferent de culoarea politica)

    • Exact. Ca la un congres de tristă amintire…Mai trebuiau să strige de trei ori ,,URA!”, ,, Stima noastră şi mândria, Dragnea, România!”, ,,Dragnea, PSD”, sau alte lozinci comunistoide de care nu am crezut că o să mai aud vreodată…

  • O parte din emoții mi s-au risipit.
    Congresul a decurs bine și cei mai vrednici au fost aleși.
    Cinste lor și conducătorului nostru iubit.
    Eu propun ca la următorul congres, colo după Paște, domnul Dragnea să fie ales președinte de onoare al PSD pe viață.
    Că de el se leagă toate speranțele mele, acum după de domnul (tov.) Iliescu nu mai poate.
    Că doară nu-i cu nimic mai prejos decât Ceausescu, Kim ir sen ori Fidel Castro roz.
    De la Decebal încoace (și încolo) n-am avut astfel de conducători.
    Nasc la 2000 de ani și în vatra vechii Dacii oameni de anvergură mondială.

  • Se pare că gloriosului popor român îi trebuie mai puțin de 30 de ani ca să uite un cur și sa ia la pupat un altul.
    Ceusescu nu putea fi atât de ticălos fără camarila de pupincuriști și lingăi.
    Urmașii lor ling acum alt kur.

    Din Galați la Port Arthur
    Petru Groza în carlingă,
    N-a văzut atât kur
    Cât ar fi putut să lingă.

    După 80 de ani valabil pentru PSD și nu numai.

  • Doamna profesoara cu tot respectul ce vi-l datorez mie mi tare rusine de partidul nostru. Ne ducem pe râpa cu toti .O să avem soarta PNTCD-ului . Cum poate un om ca domnul Dragnea sa prosteasca atația oameni?

    • Cum poate?…Simplu. Răspunsul ți l-a dat dl. ,,mitralieră”: datorită pupincurismului la români…

  • Doina noastra are boala fugii de raspundere. De boala asta sufera ea. Pierde timpul aiurea… drumul spre com Matei, localitatea sa natala arata mediocru

  • Nu stiu ce sa zic!! Femeia asta ,nu se mai trezeste odata la realitate??!!! Tot functii si privilegii isi doreste! Cu pensia „nesimtita ” pe care ar lua-o ar trai ff bine in comparatie cu fostii sai colegi,PROFESORII UMILITI de acest sistem! CIOLANUL !!! Ori cum nu a facut nimic si nu va face nimic si incontinuare!! Va taia „frunze „din codrii patriei care incep sa nu mai existe!

  • Involuția acestui partid este una absolut de domeniul psihiatriei, iar simulacrul de congres extraordinar al pesedaddy va fi subiect de studiu pentru evidențierea unor maladii de delir caraghios ce s-au putut ușor constata cu ocazia celor căteva ore în care acest congres s-a consumat.
    Ar fi de râs dacă n-ar fi extraordinar de tristă toată scenografia și toată desfășurarea acțiunii prilejuită de acest eveniment, ce, pentru partidele ce se iau în serios, este unul cu adevărat important.
    Ce s-a întâmplat cu acest congres? Ce a fost cu adevărat relevant? Iată ce…
    Un individ, că om nu pot să-i spun, conducătorul principalului partid din țara lui, ce actualmente își asumă guvernarea acesteia, are o mândră. El e 55, ea 25. Frumoși amândoi. Diferența dintre 55 și 25 e 30, adică e cam o treime de viață statistic normală.
    Ca să-și valideze, el tinerețea și ea maturitatea, le trebuia un prilej grandios de manifestare.
    Cum el e mare șef, într-o zi cu soare, își adună supușii și supusele ca să le facă o prezentare a cum stau lucrurile la momentul acesta cu țara lui și cu lumea, așa, în general.
    În prealabil, ca toate lucrurile să fie sub control, avuseseră loc niște dezbateri despre ce trebuie să facă oamenii ce va să vină la capitală, ca să nu se prindă că au venit degeaba. Li s-a spus că trebuie să valideze o nouă configurație de conducere, în care să fie pusă la loc de cinste, prin directivă de sus, femeia, ce trebuie să dețină fifty-fifty puterea cu bărbatul, ca în familie. Păi nu-i ăsta lucru frumos și măreț? S-or pregătit listele cu femeile paritare, pe regiuni, astfel că cei ce s-o excursionat de prin țară să pună numai ștampilă și să valideze astfel măreața idee.
    Desfășurarea tabloului fu așa.
    La ora stabilită, șefu de 55 apăru cu mândra de 25, pe care o plasă în primul rănd de lângă prezidiu, alături de cele 9 amazoane propuse spre validarea celorlalți. Frumoasă foc, deocamdată atât se poate spune, eclipsând prin tinerețe restul liniei din față. Peste căpșorul ei minunat, spre tribună trebuie să privească toți cei din rândul 2 până la ultimul rând, ca să poată asculta mobilizatorul discurs despre statul paralel și despre cât de bine ne va fi, rostit de iubitul ei și șeful lor. 80 de minute de discurs. Frumos discurs! Culminînd cu întrebarea aceea ce va face carieră: ”mă mai vreți de șef?” Mîndră tânără am, oarice avere am acumulat, deci pot să vă fiu baci până cât putem promite că țărișoara noastră e cea mai cea și mai tare în viitorul ei de aur.
    Totul a decurs conform planului, n-a fost acceptată nici o deviațiune de la ceea ce trebuia să se întâmple, armata amazoanelor își ia validarea și, despre ea, măndra de ea, aflăm de la el, șeful, că acum n-are timp de a se pronunța legat de viitorul lor comun, pentru că acum are la suflet partidul, dar va veni și acest moment.
    Amu, fuse și se duse. Atâta am priceput eu, pentru că mai mult nu mă duce mintea.
    Ce-a mai fi, om vedea! Că și un predecesor o adunat un stadion să fie mîndru… și i-o trecut. Măcar de ar ajunge la momentul mult visat, de a-și împlini iubirea, înainte ca amazoana Justiția să le strice planurile.
    Iar despre madam Pană… rămâne cum s-a stabilit… e mare șefă și peste Cluj, unde-s o groză de intelectuali social-democrați, ce amu tac. Vis bistrițean!
    Doamne ferește să-i vină a urma exemplul șefului, deocamdată, suprem. Ei, duamnei șefe Pană. Că ficiori faini sunt peste tot!
    Și amu-i egalitate de gen!

  • O duso Laba ca o fost si el cu vicile si doctoru de găini din sat. Să ne spuie pe bani cui o mers cu masina primăriei în Bucuresti un H.t de asta.

    • Pe banii cui? Pe banii care şi-a făcut vilă de sute de mii de euro, pe banii cui se plimbă el si toata familia lui cu masina primariei in interes personal, pe banii cui merge la cinci nunti pe lună, pe banii cui fac concedii de mii de euro etc. Din buzunarul celor care plătesc taxe si impozite………

  • După așa comentariu ….putin a mai rămas de spus.Dacă ar fi să descriu intr-un singur cuvânt,acesta ar fi: GRETOS.Din păcate cu asemenea specimene (infractori,lingai si vânzători de tara ) nu avem nici un viitor.Din păcate nici la alte case (partide) lucrurile nu sunt mult diferite,dar mai jos de atât nu cred că se poate ajunge.Mare păcat pentru cei care s-au jertfit pentru această frumoasă tară.Centenar,patriotism,….cuvinte fără continut rostite de aceasta pleava,doar motive de destrabalare si cheltuire si jaf a banului public.
    UNDE ESTI TU TEPES DOAMNE….

  • S-a dovedit inca o data,daca mai era nevoie,cat de jalnic este acest partid.Poate nu ar fi atat de grava situatia,doar ca oamenii acestia sunt la conducerea unei tari.Si mai tragic este ca de fiecare la alegeri descoperim ca au suficienti alegatori care sa le sustina atitudinea jignitoare la adresa intregii natii.Trist!

  • Cum sa desfășurat aceste alegeri asa se vor desfășura si urmatoarele alegeri Prezidentiale, Parlamentare, Europene. Cu pumni in gura căci va fi ales cine vrea Dragnea. Bine ai revenit Dictatura in Romania.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.