Social

Drumurile din Posmuş, pline de gropi. Sătenii acuză Primăria Şieu (FOTO)

ACTUALIZARE Drumurile din satul Posmuş sunt pline de gropi care nu mai pot fi evitate, iar satul nu are iluminat public şi nici canalizare, semnalează un localnic nemulţumit de faptul că Primăria Şieu ar fi „uitat” de această localitate. Într-o scrisoare deschisă transmisă redacţiei noastre, cititorul, care a dorit să-i păstrăm anonimatul, a menţionat următoarele:

„În calitate de fiu al satului Posmuş, vă cer ajutorul în legătură cu acest sat din comuna Şieu, deoarece arată groaznic. Nu e posibil ca, în 2018, o comună cu potențial să arate în felul acesta, având atâtea modalități să acceseze diferite fonduri pentru a se moderniza și înfrumuseța.

 

Domnul primar, pe nume Cifor Ionuț, nu are capacitatea necesară de a fi un bun lider și să conducă o astfel de comunitate, din păcate. De când a venit la conducere, pentru satele aparținătoare comunei Şieu, nu a făcut nimic constructiv, nu s-a implicat deloc pentru a aduce facilități comunității.

În legătură cu satul Posmuş, domnul primar, împreună cu viceprimarul, care e din acest sat, nu observă deloc cum arată așezarea rurală, nu observă că, de câteva luni bune, sunt niște gropi în care cu greu mare poți circula. Din păcate, sătenilor le e frică să-și exprime nevoile și acceptă tot cea ce li se oferă.

Comparativ cu alte sate din comunele vecine, satele Posmuş și Şoimuş, de exemplu, nu beneficiază de nicio facilitate, nu există la ora actula drumuri asfaltate, nu există canalizare, nu există surse de iluminat și alte utilităţi importante de care au nevoie sătenii. În schimb, sunt multe promisiuni fără nicio şansă de a fi îndeplinite. (…) Acest mesaj doresc să fie un semn de alarmă pentru cei care sunt conducere și să facă ceva în legătură cu drumurile și tot ce ține de această comună!”, ne-a scris cititorul.

Ionuţ Cifor (ALDE) este noul primar al comunei Şieu după alegerile parţiale din 11 iunie 2017. L-au votat în total 729 de locuitori ai comunei dintre cei 1586 care şi-au exercitat acest drept şi au avut voturi valide, ceea ce înseamnă că primarul a fost preferatul a 45,96% dintre localnici.

Primarul PSD al comunei Șieu, Olimpiu Iuga Napeu, care în 5 iunie 2016 obținuse al treilea mandat, a decedat în 1 august la vârsta de 49 de ani.

Primarul comunei Şieu, Ionuţ Cifor, a recunoscut că  „Posmuşul a rămas în spate până în mandatul actual”, dar sunt începute lucrări şi în acest sat.

„Fotografiile prezentate de dumneavoastră sunt de pe DJ 173, drum care a intrat în programul de plombare. Lucrările sunt începute de săptămâna trecută. Iluminat public cu LED există din 2015 în toată comuna. La şcoala din Posmuş se lucrează, suntem în derulare cu proiectul de modernizare pe PNDL 1 şi am prins bani în bugetul local pentru asfaltarea a două străzi în Posmuş fiindcă nu ni s-a acordat finanţare prin PNDL. Vom continua cu asfaltarea a una, două străzi pe an cât ne permite bugetul local. În ce priveşte satul Soimuş, drumul e de piatră şi e prins într-un program de reabilitare de la CJ şi chiar azi au început lucrările de pietruire. În plus, mai suntem şi Masterplanul de apă. Aşa că nu i-am uitat pe oamenii din Posmuş”, a spus primarul Ionuţ Cifor.

Etichete

13 comentarii

  • In sfârșit un om căruia nu i-a fost frica și a spus adevarul! Domnule primar și domule Vice , sa speram ca vedeți acest mesaj și sa faceți ceva! Rușine ca va atras atenția un cetățean șsi nu ați văzut dumneavoastra!

  • Mare adevar in articolul asta!!
    Să dea Domnu ca măcar in Săptămâna Patimilor să se lumineze primăria și tot consiliul local și să rezolve problema asta cu drumurile. Ne fac de ras satul cu asemenea drumuri. Nu-i posibil asa ceva.

  • O MINUNE IN SĂPTĂMÂNA MARE ACEST ARTICOL. IN SFÂRȘIT CINEVA SE GÂNDEȘTE LA BINELE OAMENILOR DIN POSMUS. AM OBSERVAT IN FIECARE WEEKEND CÂND MA ÎNTORCEAM LA CASA PĂRINTEASCĂ GROPILE ALEA DE MAI MARE RUSINEA. DAR CINE SE GÂNDEȘTE LA MAȘINA MEA? IN NICIUN CAZ DNUL CIFOR.
    SPER MĂCAR CA ATUNCI CÂND O SA FACEȚI DRUMUL, SA FIE DE CALITATE MUNCA, NU O CÂRPEALĂ CUM FACEȚI DE OBICEI DOAR PENTRU A AVEA MAI MULȚI BANI IN BUZUNAR.
    MULȚUMIM TIMPONLINE PT SPRIJIN

  • Stiri de cacat drumul nu aparține de primărie ci de consiliu județean pentru voi cățelușa ăștia care bat doar la vorbe nu la fapte drumul deja este intrat în reparație
    Asa ca sa va fie rusine ca postati din birou dar de la locul faptei nimic si rusine celui care a trimis stirea de cacao.

    • Mai bine sterge comentariul ca te faci tu de cacao si cate doua
      clase ai ca esti cam analfabet

  • Domnule “Anonim”,
    In primul rand, învața să scrii corect gramatical și apoi incearca să te afirmi.
    In al doilea rand, pozele din articol sunt de la locul faptei, făcute chiar duminica. Deci in niciun caz nu erau începute lucrarile la el . Persoana care a semnalat stirea, cu siguranța, nu a stat la birou.
    Singurul lucru “de cacao” este mesajul tau.

  • Știți doar să dați vina pe alții și aveți pretenții sa vina primăria să vă facă chiar și baia proprie! Înainte să judecați și să blamați incercati sa va informați! Cu toții știm de unde apar știrile acestea false și de proasta calitate menite să distrugă reputația domnului primar!

  • Cetățeana Iasmina, se vede ca nu ești umblata prin țara ca sa vezi cum alți primari gospodari se implica pentru dezvoltarea și înfrumusețarea localităților. Nu vreau sa blamez pe nimeni decât îmi doresc ca toți oamenii se beneficieze de condiții decente de trai. Unii primari nu-și justifica salariul mare pe care îl primesc, din pacate. Cel mai bine e sa fii primar la comuna Sieu întrucât nu trebuie sa faci nimic ca sa ajungi in aceasta funcție, asta reiese de ceva vreme. De la revoluție, niciunul dintre edili nu au făcut nimic pentru a dezvolta comuna in comparație cu cele limitrofe gen Monor, Teaca sau Marisel.

  • Drumul din Soimus il pietruesc si nu fac santuri ca sa tina pana la urmatoarea ploaie… sa va fie rusine pe cand el figureaza asfaltat ca si drum judetean suntem ca si in evul mediu…ar fi bine sa traga cu ochiul la alte primari sa ea un exemplu daca ei nu sunt capabili de nimic …Rusine sa le fie i-au salarii degeaba

  • Nu e vorba de cat de ,, umblata in tara sunt ”, și nu vreau să compar alte comune cu Sieul, este clar că nu ați înțeles ce am vrut eu sa spun: că de exemplu drumul de la Șieu-Soimus-Budacul de Sus este drum județean și nu are ce sa facă primăria respectiv primarul! In concluzie nu sunteți informat domnule, chiar dacă sunteți ,, umblat prin țară” …..

  • Sunt multe alte lucruri care tin de primar și tot nu sunt îndeplinite, doamna Iasmina. Nu are rost sa ma contraziceți ca nu va iese.

  • Domnule Ionut, ca cetatean al acestei comune va pot spune ca vorbiti in totala necunostinta de cauza si va contraziceti singur. Daca pozele erau facute duminica ( 01.04.2018) de dumneavoastra , asa cum ati mentionat mai sus, ati fi vazut ca lucrarile erau incepute, spun asta pentru ca si eu din intamplare am trecut prin zona si dupa o portiune de drum plombat, era un indicator mare cu ” drum in lucru ” , iar daca sunteti asa de ” umblat prin tara „, sunt sigur ca ati vazut comune care arata intradevar dezastru si nu este cazul sa comparati Sieul cu alte comune in ceea ce priveste iluminatul public, probabil nu ati trecut noapte prin zona in ultimii 3 ani !

  • Domnul Puiu, cred ca nu ați trecut recent prin Zona ca sa vedeți in ce scârbă au fost făcute lucrările, mai ales in centrul satului(trec in fiecare zi și vad cum sunt făcute). Păcat ca cetățenii nu au curajul sa se afirme si tac din cauza ca le e frica! Si da, are rost sa compar comuna cu alte comune, deoarece poate ii fac pe unii sa se simtă prost văzându-i pe alții cum au reușit sa aducă facilitați comunelor pe care le cârmuiesc! Deci nu prea aveți dreptate, va contraziceți chiar dumneavoastră, cu stima, Ionut!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.