Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, în cadrul proiectului Centrul Europe Direct Bistrița, și Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud organizează în perioada 17-24 aprilie concursul ”O meserie pentru viitor”, inclus în cea de-a doua ediție a ”Săptămânii meseriilor”.
Concursul va cuprinde în acest an secțiuni dedicate următoarelor calificări profesionale: ospătar și lucrător în agroturism, mecanic auto și mecanic agricol, electrician, frizer și coafor, sudor și lăcătuș mecanic. Acestea vor aduce față în față 63 de elevi de la 14 licee profesionale din județul Bistrița-Năsăud, pentru a își dovedi competențele și abilitățile în fața reprezentanților mediului economic și pentru a beneficia de sfaturi și îndrumare din partea acestora.
Centrul Europe Direct Bistrița, alături de Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud și partenerii săi tradiționali, Primăria Bistrița și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud au inițiat în anul 2017 șirul de activități cunoscute ca „Săptămâna meseriilor”. Acestea au scopul de a încuraja o abordare europeană în remodelarea sistemului de învățământ profesional, bazată pe cooperare constructivă între mediul de afaceri, unitățile de învățământ, părinți și elevi.
Anul acesta, probele pe meserii vor organizate conform următorului program:
– „Profesioniștii ospitalității”: 17 aprilie 2018, ora 09.30 – la Hotel „Coroana de Aur”;
– „Mecanicul viitorului”: 18 aprilie 2018, ora 09.30 – la Comautosport SRL;
– „Creativ în frizerie și coafură”: 19 aprilie 2018, 09.30 – Salon Frizerie și Coafură, Liceul Tehnologic de Servicii Bistrița;
– „Electricianul îndemânatic”: 20 aprilie 2018, 09.30 – Leoni Wiring Systems Ro SRL;
– „Sudorul european”: 23 aprilie 2018, 09.30 – RAAL SA – Prundu Bârgăului;
– „Lăcătușul priceput”: 24 aprilie 2018, 09.30 – Colegiul Tehnic „Grigore Moisil” Bistrița.
Echipajele înscrise vor reprezenta, în cadrul concursurilor, unitățile de învățământ: Colegiul Tehnic „Grigore Moisil” Bistrița; Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Beclean; Liceul Tehnologic „Ion Căian Românul” Căianu Mic; Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” Maieru; Liceul Tehnologic Agricol Beclean; Liceul Tehnologic Agricol Bistrița; Liceul Tehnologic de Servicii Bistrița; Liceul Tehnologic Feldru; Liceul Tehnologic Forestier Bistrița; Liceul Tehnologic Lechința; Liceul Tehnologic Telciu; Liceul Tehnologic Tîrlișua; Liceul Tehnologic „Radu Petrescu” Prundul Bârgăului și Școala Profesională Specială „Sfânta Maria” Bistrița.
Concursul se va încheia la data de 27 aprilie, cu premierea câștigătorilor de către Centrul Europe Direct Bistrița și partenerii din mediul economic: Hotel „Coroana de Aur” Bistrița; Comautosport SRL; BES România; Leoni Wiring Systems Ro Srl și RAAL SA, informează Camera de Comerț și Industrie.
Foto: arhivă 2017
Adaugă comentariu