Cum au trăit Holocaustul evreii din Bistriţa. Mărturii ale unor supravieţuitori

Evreii din Bistriţa au fost duşi iniţial într-un lagăr la 4 km de Bistriţa, pe teritoriul actualei Staţiuni de Cercetare şi Producţie Pomicolă Bistriţa, unde se spunea că va fi pregătit terenul pentru o crescătorie de porci.

„În data de 2 mai 1944 s-a răspândit zvonul că evreii vor fi ridicaţi şi deportaţi. Primarul a dezminţit că ar exista un asemenea plan, dar prefectul a dat ordinul 9112 prin care a impus tuturor evreilor să poarte stea galbenă şi să nu părăsească oraşul. S-a mai pus în vederea fiecărui evreu să-şi pregătească un bagaj cu două rânduri de haine, lenjerie de pat şi alte obiecte într-un bagaj în greutate maximă de 50 de kg, dar se interzicea, prin acelaşi ordin, să se ia hîrtii de valoare, bijuterii şi metale preţioase. În dimineaţa zilei de 3 mai, echipele organizate au început ridicarea evreilor, inclusiv a celor bolnavi, care au fost duşi în lagărul de concentarare stabilit pe un teren viran, înconjurat cu sîrmă ghimpată. În lagăr nu exista fântână, nici condiţii de preparare a hranei. Pentru pregătirea hranei au fost aduse căzi de baie din casele evreilor în care aceştia au fost obligaţi să-şi pregătească mîncarea. În aceste condiţii, 300 de evrei au murit şi au fost înmormântaţi în incinta lagărului, într-o groapă comună. În 10 mai 1944, comandamentul corpului 9 al armatei maghiare a ordonat prefectului şi primarului oraşului Bistriţa să înceapă acţiunea de deportare a populaţiei evreieşti din lagăre în Germania. Din lagărul din Bistriţa s-a făcut deportarea în două tranşe. În prima rundă au plecat peste 3100 de persoane, iar în 6 iunie s-a făcut a doua deportare cu un număr de 2875 de persoane”, a spus Fredi Deac, preşedintele Comunităţii Evreilor din Bistriţa.

Elena Pop, fostă Muller, a fost decana de vârstă a evreilor deportaţi, care a supravieţuit Holocaustului. S-a stins nu demult. Cât timp a trăit, ea a mărturisit tuturor prin ce a trecut.

„Drumul din Năsăud până la locul lagărului l-am făcut cu carele cu boi, aşa cum au fost transportaţi toţi evrei de pe Someş, din Sălăuţa şi din celelalte localităţi ale judeţului. Numai aici, la Bistriţa, ne-am adunat 6300 de persoane. Am fost ţinuţi în ţarcuri cu sârmă ghimpată, păzite de santinele, pînă la 6 iunie 1944. Eu am făcut parte din cel de-al doilea transport spre crematoriile de la Auschwitz. Tratamentul a fost mai degradant decât cel pentru animale. Mulţi am avut o speranţă şi eu am cutezat să mi-o păstrez. Bătăile, înfometarea, bolile netratate au dus la moartea a 300 de evrei. Ei au un mormânt, cei gazaţi însă nu. Mi-a fost imposibil să accept că din cei peste 6000 de evrei care am fost deportaţi, şansa supravieţuirii ne-a mai surîs doar la vreo 700. Mă număr şi eu printrei cei norocoşi”, a mărturisit, în urmă cu câţiva ani, Elena Pop.

Femeia, care avea atunci 23 de ani, a povestit că a reuşit să evadeze ascunzându-se în fân. Timp de două săptămâni a stat fără mâncare, dar a crezut tot timpul că va scăpa cu viaţă. În ultimii ani, a trăit cu o pensie de 500 de lei şi cu o indemnizaţie din partea statului german în valoare de 130 de euro.

Un alt supravieţuitor al lagărelor naziste, Simion Rozenberg, a decedat chiar ieri. În timpul vieţii, el a relatat că la momentul deportării avea doar 13 ani. A văzut cu ochii lui cum i-au fost arşi părinţii în crematoriu. Timpul petrecut în lagăre şi munca silnică pe care a prestat-o în mină i-au degradat mult starea de sănătate. A reuşit să scape având doar 25 de kilograme. Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Cristiana Sabău