Începând de sâmbătă, 6 martie, demarează vaccinarea persoanelor nedeplasabile în județul Bistrița-Năsăud, vaccinare efectuată de echipele mobile.
Această fază a fost organizată cu ajutorul autorităților locale și a medicilor de familie, care au transmis liste cu persoanele nedeplasabile care doresc vaccinarea și va începe în municipiul Bistrița, unde este programată administrarea vaccinului Pfizer la 153 de persoane, dintre care 12 fac parte din categoria persoanelor fără adăpost.
După data de 15 martie există posibilitatea de a deschide trei noi fluxuri pentru etapa a doua de vaccinare, unde va fi administrat vaccinul Moderna. Momentul deschiderii depinde de cantitatea de vaccinuri primite la nivel național.
Cele trei fluxuri sunt pregătite pentru a fi deschise la Maieru, Teaca și Beclean.
Situația este în dinamică, urmând ca autoritățile să anunțe ulterior atât data exactă de începere a activității în cele trei noi fluxuri, cât și data deschiderii programărilor pe platformă pentru aceste fluxuri.
La Feldru nu se deschide