Actualitate

Dumitra vrea să concureze Praidul. Va face staţiune cu salină!

Comuna Dumitra, aflată la doar câţiva kilometri de Bistriţa, stă pe un zăcământ de sare. Primarul Gheorghe Bălăjan vrea să exploateze sarea şi să amenajeze o staţiune de tipul celei de la Praid.

Gheorghe Bălăjan a depus deja la Agenţia de Protecţie a Mediului Bistriţa-Năsăud solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de agrement turistic în comuna Dumitra – Complex Balnear Dumitra”, str. Slatina, în intravilanul comunei, şi îl va obţine în perioada imediat următoare.

“Am nevoie de 200.000 de euro să pornesc acest proiect. Mai întâi, vreau să scot sarea ca să creez mina. Din vânzarea sării, voi avea bani ca să fac salina. Aceasta va avea lift, iar deasupra complex SPA şi bazine. În total, pentru prima etapă, mi-ar trebui şase milioane de euro”, a declarat el.

Gheorghe Bălăjan a spus că aceasta este cel mai ambiţios proiect la său care se va întinde pe mai mulţi ani. Într-o altă etapă, el intenţionează să amenajeze şi o staţiune aşa cum este Băile Figa, tot cu bani europeni. Acest lucru nu va fi posibil decât din 2014 încolo.

„Sunt convins că Dumitra va fi punctul de atracţie al Transilvaniei. Va atrage mai mulţi turişti decât orice altă staţiune”, a declarat el.

Foto salina Praid: flickr.com

 

Etichete

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.