
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița informează pacienții că ecografiile efectuate în cadrul Ambulatoriului Integrat (Policlinica Bistrița) nu sunt incluse și nu sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate prin programul standard de consultații.
Conducerea unității medicale precizează că ecografia reprezintă o investigație suplimentară, ce necesită timp, aparatură specifică și resurse dedicate. Aceste investigații se efectuează doar atunci când medicul le consideră necesare pentru stabilirea diagnosticului, fiind realizate în scop orientativ, fără eliberarea unui buletin ecografic, ci doar cu consemnarea concluziilor în scrisoarea medicală.
⏰ Timpul pentru ecografii este limitat și apare doar în situații în care:
- anumite consultații sunt anulate, sau
- pacienții programați nu se prezintă la ora stabilită.
În zilele cu program complet, efectuarea de ecografii suplimentare nu este posibilă, pentru a nu produce întârzieri în programul altor pacienți.
Reprezentanții spitalului fac apel la înțelegerea pacienților și îi roagă să nu exercite presiuni asupra personalului medical.
Situația pe specialități:
👉 La Cardiologie, Urologie, Medicină internă și Endocrinologie:
- Ecografia efectuată la recomandarea medicului este gratuită (în scop diagnostic, fără buletin ecografic).
- Ecografia la cererea pacientului este contra cost, cu eliberare de buletin ecografic, și se realizează doar dacă timpul permite.
👉 La Gastroenterologie, Ginecologie, Chirurgie vasculară, Reumatologie și Pediatrie, ecografiile rămân contra cost, conform reglementărilor și tarifelor aprobate.










Mai întâi faceţi parcarea supraetajată Eminescu ca-să putem ajunge la Policlinică.
Aia pe care a uitat să o facă Lazany când a fost director şi sa modernizat policlinica.
Da’ ecografiațâ- vă acas .
Ce vă tot cotaț atât?
La endocrinologie , mult timp nu exista ecograf iar acum cand exista nu e timp.
La endocrinologie totul incepe cu ecograful, iar cu ceva timp in urma cand acesta era ,,defect” , erai invitat la privat pt finalizarea consultatiei.
Ar fi de bun augur ca acolo unde nu functioneaza ecograful (iar specilitatea o cere) sa nu se poata face programari.
Din fericire exista alternativa de a alege sa faci consultatia si la privat (cu trimitere si automat decontare) .
Ai bani ai sanse,daca nu
“ghinion”!!!