COMUNICAT USL:
Mediul de afaceri bistriţean doreşte atât predictibilitate fiscală pe termen mediu şi lung, cât şi amendarea unor legi care acum reprezintă doar nesiguranţă financiară, precum este şi legea insolvenţei.
„Conducerea mai multor firme din judeţul nostru a ridicat această problemă cu care se confruntă. Marfa luată cu plata la două-trei luni de la livrare nu mai este plătită, iar ca urmare a nerespectării acestei prevederi legale foarte multe firme serioase, care îşi achită la timp impozitele către stat, au intrat în blocaj, deoarece nu şi-au putut încasa banii de la firmele partenere. Mai mult, cei care declară insolvenţa nu sunt întotdeauna de bună credinţă, astfel că aşa pot scăpa de grija datoriilor către furnizori sau bănci”, precizează Doina Pană.
Mediul privat crede că legea în domeniu trebuie să fie mai flexibilă, iar între o firmă în insolvenţă şi furnizori nu trebuie creat un zid cu acoperire juridică.
“Managementul firmelor a spus că multe firme îşi declară voit insolvenţa, dând vina pe criza economică, dar atrâgând spre faliment firme care le-au creditat marfa. Ulterior, administratorii îşi deschid alte firme, pe care îşi transferă bunurile şi care funcţionează fără probleme, însă datoriile nu mai pot fi recuperate. Mai mulţi administratori de firme au sugerat ca legea insolvenţei să preia din modelul american prevederea potrivit căreia, după intrarea rău intenţionată în insolvenţă, persoanele responsabile să nu-şi mai poată deschide cinci ani o nouă afacere. Aşa s-ar responsabiliza şi mediul de afaceri”, explică Doina Pană.
Bistriţa-Năsăud este, din păcate, printre primele trei judeţe cu creşterea cea mai mare a numărului insolvenţelor în primele nouă luni ale anului 2012. Şi la nivel naţional, numărul firmelor care au intrat în această fază premergătoare falimentului a crescut cu peste şapte procente. Statul pierde sume importante de bani, iar o altă problemă este creşterea şomajului.
„Consider că propunerea oamenilor de afaceri trebuie luată în seamă de specialiştii noştri, iar Guvernul USL să reanalizeze această lege, mai ales pentru cazurile în care vorbim de rea-credinţă. De asemenea, se impune şi o mai mare implicare a instituţiilor abilitate să verifice astfel de situaţii. Doar un mediu economic sănătos, bazat pe politici corecte poate conduce la relansarea unei economii puternice”, susţine Doina Pană.
domnisoara pana…..aici suna a interese private… dumneata iti asumi un risc intrand in usele….asa si firmele private isi aleg partenerii in functie de ce interese au!…. numai evazionistii dau marfa ca sa scape de ea!!!!!!!!!!!!!!
Domnule Thierry , dvs. aveti ceva pretentii de la ,,bunicuta,, ??? credeti ca se pricepe la ceva ?? credeti ca o sa fac ceva in Parlament ??? eu de ani buni nu mai cred in politicieni, si nu mai imi placesa visez cu ochii deschisi .
Timp Online vă roagă să comentaţi fără să puneţi etichete, respectând regulile unui dialog civilizat. Vă mulţumim!