În ciuda faptului că au existat chiar și câte zece decese într-o zi în contextul pandemiei, morga Spitalului Județean de Urgență care are șase frigidere a făcut față, a spus medicul legist Lucian Pintea, șeful Serviciului de Medicină Legală de la Spitalul Județean de Urgență, totodată consilier județean PMP.
”Sunt zile când este foarte aglomerat, dar noi avem locuri suficiente în frigidere, cel puțin în momentul acesta. Dacă aparținătorii vin în timp util, ies. Conform ordinului ar putea sta 48 de ore, dar nu se stă atât la noi, cam vin. Totul este cât de repede reușesc oamenii să rezolve problemele care țin de înmormântare. Deocamdată, se gestionează situația. Ce va urma nu știm, dar sperăm să scadă numărul de cazuri de infectări și de decese, nu să crească. Numai că va mai fi un val, sunt mulți internați, iar unii vor ajunge la ATI. Nu avem de unde ști cum evoluează. Teoretic, după această perioadă de carantină, ar trebui să scadă numărul de infectați și decedați ”, a spus dr. Lucian Pintea, potrivit căruia, la nevoie, se pot utiliza și cele trei frigidere aflate la Policlinica Bistrița, dar nu a fost cazul până acum.
Medicul Lucian Pintea a făcut aceste declarații răspunzând unor întrebări care i-au fost adresate la finalul conferinței de presă a deputatului PMP Ionuț Simionca, desfășurată marți, în Piața Centrală.
Adaugă comentariu