Actualitate Recomandări

Drumeţie de week-end. În căutarea florii de colţ în Munţii Rarăului (FOTO)

O drumeţie de o zi în Munţii Rarăului, aflaţi la 130 de kilometri de Bistriţa, merită efortul fiindcă, în aceste zile veţi fi răsplătiţi cu privelişti minunate şi, mai mult, veţi putea admira floarea de colţ, o minunăţie a naturii. Albert Gavrilă a străbătut traseul sâmbătă şi a făcut câteva fotografii.

A pornit cu maşina de la Bistriţa pe Transrarău şi a ajuns până la Cabana Rarău (1520 m). De acolo a urmat urcarea pe jos spre Vf. Rarău (1651 m), la Pietrele Doamnei (1634 m) şi întoarcerea spre Cabana Rarău. Pe drum a avut ocazia să admire primele flori de colț apărute în această vară.

Rezervaţia Naturală Pietrele Doamnei-Rarău este o arie protejată ce fascinează încă din trecut, fapt ce a dat naştere unor legende despre acest loc. Dintre poveştile locului, cea mai cunoscută legendă aminteşte că domniţa era Elena, soţia lui Petru Rareş, domnitorul care a oferit denumirea de „Rarău” munţilor de aici. Se spune că, în timpul celei de-a doua domnii, când turcii au năvălit prin aceste locuri, el şi şi-a ascuns familia şi averea aici, într-o peşteră. Însă, cu toate aceste, turcii au reuşit să ajungă până aici, iar domniţa Elena şi fiica sa au început să se roage pentru a fi salvate, moment în care un zgomot puternic s-a auzit din apropiere. Se pare că în acea clipă, stânci mari s-au desprins şi au căzut peste locul în care era ascunsă averea domnitorului, îngropându-i pe atacatori. Domniţa Elena şi fiica sa au scăpat în acest fel de navalirea turcilor, doar cu preţul averii.

Dincolo de legende, Pietrele Doamnei sunt cât se poate de reale, înalte de 70 de metri şi situate la altitudinea de 1634 de metri, în Munţii Rarău. Vârful cel mai înalt atinge altitudinea de 1.651 de metri. Este o rezervaţie naturală mixtă de 933 hectare şi este, în acelaşi timp, Sit Natura 2000.

Pietrele Doamnei sunt o atracţie pentru iubitorii de alpinism. Au fost escaladate pentru prima oară în 1921. În aceeași rezervație se află un alt masiv de calcare, Piatra Zimbrului, lung de 600 de metri și înalt de o sută de metri, care prezintă o succesiune de formațiuni triasice, mai ales calcare, ce formează un perete vertical. Și tot în această rezervație este cuprinsă și Peștera Liliecilor.

Accesul la rezervaţie se realizează pe şosea din comuna Pojorata până la Cabana Rarău. De aici, încă un km pe traseu marcat cu cruce roşie, pe potecă. De asemenea, există multe alte căi de acces ce pornesc din diferite zone, toate pe trasee marcate: din Câmpulung Moldovenesc pe valea Caselor, prin rezervația Moara Dracului în Vârful Rarău și la cabană, marcaj cruce roșie. Din Valea Bistriței în satul Chiril, la Cabana Rarău, drum auto îngust, cu piciorul trei ore, marcaj punct albastru. Din Vatra Dornei la Cabana Giumalău și de aici pe creastă la cabană, marcaj bandă roșie, care se continuă peste muntele Todirescu. Din Pojorâta pe Colbu, marcaj cruce galbenă urmat de bandă roșie, 17 kilometri.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS