”Tentativa opoziţiei de a-şi impune cu forţa și în dispreţul legii pretenţiile în Parlamentul țării şi de a provoca înlocuirea conducerii legitime a Camerei Deputaților a eşuat lamentabil”, spune într-un comunicat deputatul Doina Pană, vicepreședinte PSD:
Nici nu avea cum să fie altfel în condițiile în care legea – adică Regulamentul Camerei Deputaților și Constituția României sunt clare. Regulamentul Camerei Deputaților prevede că:
Art. 26 ”Preşedintele Camerei Deputaţilor poate fi revocat înainte de expirarea mandatului, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, cu asigurarea cvorumului legal. Votul este secret şi se exprimă prin bile. Propunerea de revocare se face în scris de către liderul grupului parlamentar care l-a propus şi căruia îi aparţine funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor”
Art. 27 ”Propunerea de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor se depune la Biroul permanent, care verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 26, şi introduce în proiectul ordinii de zi a următoarei şedinţe a Camerei Deputaţilor propunerea de revocare. În cadrul dezbaterii asupra propunerii de revocare vor lua cuvântul liderul de grup care a cerut revocarea şi, la cerere, câte un reprezentant al celorlalte grupuri parlamentare şi preşedintele Camerei Deputaţilor”
Iar Constituția României precizează la art. 64, alin 2 că ”Președintele Camerei Deputaților și președintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor”.
Legea şi regulile sunt pentru toată lumea şi trebuie respectate de toată lumea!
Orice altceva invocă oportuniștii și opoziția, reuniți într-o conspirație a urii, nu poate înlocui realitatea și nu poate ține loc de adevăr. Nu a fost nimic legal şi nici regulamentar în tentativa în care un fost președinte al PSD şi-a dat mâna cu PNL-işti, USR-iști, PMP-iști și cu Iohannis, doar din resentimente şi doar pentru a-l schimba din funcţie pe actualul președinte al Camerei Deputaților.
Clamarea absurdului drept izbândă, așa cum face opoziția, aruncă-n derizoriu instituţia supremă a statului român – Parlamentul și creează un precedent iresponsabil în care legea nu mai reprezintă nimic.
Așa ceva este inadmisibil și eu ca om și lider politic fac apel la o minimă decență și la o manifestare publică adecvată, coerentă și credibilă, în respectul legii şi-n serviciul cetățenilor a căror încredere am primit-o!”.
Doamna, va rugam! Nu mai scoateti capul din pamant! Oare de cand ati devenit portavocea lui Dragnea….!?
Doina Pană, Suciu, Puciu
Dau Epocii Dragnea luciu.
In fata unui bloc de 10 etaje se tot aduna lumea si striga disperata:
– Criminalule! Criminalule!
Un tip la etajul 7 se chinuia sa arunce o femeie peste geam! Intr-un final reuseste sa o arunce, dar femeia se prinde de balustrada geamului de la etajul 3. Omul coboara repede etajul si, dupa o lupta inversunata, femeia cade si se face tandari. El coboara linistit in fata blocului sa infrunte multimea care tot striga:
– Criminalule! Criminalule!
La care omul linistit:
– Stati, ma, ca era soacra-mea!
– Aaaaaaa!!!
Un tip din multime:
– Ce tupeu avea! Ati vazut cum se tinea, bestia?!
Scena s-a petrecut in parlamentul Romanicii, adica la Bucuresti?
Da!
Deci, care-i baiu’?
Ca doara nu va fi o eternitate la conducere penalul de Dragnea!
D-na Pana, nici dopa 30 de ani nu v-a intrat democratia in cap, ati ramas la aceleasi metode comuniste de a pune pumnu in gura omului. Cum credeti ca este mai democratic decat votul majoritatii si validarea lui. Dragnea a ajuns unde a ajuns in urma unui vot majoritar si vreau sa intelegeti, banuesc ca nu sunteti grea de cap, ca tot un vot majoritar il si poate schimba. Asta e democratia si ar fi cazu, macar acum in ultimul ceas, sa intelegeti acest lucru. Chestia aceia din regulament ca cine l-a pus tot aia trebuie sa-l si schimbe e total neconstitutionala si macar voi cei cu legile ar fi bine sa le respectati, desi ma cam indoiesc de asta.
A se vedea cum a fost schimbat Nastase din Presedinte de Senat in 2005, dupa ce majoritatea l-a votat tot o majoritate l-a scimbat, alta decat cea care l-a ales. Asa ca d-na Pana ca sa citez din clasici in viata: „CIOCUL MIC”.
Da, da o vrut sa dea jos si Casa Poporului inclusiv strutul de pe stema medievala a Bistritei. Grav de tat ! E bai tovarasi ! La lupta ca vin sorosistii de romani peste noi.