Actualitate

Drug Test: Șofer din Bistrița, prins drogat la volan. Consumase cannabis

Polițiștii Biroului Rutier au oprit astăzi în trafic, în Bistrița, un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani din oraș. Acesta fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

De asemenea, tânărul a fost testat cu aparatul Drug Test Drager 5000, rezultatul fiind pozitiv pentru cannabis, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

El a fost condus la spital, în vederea recoltării de mostre biologice, și s-a întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunii de conducere auto sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

Testarea cu Drug Test se face din salivă, acesta putând detecta șase tipuri de droguri. Dacă la testarea cu acest aparat rezultatul a fost pozitiv, persoana va fi condusă la spital pentru recoltarea de mostre biologice care vor stabili cu exactitate substanța psihoactivă. La testarea cu Drug Test nu este relevantă concentrația, iar Codul Penal sancționează cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă persoana aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.

Consumul de substanțe psihoactive influențează comportamentul conducătorilor de autovehicule, afectează capacitatea de a conduce, diminuează reflexele, aceștia nemaiputând fi stăpâni pe propriile mișcări și evita obstacolele apărute în cale. Totodată, conducătorul unui vehicul care a consumat substanțe psihoactive poate deveni agresiv, trecând foarte ușor de la o stare calmă la una de nervozitate, în cele mai multe cazuri finalitatea fiind producerea unui eveniment rutier, uneori cu consecințe deosebit de grave.

5 comentarii

  • În România, marijuana este încă privită de parcă ar fi heroină, deși-n restul lumii e un drept fundamental. dupa ce ai fumat marijuana nu trebuie sa conduci 8 ore !

    CE AR ÎNSEMNA LEGALIZAREA CONSUMULUI DE MARIJUANA PENTRU STATUL ROMÂN
    Hai să fim puțin visători, să ne imaginam un viitor în care consumul de marijuana ar fi legal la noi în țară. Ce ar însemna asta pentru stat? S-ar crea un cadru legal de reglementare. Ar exista un control asupra calității. În momentul legalizării, traficul de marijuana nu ar mai fi o problemă pentru autorități. Și dacă totul ar fi legal și frumos, n-ar mai fi tot felul de tineri în căutare de experiențe tari care să-și dea în cap cu etnobotanice. Pe lângă asta, statul ar putea obține bani din accizarea marijuanei la fel ca și în cazul tutunului.

  • Cred că aceste testări ar trebui făcute mult mai des fiindcă la cum intră unii în depășiri, pe model ,,kamikaze”, musai ori sunt drogați, ori duși cu pluta…

  • Istețule, șofez de peste 25 de ani, mulțumesc lui Dumnezeu că fără evenimente și țin să te anunț că nu fac parte din categoria celor ce ,,dorm la volan”, ba din contră mă disperă ,,mormolocii” din trafic, însă îi disprețuiesc în cea mai mare măsură și pe vitezomanii care parcă vor cu tot dinadinsul să se sinucidă. Ai înțeles sau trebuie să îți desenez?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.