Elevii au revenit la şcoală marţi 2 mai, după vacanţa de primăvară şi ziua liberă de 1 mai, iar în lunile mai şi iunie vor avea teze şi evaluări, dar şi zile libere de 1 iunie şi Rusalii. Elevii din clasa a XII-a vor încheia cursurile în 26 mai şi vor da examenul de Bacalaureat din 6 iunie. Elevii din clasa a VIII-a vor termina cursurile în 9 iunie, iar din 19 iunie vor avea probele scrise de la Evaluarea Naţională. Pentru ceilalţi elevi, vacanţa de vară va începe în 17 iunie şi se va încheia în 10 septembrie.
Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud anunță că primește ”sesizări referitoare la punctualitatea profesorilor (monitorizare)”. ”Urmează perioada cea mai densă a anului școlar. Spor!”, este urarea ISJ BN.
În semestrul al doilea, elevii vor mai avea liber joi 1 iunie, de Ziua Copilului, şi luni 5 iunie, în a doua zi de Rusalii. De asemenea, unităţile de învăţământ vor organiza manifestări specifice în 5 iunie, când este Ziua Învăţătorului.
În luna mai, elevii de la gimnaziu şi din licee vor da tezele, acesteai trebuind să fie programate cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului al doilea.
La două zile două ce vor reveni la şcoală după vacanţă, elevii din clasa a IV-a vor avea evaluarea naţională, în 3 mai la limba română, în 4 mai la matematică şi în 5 mai la limba maternă.
Vor urma testările de la evaluarea naţională pentru elevii clasei a VI-a, care vor susţine probe la limbă şi comunicare în 10 mai şi la matematică şi ştiinţe ale naturii în 11 mai.
Rezultatele obţinute nu vor fi trecute în catalog, dar vor fi folosite pentru elaborarea planurilor individualizate de învăţare. Şcolile vor anunţa părinţii care sunt rezultatele de la Evaluarea eaţională, ce reflectă stadiul formării competenţelor la limba română, limba maternă şi matematică.
Cei care nu au organizat până acum “Şcoala Altfel”, mai pot alege săptămâna de activităţi extraşcolare în perioada 15 mai – 9 iunie.
Elevii din clasa a XII-a vor încheia anul şcolar în 26 mai, pentru a se putea pregăti de Bacalaureat, care va începe în 6 iunie.
Şi elevii din clasa a VIII-a vor termina cursurile mai devreme, în 9 iunie, pentru ca din 19 iunie să susţină probele de la Evaluarea Naţională.
Pentru ceilalţi elevi, vacanţa de vară va începe în 17 iunie şi se va încheia în 10 septembrie.
Probele de la examenul de Bacalaureat, susţinute din 6 iunie până în 30 iunie
Cursurile pentru clasa a XII-a se vor încheia în 26 mai.
Pentru prima sesiune a examenului de bacalaureat, înscrierile vor avea loc în perioada 22 – 26 mai. Examenul de Bacalaureat va începe cu probele orale şi de competenţe, respectiv limba română (6-7 iunie), limba maternă (8-9 iunie), competenţe digitate (9, 12-13 iunie) şi limbă străină (16-17 iunie).
Probele scrise vor începe în 26 iunie cu limba şi literatura română, 27 iunie – limba şi literatura maternă, 28 iunie – proba obligatorie a profilului şi specializării (matematică sau istorie), 30 iunie – proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele primei sesiuni a Bacalaureatului vor fi afişate în 5 iulie, până la ora 16.00 şi în aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţiile, afişarea rezultatelor finale fiind programată în 10 iulie.
Probele scrise de la Evaluarea Naţională la clasa a VIII-a
Elevii clasei a VIII-a vor termina cursurile în 9 iunie şi se vor înscrie la Evaluarea Naţională în 7-9 iunie.
Probele scrise vor fi susţinute în 19 iunie la limba şi literatura română, în 21 iunie la matematica şi în 22 iunie la limba şi literatura maternă. Rezultatele vor fi afişate în 26 iunie şi tot atunci pot fi depuse contestaţii, care vor fi soluţionate până în 30 iunie, când vor fi anunţate rezultatele finale.
Din acest an şcolar, ponderea mediilor din clasele V-VIII la admiterea la liceu va fi de 20 la sută, faţă de 25 la sută până acum, iar admiterea va fi făcută într-o singură etapă computerizată, urmată de o etapă în care vor fi analizate cazurile speciale. Admiterea în liceu se va finaliza în 28 iulie.
Adaugă comentariu