Din fotografiile postate până acum pe Facebook, aflăm că vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Dorin Popescu, a ajuns în SUA în data de 17 iunie şi a aterizat pe Aeroportul Internaţional Tom Bradley din Los Angeles, „oraşul îngerilor”. Aşa cum se ştie, Los Angeles este unul dintre cele mai importante centre culturale, ştiinţifice, educaţionale, tehnologice şi comerciale ale lumii. A fost gazda a două ediţii a Jocurilor Olimpice, în 1932 şi 1984. L.A. este gazda a numeroase instituţii de renume mondial într-o multitudine de domenii profesionale şi culturale. În mod special, oraşul Los Angeles este liderul mondial al producerii şi difuzării mijloacelor de divertisment accesibile tuturora, filme, programe de televiziune şi înregistrări de muzică.
Familia Popescu şi cei care o însoţesc a vizitat apoi oraşul San Diego din California, oraş care are baze ale Marinei Militare, Pazei de Coastă şi ale Puşcaşilor Marini, multe mile de plaje şi un climat plăcut, mediteranean, iar apoi a ajuns în Las Vegas. Ca un mare pasionat de turism, Dorin Popescu nu putea să nu vadă acest oraş de vacanţă cu hoteluri şi locuri de odihnă, magazine şi faimoase cazinouri pentru jocuri de noroc.
Constucţia oraşului Las Vegas a început în anul 1905, iar localitatea a obţinut titlul administrativ de oraş în 1911. Datorită unui ritm de creştere suţinut, Las Vegas a devenit cel mai mare oraş din Statele Unite fondat în secolul al XX-lea, asemănător cu Chicago, care este considerat cel mai mare oraş fondat în secolul al XIX-lea. Las Vegas este în prezent cel de-al 28-lea oraş din Statele Unite după numărul de locuitori. Oraşul a avut un număr de 37,3 milioane de persoane de turişti în anul 2010 şi 39,2 milioane în 2007.
oare vine pana sambata ?– nu de alta dar are congres ……PNL
A muncit mult in campanie la europarlamentare merita o vacanta .SANATATE DL POPESCU.
De n-ar mai veni deloc ! La asta se pricep ei foarte bine,3-4 concedii pe an !
Azi maine pleaca si Raducu,oare el ce destinatie alege ?
,, ce sa zic! ,,sa se bucure de vacanta acesta pt ca pun pariu ca n-o sa mai prinda ocazii de acestea. La cat e de batran il cauta moartea si el e in America.
Ba frustratilor ce aveti cu omul?Ca doar nu o scris el aricolul din America!Ce o mers pe banii vostrii?Ba voi astia jegosilor ati trecut in viata voastra de Bargau…loazelor !
Cel mai probabil l`a scris putura :))
la cat de frustrant e!…
Nici că se putea o poză mai potrivită caracterului acestui domn, păcănele.
Oare cine i`a facut pozele, Putura?