Actualitate Recomandări

Două persoane care nu au stat în izolare la domiciliu, amendate și duse la un centru de carantină

Polițiștii bistrițeni au dispus plasarea în carantină instituționalizată, sub pază, pentru următoarele 14 zile, față de două persoane care nu au respectat măsura izolării, informează Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

Astfel, ieri după-amiază, cu ocazia efectuării de verificări privind modul în care se respectă măsura autoizolării, polițiștii Biroului de Investigații Criminale nu au găsit la domiciliu o femeie în vârstă de 32 de ani față de care era dispusă măsura izolării din data de 18 martie, fiind întoarsă din străinătate (Germania).

De asemenea, un alt tânăr, în vârstă de 25 de ani, față de care era dispusă măsura izolării, nu a fost găsit acasă în timpul unei verificări. Acesta s-a întors în urmă cu 6 zile, din Belgia.

În baza celor constatate, tânărul de 25 de ani și femeia, împreună cu cei doi copii minori ai acesteia, au fost conduși într-un centru de carantină din Bistrița-Năsăud, pentru o perioadă de 14 zile, și sancționați cu amendă în valoare de 7.500 de lei.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/2613630558766418

Foto IPJ BN, cu caracter ilustrativ

1 comentariu

  • Un pulan foarte zdravăn ai merita și tu peste țeastă, poate ai reuși să te însănătoșești, deși nu prea cred, boala ta este una suficient de gravă, încât să te mai faci bine chiar și după un astfel de tratament. Dar măcar ți-ar produce un cucui, tot ar fi benefic. Toți acești inconștienți trebuie duși direct la celulă, să fie ținuți acolo până le vine mintea la cap.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.