Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, Anamaria Leuca, a informat, vineri, printr-un comunicat că elevul susţinea proba scrisă la disciplina Biologie vegetală şi animală.
„El a fost suprins în timp ce copia cu ajutorul unui dispozitiv prevăzut cu căşti. Susţinea examenul la centrul organizat la Colegiul Tehnic InfoEl şi a fost eliminat”, a declarat Leuca.
La ultima probă a bacalaureatului de toamnă, proba la alegere a specializării şi profilului, s-au înscris 894 de candidaţi. La examen s-au prezentat 633 de candidaţi, iar unul eliminat.
Leuca a declarat că majoritatea candidaţilor au ales să susţină proba la alegere la disciplinele Fizică şi Biologie vegetală şi animală, la cele două discipline înscriindu-se 301 de candidaţi.
„Elevul eliminat pentru că a fost prins copiind nu va mai putea participa la sesiunea din vara lui 2012 şi nici la cea din toamna lui 2012. Va avea dreptul să se înscrie abia la sesiunea de bacalaureat din vara lui 2013, conform metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat – 2011”, a declarat Leuca.
Potrivit sursei citate, rezultatele vor fi afişate duminică la orele 12.00, urmând ca până la orele 20.00 să fie depuse contestaţiile. Pe 7 septembrie, toţi cei care au susţinut examenul de bacalaureat sesiunea august-septembrie 2011, vor afla rezultatele finale.
DA, asa le trebuie daca isi cheltuie alocatiile pe asa ceva. Si mai mult decat atat as pune cumva ca si parintii sa raspunda pentru asta.