Elena Udrea a venit în Bistriţa-Năsăud pentru a participa la hramul Mănăstirii ”Naşterea Maicii Domnului” Piatra Fântânele. Cu această ocazie, a răspuns unor întrebări adresate de publicaţia noastră.
Cum comentaţi rezultatele sondajului comandat de ziarul Adevărul în legătură cu alegerile prezidenţiale şi care arată astfel: Victor Ponta – 41,1%, Klaus Iohannis – 28,8%, Elena Udrea – 8,1%?
Sunt importante sondajele în această perioadă, dar nu atât de mult încât să luăm de bune rezultatele pe care le arată, abia acum încep să se formeze opiniile alegătorilor. Mai sunt foarte multe zile în care oamenii, fiind din ce în ce mai atenţi la ce se întâmplă, vor putea să judece candidaţii. De aceea, schimbările pe parcursul unei campanii sunt spectaculoase, schimbările de susţinere din partea electoratului. Avem şi noi sondajele proprii, ştiam că am intrat direct pe locul 3, eu am un partid care mă susţine ceva mai mic decât PSD şi ACL. Efortul pe care eu trebuie să-l face este ceva mai mare, însă având în vedere tipul de candidaţi şi modelul de preşedinte de care România are nevoie am încredere că voi intra în turul 2. Sunt un candidat popular, cu notorietate, genul de candidat care împarte opiniile dar nu lasă pe nimeni insensibil. Plus că România are nevoie de un model de preşedinte implicat, puternic, care să fi demonstrat că este în stare să se impună în faţa clasei politice pe de o parte, şi cred că am făcut asta timp de zece ani în toate competiţiile politice avute, şi în al doilea rând de un preşedinte care să fie în stare să facă lucruri concrete pentru ţară, şi iarăşi, în vremea în care am fost ministru, am demonstrat că sunt un om care face lucruri concrete pentru ţară.
Vi se par realiste aceste procente pentru momentul în care ne aflăm?
Nu ştiu, dar dacă domnul Ponta dacă ar avea procentul acela ar dormi liniştit acasă. Dar îl vedeţi că încearcă tot felul de tertitpuri, de la aruncarea lui Tăriceanu în competiţie până la suspendarea preşedintelui şi ordonanţa prin care îşi aduce primarii către el. Dacă domnul Ponta ar crede că într-adevăr are peste 41% atunci nu l-aţi vedea aşa de agitat. În sondajele noastre domnul Ponta niciodată n-a trecut de 33% şi este în scădere. Domnul Iohannis este de asemenea în scădere, şi pe foarte multe alte sondaje. Dar este un sondaj care arată o poză, până la urmă şi noi am avut în sondaje 11-12% la europarlamentare şi am luat 6%.
Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că începe strângerea de semnături pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Veţi reacţiona?
Bineînţeles, este un gest de iresponsabilitate maximă şi doar să vorbeşti despre acest subiect. Traian Băsescu tocmai ce s-a întors de la Summitul NATO, este un context geopolitic, extern, periculos, avem un conflict la graniţa de nord a României, avem un conflict îngheţat pe teritoriul Republicii Moldova şi cu riscuri ca lucrurile care se întâmplă în Ucraina să se repete în Transnistria. România şi-a obţinut garanţii suplimentare de securitate din partea ţărilor membre ale NATO, reuşind să aducă un comandament NATO pe teritoriul ţării noastre. Deci în condiţiile în care traversăm în plan extern situaţii conflictuale serioase, periculoase şi partenerii noştri internaţionali sunt preocupaţi de ce se întâmplă în zonă, să vii să vorbeşti de a treia suspendare a lui Traian Băsescu, care mai are două luni de mandat, la ce ar folosi în afară de campania electorală a domnului Victor Ponta. Domnul Ponta nu vorbeşte despre guvernare. Am intrat în recesiune economică după două trimestre în care am avut scădere economică, iar domnul Ponta nu vorbeşte despre economie, încearcă orice tertip pentru a muta dezbaterea pe teme care îl scutesc pe el de a ne prezenta performanţele pe care le are. Să ne spună ce a făcut el pentru economie, pentru oameni.Încearcă prin această suspendare, care este iresponsabilă, în cheia Ponta versus Băsescu. Nu, în campanie trebuie să vorbim despre programele candidaţilor, viziunea lor asupra a ceea ce vor face ca preşedinte, iar domnul Ponta trebuie să ne spună ce a făcut el pentru ţară, nu să înceapă iar o luptă cu Traian Băsescu.
Credeţi că se va ajunge la suspendare?
Nu, dar această suspendare ar însemna intrarea lui Traian Băsescu în campanie, fără nicio rezervă. Pe mine, candidatul Elena Udrea, m-ar ajuta dacă preşedintele ar face campanie, dar sunt un om responsabil şi spun: exclus. Nu ştiu, poate domnul Tăriceanu a ajuns în situaţia în care nu mai gândeşte foarte bine consecinţele a ceea ce afirmă. Sper de la ceilalţi, că domnul Tăriceanu nu poate face singur suspendarea, că au o minimă raţionalitate şi se opresc din vehicularea acestui subiect.
Cum comentaţi declaraţiile premierului Victor Ponta, care a spus că ”efectele asupra societăţii româneşti lăsate de cei zece ani de regim Traian Băsescu sunt destul de asemănătoare cu cele lăsate de regimul nazist în Germania” şi că obiectivul fundamental este să nu ne trezim cu un al treilea mandat Traian Băsescu, fie că este Iohannis, Udrea sau oricare dintre ei”?
E în linia domnului Şova, care ştiţi ce reacţii în plan extern a declanşat cu reacţiile despre Holocaust. La fel şi domnul Ponta. N-aş putea să spun că e iresponsabil vesel, pentru că n-aş introduce niciun fel de glumă în analiza sau declaraţia mea referitoare la ce a spus domnul Ponta. Este un iresponsabil care amestecă lucrurile, crede că poate fi neserios, superficial chiar şi atunci când vorbeşte despre lucruri importante din istorie precum nazismul. L-am mai auzit vorbind şi despre Che Guevarra… Domnul Victor Ponta este pur şi simplu periculos în lipsa lui de responsabilitate. Din nefericire pentru Victor Ponta, va lua bătaie de la mine şi o să vadă cum e să-l bată o femeie pentru că nu are absolut nimic de oferit acestei ţări. Şi a avut doi ani în care putea să mă contrazică, pe mine şi pe cetăţenii care îi spun că e incapabil să facă ceva bun pentru ţara asta. Foloseşte tot felul de formulări cât mai agresive, mai atractive pentru campanie, însă vor avea impact la public exact invers decât speră. Va fi învins în turul doi al alegerilor prezidenţiale.
S-a vorbit mereu că Ardealul are un cuvânt greu de spus în alegerile prezidenţiale. Ce credeţi?
Cred că ardelenii fac mereu diferenţa între discursul politicienilor, maghiari sau români, care se înfierbântă brusc în campaniile electorale şi care agită nişte teme ce nu aduc nimic bun comunităţilor. Eu am fost mult în Harghita, Covasna, vreau să spun că românii, fie că sunt etnici maghiari sau români, trăiesc foarte bine împreună. Au nevoie de sprijin din partea autorităţilor locale, centrale, pentru infrastructură, locuri de muncă. Din păcate, în loc de acest sprijin ei primesc tot timpul teme false prin care unii vorbesc despre autonomie, ceilalţi se înfierbântă şi răspund cu un limbaj naţionalist. Ardelenii, aşa înţelepţi cum îi ştim că sunt, fac foarte bine diferenţa între ce spun politicienii şi ce se întâmplă în realitate. Nu cred că putem vorbi de altfel de autonomie în această ţară decât de autonomie locală pe care o găsim şi la Tulcea, şi la Dolj, şi la Cluj. Cine vorbeşte despre altă autonomie este iresponsabil şi trebuie sancţionat, iar sancţiunea de obicei se vede la vot. Eu nu cred că maghiarii votează UDMR pentru aceste subiecte cu care se agită electoratul, dar le foloseşte acestora pentru a avea o temă de campanie în condiţiile în care nu pot veni cu ceva constructiv. La Țebea întotdeauna sunt oameni, nu vreau să spun susţinători ai cărui partid, care de regulă fluieră sau huiduie politicienii. Problema nu e că au fluierat 20 sau 100 de oameni, ci mă mii de oameni au strigat ”Udrea preşedinte!”, au stat la cozi ore întregi să ia autografe, în timp ce corturile celelalte erau goale. Au fost acolo şi alţi candidaţi, care nici măcar n-au fost remarcaţi. Sunt un politician şi un candidat care generează emoţie. Nimeni nu rămâne indiferent. Acolo au fost 100 de oameni împotriva Elenei Udrea, îmi asum, dar din fericire aceştia sunt mult mai puţini decât cei care sunt pro Elena Udrea. Nu cred că mai este vreun candidat la care să stea oamenii la coadă pentru fotografii şi autografe. Țebea de ieri a fost pentru mine exemplul popularităţii şi emoţiei pe care o pot genera în rândul oamenilor”
Interviu realizat de Cristiana Sabău
O doamna curajoasa si frumoasa .Bine ati venit pe meleagurile noastre.Sa aveti sanatate si putere de munca.
Ce interesante si comentariile acestea la ora 15,03 nu era nici un comentariu.La orele 15’04 apare un comentariu pozitiv si dupa un timp oarecare inaintea lui este plasat un comentariu negativ.
Frumos articol si de calitate.Si modul cum au fost plasate imaginile celor doamne este placut.Felicitari.
Frumos articol si de calitate.Si modul cum au fost plasate imaginile celor doua doamne este placut.Felicitari.