Actualitate Recomandări

Deputatul Doina Pană: Au luat lemnul de la populaţie. Va fi un preţ uriaş

Majoritatea PSD-ALDE a votat, în comisiile de specialitate din Camera Deputaților, modificarea unui articol din Codul Silvic care asigura populaţiei lemn de foc cu aproximativ 150 lei/mc, dar scădea afacerile marilor procesatori din industrie. Efectul modificării va fi, cel mai probabil, creşterea preţului lemnului de foc pentru persoanele fizice la 700 lei/mc sau mai mult, a declarat pentru fostul ministru al Apelor și Pădurilor, Doina Pană.

Comisia pentru agricultură din Camera Deputaţilor şi Comisia pentru mediu au operat modificările la Codul Silvic într-o ședință reunită. Acestea vor fi prezentate plenului Camerei Deputaţilor miercuri sau, cel mai probabil, săptămâna viitoare. După votul în plen, legea merge la promulgare. Singurul parlamentar din comisie care a criticat modificarea a fost reprezentantul UDMR.

Parlamentarii au modificat articolul articolul 59, alineatul 5 din Codul Silvic. Acesta suna iniţial: „Lucrările de îngrijire și conducere a arboretelor, tăierile de igienă, precum și tăierile de produse accidentale dispersate sau realizate pe suprafețe compacte de maximum 3 ha, executate în fondul forestier proprietate publică a statului, se realizează de către administratorii prevăzuți de lege, prin exploatare în regie proprie, cu forțe proprii sau prin prestări servicii cu operatori economici atestați pentru lucrări de exploatare forestieră.” La acest articol s-a adăugat posibilitatea exploatării lemnului ”la picior” (adică direct din pădure) de către agenții economici.

Până acum, potrivit Codului în vigoare, Romsilva nu putea decât prin forțe proprii sau angajând companii să exploateze lemnul, să-l aducă în depozite, să-l sorteze și abia apoi să-l vândă, iar populația beneficia de un preț social, care anul trecut a fost 156 de lei/metru cub. Acum însă, Romsilva va putea vinde lemul direct din pădure agenților economici, care la rândul lor vor putea face ce doresc cu el.

Discuţiile din comisii, la care au participat şi reprezentanţi ai Ministerului Mediului, ai Romsilva şi ai industriei, au durat aproximativ o oră. Modificare a trecut la votare, aproape în unanimitate.

„Marii agenţi economici au făcut presiuni, s-au coalizat şi nu s-au prezentat la licitaţiile Romsilva. Acum au reuşit să introducă în lege şi posibilitatea Romsilva de a licita pe picior, adică direct în pădure, posibilitate care bineînţeles că va fi prioritară. Au luat lemnul de la populaţie. Va fi un preţ uriaş”, a declarat pentru G4Media.ro deputatul PSD Doina Pană, iniţiatoarea Codului Silvic în forma actuală şi fost ministru al Apelor şi Pădurilor.

În urma schimbării legislative aprobate, dacă acestea vor trece și de plenul Camerei, este de aşteptat ca Romsilva să cedeze presiunilor industriei şi să renunţe la exploatarea în regim propriu în favoarea unei vânzări directe a lemnului către agenţii economici. Iar aceştia, la rândul lor, pot vinde lemnul populaţiei la ce preţ doresc.

15 comentarii

  • A meritat doamna sa îl susțineți atât de vocal pe Dragnea și gașca lui în războiul declanșat împotriva justiției în momentul adoptării ordonanței 13? Spre deosebire de el nu aveți în proprietate hotelul din centrul orașului și nici vile care să se-nvârtă după soare. Sunt curios dacă Sâmbătă o să vă vedem îmbrăcată în alb.

  • Pesemne ca a intrat doamna ministru Pana in opozitie , asta denota o anumita frustrare , a fost fortata sa demisioneze . Marii agenti economici isi arata iar influenta asupra guvernantilor , in detrimentul populatiei . Asa se modifica la noi legile , la cateva luni dupa ce au fost adoptate . N-a rezistat prea mult nici Codul Silvic . Tineti-va bine , sa vedeti acum preturi la lemnul de foc .

  • Hopa… Probleme in paradis… „Au luat lemunul de la populatie”… Adica cine a luat lemnul? Ei, PSDragnea? Uau…

  • Fix aiurea, necajita rau ca nu se mai pot spala banii din exploatare, problema esta cu totul si cu totul alta. Daca s-ar respecta legea, adica materialul lemnos care se scoate la licitatie doar cel ramas disponibil dupa asigurarea cu prioritate in ordinea prioritatii: a. persoanele fizice!!!! Scrie destul de clar atat in codul silvic cat si in ordonanta, se respecta ? Alta intrebare 🙂 Cum se face ca pe inspectorul padurii nu apare inregistrata in sumal nici o partida ce apartine de Rosilva?

  • Cuuum???? domnul electrician(ministru) Denes nu este de partea poporului? se poate asa ceva ,sa fie el de partea marilor taietori de lemne? Oare nu trebuie sa fie alaturi de cei care i-au sponsorizat campania electorala, ?cei care au facut rocada fa Doina cu badea Ioan ,no lasa frate Denes ca mai vi tu cu vrajeala ,linguseala si tupeu sa ne mai ceri votul ca nu mai punem botul.
    PAREREA MEA!

  • D-na Doina a deviat de la realitate , nu a stăpânit nicio meșterite niciodată ( un profesor mediu la un liceu modest atât)Cât privește domeniul silvic , ce sa zic e ridicola cu adevărat , nu vede că se face de Rușine in continuare , singura iei argumentație e lemnul de foc la populație, sub masca lemnului de foc se ascunde adevarata minciuna , lemnul de lucrul pușca drum auto pentru mari procesatori, aici e adevarul , iei nu fac exploatare că nu e rentabile dar vreau resursa,, Doamna ești penibila rău disperato Istrate te influentează om concentrat sa distrugă firmele Românești , in domeniul exploatări doar firme Românești lucrează , de ce nu vin firme din stăinătate sa facă exploatare , e o munca foarte grea și nu este rentabila , resursa este importantă, pentru iei nu munca in exploatare..Doamna trezește-te până nu te bate d-zeu … sa ți fie Rușine.. ai beneficiat de un vot politic de la Români si vrei sa i umilești … nai nimic în comun cu padurile Romăniei doar te lupți cu Români.. așa sa ti ajute d-zeu.. i

  • Doamna Istrate Doina Pana ( blonda) Renunțați sa mințiți lăsați specialiști să-și dea cu părerea in ce privește câ habarrrr nu aveți ce înseamnă pădurile Românie așa cum au fost administrate avem pâdurii , vreți sâ faceți și domeniul asta nerentabil și sâl dați striniilor, trădătoare de țara ,, Istraten panâ doina ștețco trădători ,,

  • Dragul meu taietor silvic (inginer….) nu-i mai important venitul tau din distrugerea mediului prin taierea padurilor pentru austrieci decat incalzirea populatiei la un pret decent.Nu sunt fan nici Pana nici Stetco dar in acest caz au dreptate,sigur imi doresc o lege care sa interzica macar 10 ani taierea padurilor,sau cel putin interzicerea exportului de busteni.Tot lemnul taiat (doar in regim silvic, obligatoriu replantat) sa fie utilizat in folosul populatiei prin prelucrarea lui in tara si strict necesar pentru incalzire.Mafia lemnului sa mai astepte.
    PAREREA MEA

  • Ar fi cazul, ca macar numele lui Dumnezeu sa-l scrieti corect.Mai mare rusinea dar,daca altii cu functii inalte nu stiu vorbi corect ,noi de ce sa scriem corect,nu?Cat despre rusine…a cam disparut din peisaj.

  • Doamna Pana n-are nimic cu Pădurea , au preluat-o alți ia crede că dacă striga și vorbește despre pădure se și pricepe , putrezesc mii de metri cubi în pădure , ar trebui sa răspundă pentru subminarea economiei aste sunt lucruri reale nu povesti într-o țara civilizata doamna pana și Ștetco ar trebui S-o ia pe păduri sau la facultate de silvicultura ..

  • Dna Doina Pana stie ce vorbeste.Ar trebui sa revina cu niste precizari.Altfel nu prea am inteles ce vrea sa spuna.

  • Dumitale cine ți-a pus Limba Română în gură?
    Că nu cred că un inginer ar fi in stare sa o împleticească în așa hal.

  • Nu cumva modificarea art.59 ofera posibilitatea vanzarii pe picior si catre populatie?.
    Daca da, atunci se creeaza o portita de acces a populatiei catre lemnul de foc la un pret relativ acceptabil.Daca nu?….

  • De unde o fi scos-o pe aia cu lemnul de foc la pret “social” de 156 lei/mc. Unde se vinde lemnul de foc atat de ieftin in tara?

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui aiurea Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS