Social

Drumul care dezbină. Deși trece râul pe lângă satele lor, unii bârgăuani tot nu au apă și canalizare (FOTO)

Bârgăuanii care au casele de o parte și de alta a DN 17 sunt de două ori ghinioniști. Pe de-o parte fiindcă au parte de un vuiet continuu de la mașini și de numeroase accidente, iar pe de altă parte fiindcă au rămas și fără apă și canalizare. Este și cazul celor din Rusu Bârgăului.

Localnicii din Rusu Bârgăului abia au așteptat momentul în care să-și racordeze locuințele la apă și canalizare. Se întâmpla când Aquabis a derulat un proiect în valoare de peste 29 de milioane de euro. Cu acești bani, asigurați în cea mai mare parte de UE prin fonduri ISPA, de bugetul de stat și de Aquabis printr-un împrumut BERD, trebuia extinsă rețeaua și în șapte localităţi adiacente situate pe Valea Bârgăului: Livezile, Rusu Bârgăului, Josenii Bârgăului, Mijlocenii Bârgăului, Susenii Bârgăului, Prundu Bârgăului şi Bistriţa Bârgăului. În total, pe această zonă, rețeaua de apă ar fi trebuit extinsă pe 74 de km, inclusiv cu rezervoare de stocaj și o stație de pompare, iar cea de canalizare pe 84 de km.

Numai că, în momentul în care s-a ajuns cu lucrările la DN 17, s-a spus stop. Sătenii care au casele de o parte și de alta a drumului au așteptat degeaba.

Familia Băloi, care locuiește la DN 17, colț cu strada pe care se află biserica, s-a trezit că nu îi va fi racordată gospodăria la rețea. Având însă grădina spre partea de sat unde s-a dus conducta, oamenii au scos bani din propriile buzunare și s-au racordat trăgând țevile prin spatele casei și nu prin fața ei.

”Jumătate satul are apă și jumătate, nu. E o aiureală. Noi suntem singura familie de la șoseaua principală care avem apă, trasă pe bănișorii noștri. Noi am rămas și fără trotuare, și cu șanțurile astea mizerabile făcute. Nu știm noi cum e situația. Așa au promis că vor băga apa prin tot satul, dar promisiuni sunt cu carul. Cei de pe lângă drum au fose făcute și nu le golește nimeni și ia uitați cum e apa pe șanțul ăsta! Vine toată mizeria pe șanț. Uitați-vă ce lucrări s-au făcut! Acolo la pod a rămas o piatră mare de la un accident. Nu îmi pot da seama de ce primăria nu face nimic. Poate în alte părți mai fac, dar la noi, aici, e dezastru ”, a spus Floarea Băloi.

”Eu am apă că stau pe uliță. Jumătate satul are apă și canal, jumătate, nu pentru că se lucrează cu picioarele, nu cu capul. Fostul primar știe, Ciotmonda, la fiecare alegeri tot promite. Pentru cei de lângă drum nu s-a putut face din cauza săpăturilor. Păi ce am pățit eu când au săpat…. !Era să-mi dărâme casa. La trei metri au săpat. M-am dus să-i spun primarului și mi-a zis să-mi văd de treabă. În ce privește apa, noi ne luptăm să o ducă la fiecare gospodărie. Suntem bine organizați în primul rând pentru păduri, că asta ne doare pe noi, dar ne ocupăm și de alte aspecte din comunitate. Noi vrem ca și ei să aibă apă și să ne facă Dumnezeu dreptate. Uitați cum merg camioanele cu lemnele noastre”, a spus profesoara Rafila Mureșan.

În afară de faptul că le vuiesc mașinile în cap cât e ziua de lungă și că nu pot traversa drumul decât în rarele momente în care nu vine vreun TIR condus de vreun șofer care care nici nu apucă să vadă că există treceri de pietoni, sătenii care stau de o parte și de alta a DN 17 nu au nici apă și nici canalizare. Bașca miroase îngrozitor de la apele menajere deversate direct în șanț fiindcă nu toți au fose septice, iar cei care au nu le prea vidanjează.

”Nu avem nici apă, nici canalizare pentru că o zis că era șoseaua nouă, în garanție, și nu le-o dat voie să sape pe aici. Noi avem WC-ul în grădină, apă ne-am tras din fântână și avem fosă. Apa nu-i așa bună, am avea nevoie de apă. Primăria zice că anul ăsta aduc apă și la noi, dar văd că nu-i nicio mișcare, nu-i nimic, niciun semn. Au mers pe partea cealaltă să bage apa, dar la noi, nu, că ar fi un cablu de telefoane. Aici majoritatea dau drumul în șanț la canalizare că nu au toți fosă”, a spus Ion Bacea.

La marginea DN 17 este și căminul cultural, reabilitat și cu băi, însă nefiind apă, la mese comune sătenii își aduc în bidoane pentru igiena mâinilor, pe băi fiind pus lacătul.

L-am întrebat pe primarul comunei Josenii Bârgăului, Nicolae Vrâncean (PSD), de ce nu au fost racordate toate gospodăriile din Rusu Bârgăului la rețeaua de apă și canalizare.

”Atât s-a făcut din primul Masterplan ăla mare. Drumul național care traversează comuna nu a fost racordat. Nu o acceptat drumul național (Secția Bistrița a Drumurilor Naționale – n.r.) să se sape pe lângă el fiindcă era în perioada în care era drumul în garanție. Acum a ieșit”, a spus el.

Întrebat ce se poate face, primarul a răspuns: ”Nu numai că se poate, dar am și făcut. Am luat Rusu Bârgăului și Strâmba, localități sub 2000 de locuitori, am și făcut un proiect cu finanțare europeană de 1,5 milioane de euro prin AFIR pe care l-am dus la îndeplinire până la semnarea contractului de lucrări. Banii sunt obținuți, avans ceva am dat la Îndemânarea Construct, care a câștigat. Își face organizarea de șantier și am promisiunea că, după Paști începem lucrarea. Mergem întâi la Strâmba că acolo iar avem asfaltare pe drumul județean care leagă Josenii de Ilva Mică și trebuie să terminăm noi de amplasat coloana de apă și canal pe marginea drumului că ei, la mijlocul anului, vor să termine de turnat stratul de uzură. După ce încheiem pe Strâmba trecem pe Rus, facem ce a rămas nefăcut și cu asta am terminat. În aproximativ un an terminăm apa și canalul în două localități importante din comuna mea: Strâmba și Rusu Bârgăului. Din toamnă o să înceapă și Masterplanul județului cu apă-canal și o să înceapă cât de repede și în Josenii Bârgăului și Mijloceni”.

Potrivit primarului, în prezent sunt racordate străzile de la marginea localităților, mai puțin principala. ”Nu vom sparge drumul nici acum, facem pe marginea lui, pe șanț. Cei de la Drumuri nu acceptă la o anumită distanță de axul drumului să intervii cu lucrări mari, de-astea, canalizări, fiindcă se rupe drumul, se crapă”.

Alte impedimente au fost: stâlpii de curent electric amplasați pe trotuare, rigolele betonate, existența fibrei optice, lipsa unei lățimi suficiente a trotuarelor pentru a se putea face săpături. În aceste condiții, investiția în condițiile unui cost eligibil pe locuitor de 2000 de euro nu a putut fi realizată din fonduri ISPA, costurile calculate fiind de 6000 de euro/locuitor. Rămâne de văzut dacă banii din proiectul finanțat de AFIR vor fi suficienți în aceste condiții.

7 comentarii

  • Domnule primar, sunteti primul primar care in primii 3 ani de mandat aveti atatea proiecte facute cu o parte dintre ele incepute. O comuna e ca propria gospodarie, oricat ai face niciodata nu termini treaba. E bine ca acuma se fac lucrarile astea la care nici un primar nu s-a gandit. Mai ales Ciotmonda care dupa trei mandate nu a lasat nimic in urma, numai promisiuni. Spor si asteptam apa la Rus.

  • Dar cele 29 milioane de EURO luate de Aquabis pt racordarea cu apa si canalizare completa a localitatilor enumerate s-au evaporat?
    De ce este nevoie de ulat studiu si de alti bani?
    Ar fi interesant de vazut daca nu s-a facut receptia lucrarii integrale ,asa in pix si cineva a avut doar de castigat .
    Daca nu atunci au ramas bani si pt restul populatiei .

  • Domnul primar ,sau mai bine zis ambii primari,nu a facut nimic pt satul Rusu Bargaului.Vorbesc de latimea trotuarelor,dar ele defapt trotuarele sunt INEXISTENTE,ne punem viata in pericol circuland pe carosabil,Tirurile te spulbera de pe drum,santurile sunt adanci de aproximativ 3 metri,fara parapeti de protectie,nu sunt curatate,pline de peturi si gunoaie,la fel si albia raului,drumurile din extravilanul satului arata jalnic,nu poti sa te plimbi nici la pas nici cu bicicleta,totul este dezolant si jalnic

  • Daca romanul avea un pic de viziune isi faceau casele la 50 m de sosea acolo unde se poate? sa aiba liniste dar cum romanul este slab in viziuni acum se plang de zgomot daca au facut casa in drum.

  • Daca ati fost asa gospodar cum ziceți de ce nu ati luat o vidanja la primarie sa goliti fosele la oameni pana finalizati lucrarile? Asta spune cât de mult va interesat de problemele comunei!

  • Banii n-au mai ajuns pentru ca lucrarile s-au facut de mantuiala si s-au refacut de 2-3 ori pe acelasi loc. Apoi firma care a executat drumul s-a oferit sa exacute ei lucrarile, dar n-au fost preferati pantru ca erau firma serioasa si era mai greu cu parandaratu’. UE considera lipsa apei si canalului o incalcare flagranta a drepturilor omului, dar la noi pe cei care s-au cocotat sa ne conduca nu-i intereseaza asa ceva…doar cu lucruri superficiale si de prost gust incearca sa ne prosteasca. Bine ca avem steaguri pe stalpi, proiect de pod la 1 km de alt pod, rererenovarea scolilor care nu mai au copii si alte astfel de exemple in care punem carul inaintea boilor. De bietii oameni care nu-si pot folosi baile ( in secolul XXl) pentru ca sunt ramasi mult sub nivelul rigolelor, iar fosele septice se umplu cu apa pluviala si vine din fosa in casa si in fantana si nu invers , nu-i pasa nimanui.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.