Politică

Drept la ţintă! Mustraţi de preşedintele Stelian Dolha, seniorii PNL s-au alăturat „oştii partidului”

”Vremea meritocraţiei în PNL începe de acum, de la europarlamentare. Asta o promit eu”, a spus liderul PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, mustrându-i pe seniorii partidului pentru noncombat în campania electorală. Printre vinovaţi de absenteism în campanie s-a numărat şi vicepreşedintele CJ, Dorin Popescu. Duminică el a schimbat foaia.

Într-o conferinţă de presă organizată în 29 aprilie, preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, a declarat că o parte din seniorii partidului, unii care ocupă chiar funcţii importante, au ales să facă noncombat în campania electorală, ”să stea mai mult pe acasă, sunt mai obosiţi”, şi le-a transmis că după europarlamentare li se va hotărî soarta: ”Nu e normal ca tinerii să muncească şi alţii să ocupe funcţii!”. ”Mergem din casă în casă, le spunem oamenilor ce vrem noi de la Europa şi ce vrea Europa de la noi. De data aceasta, tonul în PNL îl dau tinerii, o echipă de tineri cum PNL n-a avut niciodată în judeţ. Ei sunt cei care ne împing înainte, care un alt ritm. Sunt unii care nu pot ţine pasul cu noi, ritmul cu noi, şi aici mă refer la faptul că o parte din seniorii partidului au ales să stea acasă, să facă noncombat. Dar eu le transmit încă de acum că după această campanie electorală să nu se aştepte la nimic. Pe cine am chemat a venit, restul mi se pare firesc să vină de la sine, nu trebuie să-i cheme nimeni. Nu trebuie să sune nimeni goarna, trebuie să vină oastea”, a spus Dolha.

Vizat de declaraţiile preşedintelui, Dorin Popescu a reacţionat. ”Am aflat de declaraţiile domnului preşedinte din presă, din nefericire nu de la dânsul. N-am foarte mari surprize vizavi de aceste afirmaţii pentru că am foarte mare înţelegere pentru cei care conduc pentru prima dată o campanie electorală. E normal să fie mai agitat, totul e o chestiune de experienţă. Stelian Dolha îşi face acum practic debutul în politică. Eu am condus zeci de campanii electorale în activitatea mea. Îmi fac treaba la Consiliul Judeţean, pe partea de administraţie, dar asta nu înseamnă că nu sunt implicat şi politic”, a declarat Dorin Popescu pentru Timp Online.

Dorin Popescu a declarat că o campanie electorală trebuie făcută în linişte, ”pentru că nu mai e ca pe vremuri cu hei-rup, nu năvălim cu hoarde de politicieni să agresăm lumea, eventual să le punem şi pistolul la tâmplă”: ”Am prea multă experienţă ca să mă mai agit la reacţii de genul celei a tânărului nostru preşedinte, cu tot respectul pentru funcţia pe care o are”.

Totuşi, duminică, vicepreşedintele CJ Bistriţa-Năsăud a postat mai multe fotografii din campania electorală în care a decis, iată, să se implice, îmbrăcând haină galbenă cu însemnele PNL, dar şi şepcuţă. I s-au alăturat Radu Bilegan, Gheorghe Scuturici şi Terente Ciui, alţi seniori ai partidului care, până acum, au fost mai puţin implicaţi.

Popescu PNL campanie 1 Popescu PNl campanie 2 Popescu PNl campanie 3 Popescu PNl campanie 4

12 comentarii

  • Conform invataturilor dolhiste {acest ”guru” al liberalilor bistriteni }nu conteaza cit esti de pregatit pentru a ocupa o functie ,loc de munca .Pentru el ”TOTUL”” e sa cersesti voturi,sa te certi cu cine nu i de acord cu dolha,sa lipesti afise si alte lucruri murdare.Dolha ,ai in gene doctrina comunistoida si nu doctrina liberala.Daca ai fi urmarit in istorie,liberalismul a fost inbratisat de oamenii cu ”scaun la cap ”si nu oportunisti politici.Asa ca mai slabeste ne cu acest fals liberalism a la cacarau.

    • Ionica, n-ai prea inteles ce a vrut sa spuna Dolha.
      Si te asigur ca meritocratia nu se refera doar la implicarea in campanie.

    • De la Dolha nici n-ai ce intelege. Abia astept sa i se termine mandatul si apoi sa inteleaga dumnealui cine l-a ajutat sa urce mai sus decat ii este locul.

  • Roxanica si noi abia asteptam sa i se termine la chelner mandatu si apoi sa vezi tu cand a mai prinde altu :)))

  • Mda, a iesit un pic si Dorin, i-a facut fotograful-sofer doua poze si le-a agatat pe facebook sa aiba dovada ca se implica. Si asa de acoperire, nitelus ostentativ, si-a facut poza cu pelerina galbena cu Antonescu-presedinte. Ca se pregateste el de epoca post-Antonescu in PNL, asa cum ii place s-o spuna, dar nu se stie niciodata. Apoi s-a dus acasa si a mancat papa bun si a facut somnic, ca ploua si e urat, toate cu constiinta datoriei indeplinite. Bineinteles ca nu a facut nani pana nu i-a raportat lui raducu ce au facut fraierii pe la Budac.

  • Faceti loc o aparut roxana psd-ista. Cica , se tine mai desteapta ca D-L DOLHA, mai nou se leaga de liberali ca de ecologisti s-a saturat. Inainte avea treaba cu Balan, de la PER.

  • Iata la ce se referea prin ,,multa experienta”al acesui senior PNL.Oare munca lui intelectuala la facut sa-si adune sustinatorii lui ,sa imbrace haina galbena si sa treaca la,, munca cu roaba”. VAL PE OCHI………. D-nule Dolha?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.