Doctorul în nanotehnologie, Claudiu Falub, a fost întrebat de un elev dacă a avut momente de cumpănă în carieră şi cum a reuşit să le depăşească.
Claudiu Falub: „Au existat momente în care am fost dezamăgit de aşteptările mele. La facultate, la Bucureşti, şi la Cluj, erau nişte materii necesare pentru examen şi efectiv mie mi se păreau foarte anoste şi nu prea necesare, dar erau puse în curricula universitară şi trebuiau făcute. Ca să zic pe şleau, îmi era lehamite de materiile respective. În Liceul George Coşbuc, eu eram cu Biblia mea, Fizica atomică a lui Max Born, un fizician german care a stat la baza fizicii cuantice. Mai eram preocupat de Paul Dirac şi de antimaterie şi am ajuns să lucrez până la urmă cu ea.
Am ajuns la Bucureşti, la facultate, cu integrale, ecuaţii diferenţiale. Bine, erau şi acestea importante, dar era multă materie anostă şi de aceea am zis că mă apuc de Artă, de pictură. Am citit vieţeile lui Michelangelo şi Van Gogh. Am zis că mă apuc de artă, de pictură, iar la Fizică îmi trec examenele. Am vrut să mă duc la Arte Plastice, dar acolo nu mi-a plăcut snobismul unor studenţi din zonă şi am zis că fac arta pentru suflet şi nu voi face niciun compromis cum am făcut cu fizica care mi s-a părut că nu era la înălţimea aşteptărilor mele. Mişcarea oscilantă între artă şi ştiinţă, între fizică şi artă, asta m-a ajutat. M-am dus puţin în artă, am revenit în fizică cu forţe noi, proaspete. Din când în când mă mai duc în artă. Şi acum sunt foarte pasionat. Nu fac pictură fiindcă nu mai am timp, dar fac fotografie, mă pasionează foarte mult latura umană, oamenii, poveştile pe care le pot spune prin imagini, sufletul uman. Mă pasionează şi partea aceasta, a misticismului, indiferent dacă e creştinism, hinduism, budhism, confucianism. Am umblat prin toată lumea şi am văzut bunătate în oameni peste tot. Lucrarea lui Dumnezeu o vezi şi în alte religii. Toate acestea, împreună cu ştiinţa, sunt motorul meu interior. Momente foarte dificile în care să spun Gata, nu mai pot, nu cred că au fost, dar au fost momente de cotitură în care am spus că poate nu voi mai face fizică şi o să fac artă. Dar, până la urmă, am mers cu ambele şi asta m-a ajutat cumva.
Un alt elev a vrut să ştie dacă există limite în cercetare.
Claudiu Falub: Limite nu poţi pune niciodată. Lucian Blaga vorbea despre cunoaşterea paradisiacă legată de domeniul realului, al logicului, şi despre cunoaşterea luciferică, legată de domeniul frumosului, al misticului. În ştiinţă nu ştii niciodată ce e după ce vei descoperi, după zidul respectiv. Prin cunoaşterea luciferică încerci cumva să penetrezi prin zidul acesta şi să vezi dincolo. Asta face filosoful, poetul, artistul.
Spunea Sir J.J. Thomson în secolul XIX, făcut de regină cavaler al Societăţii Regale de Ştiinţă, zicea că îi pare rău pentru tinerii oameni de ştiinţă – el era fizician, descoperise electronul în tuburile vidate şi umplute cu gaz în care a făcut nişte descărcări electrice– că îi pare rău pentru ei pentru că nu mai au ce face, nu mai e nimic de descoperit, totul s-a descoperit.
A venit apoi revoluţia ştiinţifică, Einstein, mecanica cuantică, efectiv secolul XX a fost o explozie faţă de secolul XIX. Cred că asta va continua. Limite nu se pot impune. Credem că ştim multe despre univers şi probabil că ştim, dar sunt multe lucruri nepătrunse şi ascunse pe care de abia ajungem să le vedem, să le zgâriem puţin prin geamul acela cu funingine. Doar bănuim ce ar putea fi pe partea cealaltă şi nu cred că există limite. În ştiinţă sunt nişte teorii şi în fotonica cuantică, se lucrează fenomenal la teleportare, informaţia care automat se transmite instantaneu fără să mai fie limita impusă de viteza luminii.
Apoi, în cosmologie, materia întunecată nu prea ştim de ce galaxiile se învârt aşa de repede în jurul găurii negre, 97% din materia din univers nu se vede, nu emite lumină. De aceea şi cercetările de la Cern (Geneva) unde oamenii de ştiinţă încearcă să descopere noi particule care să pună lumină asupra materiei întunecate pe care nu o putem vedea. La fel ca şi antimateria care nu poate exista în universul nostru fiindcă imediat se dezintegrează şi apare radiaţie gama, tot aşa şi materia întunecată se manifestă prin gravitaţie, dar nu o putem vedea. Nu emite altă amprentă. Cercetătorii până acum nu ştiau, doar în ultimii 20 de ani se vorbeşte tot mai mult de materia întunecată şi de energia întunecată. Bineînţeles că asta nu are nimic de-a face cu Războiul Stelelor şi cu Dark Forces şi Dark Vader, deşi eu sunt foarte mare fan al Războiului stelelor încă de mic copil.
Timp Online l-a întrebat ce şanse mai au tinerii români să facă o carieră în străinătate.
Claudiu Falub: În străinătate, e căutare permanentă de talente. Munca, seriozitatea sunt calităţi umane apreciate peste tot. Acum, cu globalizarea, graniţele nu mai contează atât de mult. Mie mi-ar fi plăcut foarte mult să fac ceva aici, în România, dar aşa a fost viaţa mea şi parcursul meu. Nu spun că nu aş fi putut, dar cu eforturi mult mai mari. În cercetare contează foarte mult şi dotarea materială şi prestigiul universităţilor. Aş fi fost însă foarte mândru să fac ceva pentru ţara mea, pentru România. Întotdeauna am spus la toate conferinţele că, deşi particip ca şi cercetător elveţian, sunt român. Pentru tineri sunt foarte multe posibilităţi în străinătate în ştiinţă. Nu vreau să spun că parcursul meu e unul ideal. Sunt multe lucruri care nu au mers sau care ar fi putut merge mai bine, dar există posibilitatea. Sunt apreciate munca, seriozitatea, dedicarea, pasiunea. Dacă îţi place ce faci, ajungi foarte departe. Steve Jobs spunea că, dacă ceea ce faci nu îţi place în aşa fel încât să fie pentru tine un laitmotiv, atunci înseamnă că nu ai găsit, continuă să cauţi fiindcă vei găsi până la urmă ceea ce îţi place şi totul e să nu te opreşti, să cauţi mai departe.
Despre întoarcerea acasă
Claudiu Falub: De întors acasă, deocamdată nu mă întorc. Am şi familie, fetiţa s-a născut acolo, în Elveţia, are 11 ani, e la şcoală şi de puţină vreme am aplicat pentru cetăţenie. Am trecut de interviurile necesare şi acum aşteptăm în lunile care urmează să primim paşapoartele elveţiene, ceea ce înseamnă că vom avea dublă cetăţenie, română şi elveţioană. Din cauza serviciului, a familiei, sunt nevoit să rămân în Elveţia, dar mă întorc întotdeauna cu drag în România, la părinţi, la locurile mele natale, la dealurile mele, la codrii mei. Am eu nişte copaci în împrejurimile Becleanului, în păduri, şi în Munţii Rodnei. Poate mă voi întoarce cândva definitiv, la bătrâneţe, de ce nu?
Notă: Articolele despre dr. Claudiu Falub, prezentate de noi în ultimele zile, se bazează pe înregistrări făcute la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” unde cercetătorul a susţinut o conferinţă în faţa unor elevi de la Colegiul Tehnic InfoEl. Întrucât informaţiile ni s-au părut extrem de interesante, le-am prezentat într-un miniserial care sperăm că a fost în măsură să vă inspire şi să vă ofere tabloul complet a ceea ce se întâmplă azi în hi-life-ul ştiinţei, acolo unde dr. Claudiu Falub joacă, în continuare, un rol important.
Cristiana Sabău
Adaugă comentariu