Doamna Tătar este cetățean de onoare al Bistriței și anul acesta și-a aniversat ziua de naștere exact în prima zi de sărbătoare a orașului. Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, a ținut să o felicite și să-i ofere un buchet de flori.
„A vrut Dumnezeu să trăiesc atât. Puteam să mor iradiată, dar nu am murit. Mi-a fost distrus sistemul imunitar, dar am reușit să-l refac. Am luat zi de zi vitamina C”, a spus doamna Tătar.
Domnia sa are un trecut demn de cărțile de istorie. Tatăl, Vasile Tătar, a fost preot și deținut politic în timpul regimului comunist. Mama, Iulia Tătar, născută Tanco, fiică de preot român. Ana Tătaru a copilărit în Bistrița, unde a frecventat mai mulți ani școala cu limba de predare germană (bacalaureatul la Năsăud).
A studiat la universitatea din Cluj filologia cu specialitățile principale română și engleză. În 1946 s-a înscris la secția română-franceză a Facultății de Litere a Universității din Cluj. S-a transferat însă la secția română-engleză. În anul IV a fost exmatriculată din cămin din cauza arestării tatălui ca „dușman de clasă”. În 1950 și-a luat examenul de stat și a fost repartizată la Arad într-o școală mărginașă din cartierul Șega. În perioada 1951-1957 a fost profesoară de română și engleză la secția germană a liceului din Bistrița.
După 1957 a câștigat prin concurs (cu note maxime) un post de cercetător la Institutul de Lingvistică din Cluj. Postul însă a fost repartizat unui tânăr care nu se prezentase la concurs, iar secretarul șef al secției Academiei i-a spus că „Academia nu este o instituție de binefacere pentru fiice de preot!”. A obținut în același an un post de preparator de engleză la universitatea din Cluj, în urma cîștigării unui concurs. Acolo a activat între 1957 și 1970 ca preparator, apoi asistent universitar și lector la catedra de engleză.
În 1970 s-a refugiat în Germania, după ce lucrarea ei de doctorat fusese blocată șase ani de șeful catedrei de engleză de la universitate din motive politice. Pentru cel de-al doilea doctorat, obținut în Germania, a studiat în timpul liber când era salariată la editura medicală Springer Verlag din Heidelberg. A obținut în 1975 titlul de doctor în filosofie (Doctor philosophiae, Dr. Phil.) al Universității Friedrich-Wilhem din Bonn și în 1995 titlul de doctor în filologie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, România. Teza de doctorat admisă la universitatea din Bonn a fost retipărită în 1978 în ediție adăugită. În această formă a fost în continuare discutată, iar rezultatele teoretice ale autoarei au fost confirmate prin măsurători de înaltă precizie făcute de profesorii universitari H. Clegg și W. C. Fails din Utah, SUA. Lucrarea este folosită ca sursă de bază la mai multe universități americane. Este membru în numeroase asociații științifice internaționale dintre care enumerăm: ISPhS, AILA, GAL, Ph.S. of Japan, Balkanrom, Verb. etc.
A prezentat lucrări științifice la peste 40 de congrese internaționale de profil. Ana Tătaru a predat timp de 12 ani la Universitatea din Cluj și cinci ani la Universitatea din Mannheim.
Timp Online o felicită pentru frumoasa vârstă și îi urează mulți ani sănătoși! Fotografii din tinerețea doamnei puteți admira pe site-ul său la adresa: http://tataru.lima-city.de/memories.html
Adaugă comentariu