Fostul prefect Stelian Dolha, care și-a preluat funcția de șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud, a declarat, la prima ședință a Colegiului prefectural în care a participat în această calitate, că va începe o campanie de informare în așa fel încât toată lumea să înțeleagă faptul că CJPC este o ”instituție de corectare, nu de colectare”.
”În perioada următoare, ne propunem schimbarea percepției agenților economici referitor la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor și asta se poate face printr-un singur fel, printr-o informare mai clară pe trei paliere. De ce? Pentru că CJPC este instituție de corectare, nu de colectare și atunci informarea pe cele trei paliere ar trebui să fie, credem noi, în primul rând la nivelul consumatorilor”, a spus Stelian Dolha.
El a menționat că, în urma discuțiilor purtate cu agenți economici din alimentație publică a aflat că, în 2021, li s-a redus la jumătate comenzile de platouri pentru sărbătorile pascale și nu din cauza pandemiei.
”Agenții economici bistrițeni care, în 2019-2020 vindeau 4.000 de platouri pascale, în 2021 au vândut jumătate. Și nu din cauza pandemiei, ci din cauza așa-ziselor laboratoare de apartament sau bucătării de apartament. Multe dintre ele nu sunt legale, s-ar putea să fie insalubre și toate lucrurile acestea adunate ne duc la un singur aspect pe care consumatorul trebuie să-l știe: ai bon, ai factură, ai contract, putem să te protejăm noi, CJPC, DSV, DSP, și nu numai”, a spus Stelian Dolha.
Al doilea palier pe care CJPC vrea să meargă este cel al agenților economici mici, mijlocii și mari (hipermarketuri), iar al treilea are în vedere piețele, unde fostul prefect a identificat o problemă punctuală: ”Nu poți comercializa carne în vitrine insalubre, iar cârligele trebuie să fie inox, nu corodate”.
(…)! El se ocupă de platourile de Paște facute de privați și în țară intra fructe și legume pline de pesticide cu tirurile. Du-te Stelica acasă în treba ta. Comentariu editat pentru nerespectarea negulilor. Următorul de acest fel nu va mai fi validat.
După războiul din Ucraina, am intrat în faza „Platou”, acesta fiind o nouă invenție marca Dolha. Omul ăsta zici că este groparul PNL. Înainte de alegerile parlamentare cu o săptămână a închis județul facandu-l parlamentar pe Ivan, acum după doi ani de pandemie are treabă cu socăcițele.
Asta saracu…e ca in vorba aia….la barza chioara ,Dumnezeu îi face cuib…
Oare putem lua Pască acasă , sau ne amendează Stelică?
numai ceusescu era priceput la toate am crezur io in mintiuca mea, dar vad ca dolha e peste, e un mic einstein al tuturor compartimentelor din intreaga planeta eram sigur ca dupa ce l.au pus politic o sa inceapa marele lui plan de a ne arata si aici ca le stie pe toate, vad damme era mic copil, dolha bate toate recordurie, nu ti.ar fi rusine tineri priceputi stau in somaj, si tu te urci politic pe toate posturile pe care nu lemeriti, rusinica mai, iar sebate cu pumnul in camesa ca le rezolva pe toate, rusinica
Cum Doamne iarta-ma se pricepe asta chiar la toate? la pufuleti la condus orasu, la protectia consumatorului etc?
lipsa de cadre a penele e chiar groaznica de asta ajunge sa-si puna fundu in atatea locuri, dar tic tac tic tac speream ca vor dispare si astia
Ești păcat că pui o pată pe instituția pe care o conduci .Ai fost un incompetent și că prefect.Du-te acasă .
De acum va avea CjPc elan.
Forte proaspete are, minte în plus, inteligenta, politic și cel mai important experienta postului.
AM GLUMIT, STAI JOS, NOTA 2 ȘI STAI ACASĂ!
Domnul fripturist a inceput sa vorbească. Mult dar fara conținut.