Social

Două persoane din Coșbuc, reținute pentru contrabandă

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa Năsăud  au efectuat cinci percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

În urma percheziţiilor efectuate au fost depistate 905 ţigarete provenite din contrabandă, 120 de articole pirotehnice, înscrisuri şi alte obiecte, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În baza mandatelor de aducere, un bărbat în vârstă de 35 de ani şi o femeie de 58 de ani, ambii din comuna Coşbuc, au fost conduşi la sediul IPJ Bistriţa Năsăud pentru audieri, faţă de aceştia fiind dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

Cei doi urmează a fi prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii bistriţeni continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor două persoane.

În altă ordine de idei, în urma cercetărilor şi verificărilor efectuate, poliţiştii bistriţeni au identificat un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din Prundu Bârgăului, bănuit de săvârşirea mai multor furturi.

În fapt, în cursul lunilor ianuarie, aprilie şi iunie a.c., acesta ar fi sustras bunuri, în valoare de 1075 de lei, din 3 locuinţe şi societăţi comerciale, situate în aceeaşi comună.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a bărbatului.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.