Politică

Dorin Dobra: Bistriţa a mai făcut un pas înspre realizarea obiectivului Parc Industrial

Luni 19 noiembrie, Radu Stroe, ministrul delegat pentru administraţie, a semnat Ordinul de Ministru privind acordarea titlului Parc Industrial pentru SC Business Parc Bistriţa Sud SRL, a anunţat Dorin Dobra, candidatul USL în Colegiul 1 Senat. Astfel, municipiul Bistriţa va deţine al 55-lea parc industrial din România.

„Este un moment foarte important pentru Bistriţa şi pentru judeţul nostru. Realizarea Parcului Industrial este un obiectiv mai vechi al PNL BN şi suntem încântaţi că am reuşit să mai facem un pas  în atingerea acestui ţel, mai ales acum, când Bistriţa are nevoie să atragă noi investitori şi să creeze noi locuri de muncă. Următorul pas este semnarea contractului de finanţare în valoare de aproximativ 7,8 milioane Euro, cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului”, a spus Dorin Dobra, vicepreşedinte al PNL Bistriţa-Năsăud şi candidat USL la Senatul României.

Potrivit unui comunicat al USL Bistriţa-Năsăud, semnarea Ordinului de Ministru privind acordarea titlului de Parc Industrial a fost urgentată în urma discuţiilor dintre liderii locali ai USL BN şi ministrul Radu Stroe cu ocazia vizitei acestuia la Bistriţa, prilejuită de evenimentul de lansare a candidaţilor USL pentru alegerile parlamentare.

Candidatul USL în Colegiul 1 Senat, Dorin Dobra, a declarat în mai multe rânduri că unul dintre principalele sale obiective dacă va ajunge în Parlament este să aducă un al doilea mare investitor la Bistriţa în următorii patru ani.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.