Recomandări Social

”Efectivele de lilieci din Peștera Tăușoare, în refacere spectaculoasă”

”În conformitate cu prevederile Planului de management al sitului de importanță comunitară ROSCI0193 Peștera Tăușoare, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, cu autorizarea Comisiei Patrimoniului Speologic și potrivit metodologiei standard, a efectuat monitorizarea efectivelor de lilieci aflate în hibernare în arealul subteran.

Inventarierea s-a făcut pe traseul Intrare-Galeria de Înaintare-Trecerea Cosmuța-Galeria Kilometru-Sala Muntelui, acest traseu de referință permițând compararea datelor obținute cu cele ale sezoanelor precedente de hibernare.

După un declin evident al populației de lilieci după anul 2015 (constatat la nivel național și european), populația de lilieci care hibernează în Peștera de la Izvorul Tăușoarelor se prezintă în efective crescute cu peste 55%, față de sezonul 2017-2018.

Acest lucru se datorează implementării măsurilor de conservare a speciilor protejate, cuprinse în Planul de management (restricționarea numărului de vizite, reconfigurarea traseelor speologice pe galerii mai greu accesibile, dar care evită habitatul folosit de lilieci, reducerea portalului de la intrare cu două treimi și instalarea unei noi porți de restricționare a accesului în peșteră).

Începând cu primăvara anului în curs, în metodologia de recenzare a efectivelor de lilieci va fi introdus un capitol distinct referitor la colonia de creștere a puilor din Galeria Gipsului. Reamintim că, în urma aplicării măsurilor de vizitare a peșterii, dar și ca urmare a pierderii habitatelor de creștere a puilor din arealul transilvan (poduri de biserici, clădiri abandonate), precum și al încălzirii globale, femele din specia Rhinolophus ferrumequinum au format o colonie tip ”creșă”, într-o galerie tip ”fund de sac”. Analiza coprolitelor din Peștera Tăușoare arată că acest tip de colonie nu a mai existat de peste 200 de ani, ceea ce va impune noi cercetări și modificări ale cadrului normativ al ariei protejate.

În același timp, printr-un proiect coordonat de dr. Oana Moldovan, cercetător științific la Institutul de Speologie ”Emil Racoviță” al Academiei Române, peștera de la Izvorul Tăușoarelor a intrat într-un program de cercetare amplu, constând în culegere de date științifice ale mediului biotic și abiotic. A fost reconfigurată rețeaua de dattaloggere din subteran și s-au efectuat cercetări științifice ample, având ca obiective științifice determinarea tiparelor de diversitate a microbiomului de peșteră, dar și identificarea de noi bacterii de peșteră cu sinteză naturală de rezistență la antibiotice și menakinone, în vederea utilizării acestora pentru sănătatea umană.

Menționăm că accesul în peștera de la Izvorul Tăușoarelor este permis doar în condițiile legii. Intrarea peșterii se află într-un proces natural de incaziune (prăbușire), existând pericolul accidentelor subterane și al izolării speologilor în interiorul peșterii. Peștera de la Izvorul Tăușoarelor, precum și o suprafață de 190 de ha aflată în suprateranul ei, fac parte din rețeaua ecologică europeană Natura 2000 și reprezintă cea mai importantă cavitate carstică din Carpații Orientali, cu elemente de unicitate mondială și caracteristici aparte, un adevărat rezervor de informații științifice”,

spun managerul Complexului Muzeal BN, Alexandru Gavrilaș, și muzeograful Crin Theodorescu, custodele peșterii.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.